Gabriel Baicu - The New Reformation
La Nouvelle Reformation - Noua Reforma

Articole

 

Relaţia personală cu Dumnezeu

 

 

Gabriel Baicu

26. 11.  2012

Este necesar ca, fiecare din noi, să stabilim propria noastră relaţie personală cu Dumnezeu. Nici chiar Biblia nu poate fi înţeleasă, în spiritul ei, de către aceia care nu au Duhul lui Cristos. În mod special, scrierile N.T. nu pot fi înţelese cu o înţelepciune omenească, căci ele trebuiesc judecate duhovnicesc. (1 Corinteni 2; 12-13) Cine nu are Duhul lui Cristos nu poate înţelege N.T. corect şi această afirmaţie explică de ce foarte mulţi Creştini se rătăcesc spiritual, cu Biblia în mână. Ei urmează cea ce îi învaţă alţii, de regulă Bisericile instituţionale, doctrine şi dogme construite de către instituţia bisericească şi nu urmează, în mod direct, Persoana lui Cristos. Ei încearcă să înţeleagă, de multe ori fără succes, ce s-a întâmplat acum 2000 de ani cu Isus (Iisus), dar nu reuşesc deoarece ei urmează doar scrierile vechi, care au suferit ne numărate transcrieri. Ei nu îl cunosc pe Cristos, care este viu în momentul de faţă şi pentru totdeauna, deoarece ei încearcă să îl cunoască doar din carte şi nu din realitate. Mulţi Creştini nu au experimentat, în mod personal, puterea lui Cristos, care este viu şi de aceea acceptă doar imaginea Lui, aşa cum este prezentată de instituţiile bisericeşti. N.T. are valoare pentru noi numai atunci când ne este citit şi explicat de către Duhul lui Dumnezeu, care este în conştiinţa noastră. El ne luminează fiecare pasaj, dincolo de o interpretare literală şi ne arată ce a vrut Isus (Iisus) să spună cu adevărat, atunci când a trăit pe pământ. Isus (Iisus) cel istoric, desprins de Cristos cel viu este doar o imagine imperfectă a Lui pentru noi. Instituţiile bisericeşti încearcă să îl substituie pe Isus (Iisus) Cristos cel viu cu scrierile despre El, deoarece aceste scrieri le pot interpreta cum vor ele. Pentru ele „Sola Scriptura” înseamnă, de cele mai multe ori, o interpretare literală, fără viaţă, a unor evenimente trecute şi nu o invitaţie de a experimenta, în mod personal, puterea lui Dumnezeu.

Nu suntem ‚sclavii’ lui Dumnezeu, ci copii Lui şi chiar dacă El are multă putere, aceasta nu înseamnă că putem să ascultăm de El, de frică. Oricât de mult ne străduim vedem că frica nu este de ajuns să ne convingă să nu greşim. Ne luptăm cu noi înşine şi nu reuşim, deoarece nu avem în noi, puterea care ne dă reuşita. Puterea de a fi ca şi Cristos vine de la El şi fără această putere este imposibil să nu greşim. Cine suntem noi de judecăm oamenii care greşesc? Ei nici nu pot să nu greşească, dacă nu îl au pe Dumnezeu în ei. Orice om este prin natura sa un păcătos şi devine altfel numai atunci când nu mai trăieşte în natura sa, ci în natura lui Dumnezeu. Prin urmare, calea pe care ne-o arătă Bisericile instituţionale este greşită. Ele ne învaţă ca mai întâi, prin puterea noastră, prin voinţa noastră, să nu mai păcătuim, ca să fim plăcuţi lui Dumnezeu şi în felul acesta El vede bunăvoinţa noastră şi se apropie de noi. Este greşit deoarece este exact invers. Mai întâi Dumnezeu se apropie de noi, locuieşte în noi, oameni păcătoşi şi numai după aceea putem să nu mai greşim. Dragostea lui Dumnezeu constă în aceea că El ne-a iubit şi ne iubeşte întâi. (1 Ioan 4; 19) Am cunoscut oameni duşi la exasperare de învăţăturile Bisericilor instituţionale şi care din cauza acestora cred că ei sunt prea ‚păcătoşi,’ pentru a îl urma pe Dumnezeu. Este de ajuns să îl primim pe Dumnezeu să locuiască în noi şi astfel vom începe să nu mai păcătuim. Nu este de ajuns un botez în apă, căci este nevoie de mai mult, de voinţa de a îl urma sincer pe El. Schimbarea nu vine „peste noapte,” ci vine în urma naşterii din nou, care este un proces de renaştere, de reclădire, spirituală de creştere continuă până vom ajunge la înălţimea plinătăţii staturii lui Cristos.

Dumnezeu este în noi şi în afara noastră. Prin urmare, Dumnezeu este ‚stăpânul’ nostru prin aceea că El se stăpâneşte pe Sine în noi. Dumnezeu ne ‚stăpâneşte’ pe noi, nu la fel cum o fac conducătorii acestei lumi, ci prin aceea că ne consideră pe noi ca fiind parte din El, ca fiind El însuşi în noi, ca fiind una cu El. Dumnezeu ne stăpâneşte pe noi aşa cum se stăpâneşte pe Sine şi ne iubeşte şi ne înţelege pe noi aşa cum se iubeşte şi se înţelege pe Sine. Dumnezeu locuieşte în noi, în toţi cei care suntem ai Lui nu ca un stăpân absolut, ca un şef, ci ca şi o conştiinţă, ca o lumină spirituală, ca un veghetor, ca o putere. Toţi aceia în care locuieşte Dumnezeu formează împreună Biserica Sa, adică Trupul său Spiritual. Dumnezeu este în noi şi noi în El, căci viaţa noastră este ascunsă cu Cristos, în Dumnezeu. (Coloseni 3; 3) Dumnezeu este în noi, la fel cum era şi în Isus (Iisus), adică într-o unitate perfectă cu noi, aşa încât noi trebuie să putem spune că cine ne-a văzut pe noi, l-a văzut pe Isus (Iisus). Este vorba despre unitate, nu despre o ierarhie bazată pe putere. Isus (Iisus) este exemplu nostru în toate, mai ales în felul cum se îmbină natura divină şi natura umană în om. Da, Dumnezeu este Cel mai puternic, dar El nu îşi bazează relaţia cu noi, în primul rând, pe puterea Sa, ci pe sentimentele profunde pe care le are pentru noi. Dumnezeu îşi bazează relaţia cu noi şi pe promisiunile pe care le-a făcut, prin Isus (Iisus). Fiind în noi, Dumnezeu  nu ne conduce „din afară,” ca un monarh absolut, căci El ne ghidează dinăuntru, prin Duhul Său. Dumnezeu nu are nevoie de noi ca de o armată uriaşă de ‚supuşi’ perfecţi, care nici nu răsuflă, fără aprobarea Lui, ci are nevoie de persoane, înăuntru cărora să locuiască. Dumnezeu este Acela care respiră în noi, care trăieşte în noi şi care deci este ‚una’ cu noi. (Galateni 2; 20)

Bisericile instituţionale ne prezintă un Dumnezeu, care este în afara noastră şi care doreşte supunere absolută şi necondiţionată, din partea noastră. Ele ne prezintă un Dumnezeu, exterior nouă, o fiinţă puternică care ne urmăreşte orice mişcare, pentru ca să poată să ne pedepsească şi deci să ne arunce în iad. Ne iartă mult, dar niciodată nu putem să fim siguri că nu mai greşim. Este o imagine care creează psihoze şi este o imagine falsă. Dumnezeu, atunci când este în noi, ne convinge despre păcate şi dacă El nu locuieşte în noi, nu avem cum să nu mai păcătuim. Fără Dumnezeu, care locuieşte în noi, putem să avem o aparenţă de sfinţenie, dar inima noastră rămâne ne renăscută. Putem avea o formă de evlavie, dar în fapt tăgăduind puterea lui Dumnezeu. Adică putem să scăpăm de furt, de fapte grave şi chiar de curvie, dar nu de invidie, de bârfă de răutate. Dacă nu iubim cum a iubit Cristos, suntem oameni buni, dar nu , în mod necesar, Creştini practicanţi. Semnul Creştinismului nu este acela de a fi om bun, care îşi vede de familia şi de afacerea sa, ci semnul, care îl deosebeşte pe Creştin de alţi oameni este acela de a iubi ca şi Cristos. (Ioan 13; 34-35) Nu doar soţul trebuie să îşi iubească soţia astfel, dar şi soţia trebuie să îşi iubească soţul în acelaşi fel, Cristos nu a făcut nici o deosebire. Deosebirea au făcut-o oameni şi au creat ierarhii între Creştini, ierarhii pe care Isus (Iisus) nu le-a stabilit. Dacă îmi arată cineva că Isus (Iisus) a spus că semnul care îi deosebeşte pe bărbaţii creştini este să iubească ca El şi semnul care le deosebeşte pe femeile creştine este, în primul rând, să fie supuse soţului, atunci voi accepta ierarhiile din instituţiile bisericeşti, dar Isus (Iisus) nu a spus aşa ceva. Învăţătura creştină stă, în primul rând şi într-o proporţie determinantă pe cuvintele spuse de Isus (Iisus) şi numai după acea pe îndreptările apostolilor. De aceea, eu propovăduiesc întoarcerea la Cristos şi nu doar la biserica apostolică.   

Dumnezeu ne iubeşte pe noi, ca pe Sine însuşi, atunci când locuieşte în noi. În noi, la fel ca şi Isus (Iisus), avem partea divină şi partea umană, care trebuie să fie într-o deplină armonie, adică trebuie să fie ‚una.’ Aşa cum Isus (Iisus) era o fiinţă unitară, tot astfel, noi şi Dumnezeu, care locuieşte în noi, suntem ‚una,’ deci unde mai este loc pentru un „stăpân absolut,” aşa cum îl prezintă Bisericile instituţionale pe Dumnezeu? Noi, atunci când auzim vorbindu-se despre Dumnezeu, în predicile din Bisericile instituţionale suntem tentaţi să ne gândim la o Persoană din afara noastră, care are ca funcţie principală să ne judece greşelile pe care le facem şi să vadă dacă ne supunem Lui, în mod total. De fapt, noi nici nu putem să nu greşim, din cauza firii noastre pământeşti, până când Dumnezeu nu locuieşte în noi. Duhul Sfânt este Cel care ne convinge de păcat şi nimeni nu poate să nu păcătuiască, dacă nu este convins, în mod personal, că cea ce face el sau ea este păcat. De ce? Pentru că nu tot ce zic tradiţiile omeneşti, că este păcat este întotdeauna păcat, ci ceea ce ne arată direct Dumnezeu că este păcat, aceea este păcat. Unele păcate sunt detaliate în Biblie, altele nu sunt. Nu putem să nu păcătuim, atâta vreme cât nu suntem conduşi de natura divină, de „firea duhovnicească,” care este în noi. Frica de un Dumnezeu exterior nouă, este doar începutul înţelepciunii, dar nu duce la desăvârşire, poate chiar corupe. (1 Ioan 4; 18; Galateni 5; 16-17)

Trebuie să avem cu Dumnezeu o relaţie corectă, bazată pe respect reciproc şi dragoste. Dumnezeu ne respectă, El ne arată clar cele două opţiuni pe care le avem. Acestea sunt viaţa veşnică şi moartea veşnică, dar în final noi decidem ce alegem. El ştie dinainte ce alegem noi şi ne încurajează pe toţi să alegem viaţa, iar pe cei Aleşi îi ştie chiar înainte să se ştie ei înşişi. Aceasta se numeşte respect. Dumnezeu ne permite să ne hotărâm singuri soarta veşnică, în deplină cunoştinţă de cauză. Dacă alegem viaţa, Dumnezeu se va comporta cu noi aşa cum s-a comportat Isus (Iisus) cu ucenicii Lui. Unde era relaţia dintre un stăpân absolut şi ‚sclavii’ Săi, manifestă în relaţia dintre Isus (Iisus) şi cei care l-au urmat? Nici vorba de aşa ceva. Isus (Iisus), Fiul lui Dumnezeu, Una cu Tatăl, s-a aplecat să spele picioarele ucenicilor, îi învăţa lucrurile Împărăţiei, vindeca pe cei credincioşi şi în final a murit pe cruce, pentru a îi salva veşnic pe ai Săi. Tatăl era în Isus (Iisus), atunci când El făcea toate aceste lucruri. Prin urmare, aşa se va purta Tatăl cu noi şi în veşnicie.

Demagogia despre un Dumnezeu care doreşte să ne impună, cu orice preţ, autoritatea Sa, care ne pedepseşte cu iadul, cu torturi veşnice, dacă nu îl alegem pe El este o invenţie a instituţiilor bisericeşti. Dumnezeu ne pune în faţă viaţa şi moartea, nu ne pune în faţă viaţa în rai şi viaţa în iad. Dacă ar trebui să suferim veşnic, acesta înseamnă că ar trebui să trăim veşnic, pentru ca acest lucru să se poată întâmpla. Veşnic însă trăiesc numai cei care sunt mântuiţi. Cei ne mântuiţi mor pentru totdeauna. Noi suntem oricum muritori, deci Dumnezeu nu ne pedepseşte cu nimic, atunci când hotărăşte moartea noastră, dar ne oferă viaţa veşnică, la toţi aceia care cred în El. Credinţa în Dumnezeu de frica iadului este cea mai proastă motivaţie. Ioan Botezătorul s-a adresat Fariseilor, numindu-i „pui de năpârci” şi întrebându-i cine i-a învăţat să fugă de mânia viitoare, adică să vină la Dumnezeu doar de frică. Cu Dumnezeu trebuie să stabilim o relaţie personală bazată pe respect şi dragoste reciprocă şi nu pe frică. Frica noastră personală este începutul înţelepciunii, dar dragostea desăvârşită alungă frica. Nici un fricos nu va intra în Împărăţia Cerurilor, ne spune Pavel. Cum deci credem noi că noi vom intra în Împărăţia lui Dumnezeu, fiindu-ne frică de El, dar fără să îl iubim? Şi de ce să ne fie frică de El? Ce ne poate face El, ca să ne fie frică de El? Ne va omorî sau chiar ne va tortura veşnic, cred unii. Dacă Dumnezeu ar fi omorât imediat pe toţi aceia care nu au avut credinţă în El, specia umană nu ar mai fi existat şi nu ar fi prosperat. Ar fi existat numai câţiva Evrei, dar foarte puţini, pentru că cei mai mulţi nu au respectat voia Sa.      

De murit murim oricum şi Dumnezeu nu se prea amestecă în justiţia oamenilor, atâta vreme cât ei trăiesc pe pământ, din respect pentru ei. Aşa se explică că de multe ori cei răi prosperă, dar numai până la un punct. Dacă Dumnezeu ar fi procuror sau judecător, care să facă dreptate, imediat cum se săvârşeşte o nedreptate, lumea noastră ar fi alta, dar, după cum vedem lumea este plină de nedreptăţi. Dumnezeu deci îi lasă pe cei muritori să moară veşnic, dar pe cei care îl iubesc pe El, îi aduce lângă El, pentru a fi împreună cu El, pentru veşnicie. Totul se face în deplină libertate. Dacă vrei trăieşti, dacă alegi moartea, vei muri. Unde este deci pricina de frică? Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-i slavă, ne spune cartea Apocalipsa lui Ioan. Cred că se vorbeşte de respect nu de frică. Să ţinem cont că există Dumnezeu şi că în final se va face dreptate pe pământ. Aleşii lui Dumnezeu vor trăi veşnic, dar cei care îl nesocotesc vor muri pentru veşnicie. Numai că nu Dumnezeu va distruge pământul, ci pământul va fi distrus de oameni, din lipsă de înţelepciune. Dumnezeu ştie toate aceste lucruri înainte ca ele să se întâmple şi ni le-a comunicat şi nouă din timp.

Dumnezeu va intervenii şi el cu judecăţile sale, aşa cum ne informează cartea Apocalipsa lui Ioan, dar numai după ce răul se va fi ‚copt’ deplin pe pământ şi numai după ce majoritatea oamenilor vor aduce pământul în pragul distrugerii sale. Bisericile instituţionale l-au transformat pe Dumnezeu într-un autor de genocid şi într-un torţionar. Ele susţin că Dumnezeu va distruge pământul deoarece nu toţi oameni cred în El şi nu toţi oamenii sunt ‚pocăiţi.’ Problema este că nici cei mai mulţi ‚pocăiţi’ nu sunt ‚pocăiţi;’ Ce să mai vorbim despre restul lumii şi despre cei care sincer cred că nu există Dumnezeu? Nu va distruge Dumnezeu lumea, pentru că El nu comite genocid. Lumea se va distruge singură, dar Dumnezeu îi va salva pe toţi aceia, care sunt ai Lui şi va vărsa judecăţile Sale asupra pământului. Dumnezeu nu va chinui pe nimeni veşnic şi cine vrea să creadă altceva este dreptul lui sau al ei. Dumnezeu nu este un torţionar. El nu găseşte plăcere în a chinui oamenii şi ai îi vedea că suferă la nesfârşit. Poate că Închiziţia, mai nouă sau mai veche, aşa ar face la duşmanii săi, dar nu Dumnezeu.

Bisericile instituţionale ne prezintă un Dumnezeu nemilos şi torţionar, o Persoană periculoasă, de care trebuie să ne fie frică. Este fals. Cine ar putea să iubească un Dumnezeu care are un astfel de caracter? Eu personal, nu aş putea. Îl iubim pe Acel Dumnezeu, care ne-a iubit întâi şi care şi-a dat viaţa şi pentru noi. Aici este problema, credem în Dumnezeu de frica iadului sau îl iubim pentru dragostea Lui? Eu cred că Dumnezeu merită iubit pentru caracterul Lui minunat, pentru personalitatea Lui jertfitoare. Un Dumnezeu care ne învaţă să ne iubim duşmanii, dar în acelaşi timp, îşi pedepseşte duşmanii Săi, cu chinuri veşnice, nu mă încântă. Un astfel de Dumnezeu nu poate fi drept. El ar fi un Dumnezeu slab, care reacţionează, în mod disproporţionat şi care este inconsecvent. Nu ne-am putea baza pe dreptate din partea Lui. Un astfel de Dumnezeu i-ar preţui numai pe ‚lingăi,’ pe perverşii care îl laudă, ca să le meargă lor bine. Eu nu respect un astfel de Dumnezeu şi nu pot să îl urmez de frică. Numai că Dumnezeul, care s-a arătat în Isus (Iisus) nu este aşa, El este un Dumnezeu minunat, extrem de iubitor, care îi cunoaşte şi îi alege pe toţi aceia care îl primesc pe El şi care simt şi gândesc ca şi El. Dumnezeu şi-a dat viaţa pentru noi, ca să nu dispărem şi noi, atunci când lumea se va auto-distruge.

Mulţi se luptă să se supună lui Dumnezeu şi nu reuşesc, deoarece nu au adevărata motivaţie, pentru a fi cu El. Ei nu au devenit ca El, adică ca şi Isus (Iisus), nu iubesc ca şi El şi de aceea nu îl înţeleg pe El. O credinţă oarbă, de frica iadului, nu reuşeşte să îl modeleze pe cel sau pe cea credincioasă, deoarece Dumnezeu a ales liber să fie Cel care Este, fără frică de nimic. Dacă motivaţia lui Dumnezeu nu este şi motivaţia noastră nu avem cum să îl înţelegem pe El. Dumnezeu nu ascultă de noi, fiindu-i este frică de noi, în mod evident nu îi este frică de noi, El ascultă de noi pentru că ne iubeşte. Între noi şi El există o relaţie de iubire, noi suntem gata să murim pentru El şi El este gata să moară pentru noi. Ne preţuim reciproc, vrem să fim împreună, pentru totdeauna, El şi noi. Îl dorim pe Dumnezeu şi El ne doreşte pe noi. Nu există nici un interes „politico-religios” la mijloc. Dumnezeu nu doreşte să câştige lupta cu satana folosindu-ne pe noi ca pioni, deoarece satana este deja învins. Între Dumnezeu şi noi există o dragoste dezinteresată, de ambele părţi şi cine vrea să intre în această dragoste este liber să o facă, trebuie însă să simtă şi să gândească aşa cum a simţit şi a gândit Cristos, atunci când şi-a dat viaţa pentru noi, pe cruce. Acest lucru este posibil numai dacă va fi născut din nou, adică dacă va fi născut din Dumnezeu.

Vă invit să vizitaţi situl www.bisericaspiritualaunica.com

 

Cuprins mesaje
Categorii
Video

Nou!

Navigare website

 

 

Mesaje actualizate

 

Religia crestina in lumea de astazi

Pentru a clarifica afirmația că România este o țară creștină, afirmație trâmbițată de unii propagandiști care se pretind a fi vocea tradiției și apărători ai credinței creștine trebuie să pornim de la o anumită premisă...

uploaded: 29. 12. 2015

read more

 

Fanatismul religios

O credință religioasă foarte puternică poate duce la intoleranță atunci când întâlnește o altă credință religioasă la fel de puternică. Pentru un om care se angajează total într-o credință religioasă intoleranța față de alte religii este o tendință naturală...

uploaded: 15. 12. 2015

read more

 

Crestinii si Crestinismul divizat

Deseori, în ultima perioadă de timp, am fost întrebat de ce religie sunt și răspunsul a fost, cum este de la sine înțeles, mereu același, sunt Creștin. Din nefericire, aceasta a devenit o religie inacceptabilă pentru timpurile noastre.

uploaded: 26. 10. 2015

read more

 

Calea ingusta care duce la viata

Puritatea doctrinară și puritatea morală sunt două lucruri foarte diferite. Din nefericire mulți Creștini le confundă între ele și consideră că dacă este cineva mai fidel unei anumite doctrine creștine cu atât este mai pur din punct de vedere moral în ochii lui Dumnezeu...

uploaded: 21. 09. 2015

read more

Postul Crestin

Unele Biserici instituționale au denaturat practicarea Creștinismului așa cum a fost acesta indicat de Isus (Iisus). Ele au înlocuit învățăturile Mântuitorului cu tradiția lor adică cu tot felul de ritualuri care țin loc de o autentică practică creștină. Astfel postul a devenit un surogat prin care se înlocuiesc alte valori cum ar fi generozitatea, sacrificiul de sine, cinstea, interesul pentru aproapele nostru, dragostea creștină.

uploaded: 18. 07. 2015

read more

Chipul si asemanarea lui Dumnezeu

Toate doctrinele Bisericilor instituționale sunt imperfecte și mărginite în capacitatea lor de a îl cuprinde în înțelegerea lor pe Dumnezeu. Nici o organizație religioasă nu are capacitatea de a îl reflecta pe Dumnezeu în frumusețea caracterului Său...

uploaded: 05. 07. 2015

read more

Natura divina din om

Atunci când ne naștem nu suntem numai carne păcătoasă, avem în noi imaginea lui Dumnezeu, deoarece am fost făcuți după chipul și asemănarea Lui...

uploaded: 12. 06. 2015

read more

Libertatea de a il alege pe Dumnezeu si impietrirea inimii

Am scris eu oare, în articolul precedent, că Dumnezeu este nedrept și că salvează pe oricine dorește, în mod arbitrar, fără criterii, dar și că împietrește inima oricui dorește, și că astfel împiedică aceea persoană să fie salvată? Am afirmat cumva că Dumnezeu poate împietri inima unui om și astfel îl poate ține departe de credință, și că, după acest fapt, tot El îl azvârle apoi în iad, pentru a fi chinuit veșnic?...

uploaded: 10. 05. 2015

read more

Pacatul, vinovatia si responsabilitatea crestina

Religia creștină, la fel ca multe alte religiii, este un fenomen complex care nu se oferă cu ușurință celor credincioși, spre cunoaștere și spre înțelegere, în lipsa unor repere spirituale sigure. Reperele ne sunt necasare pentru a ne putea orienta și a da un sens credinței pe care o considerăm ca fiind și credința noastră. Să abordăm un prim reper...

uploaded: 21. 03. 2015

read more

Revolta lui Satana si necesitatea revelatiei

Este adevărat că Dumnezeu a iubit foarte mult lumea, a se înțelege toată creația Sa, încât a dat pe Fiul Său să moară pentru ea pe cruce. (Ioan 3; 16) Este la fel de adevărat că și omul, prin Omul Isus (Iisus) atât de mult l-a iubit pe Dumnezeu încât  s-a sacrificat pe Sine pentru El și a fost gata să își dea viața pe cruce pentru ca Dumnezeu să poată să guverneze în pace asupra universului și să poată să îl învingă pe Satana, dușmanul Său....

uploaded: 19. 02. 2015

read more

Fiul Omului

Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu le-ar fi arătat îngerilor dragostea pe care a dorit să o demonstreze la cruce, înainte de căderea în neascultare a lui Satana, ar fi spulberat dinainte orice îndoială a lor și nu ar mai fi fost nevoie de crucea Golgotei. Întrebarea este dacă pentru a putea face această demonstrație Dumnezeu avea nevoie absolută de om, adică dacă El putea manifesta această dragoste față de îngeri, așa cum a făcut-o față de oameni?...

uploaded: 19. 01. 2015

Multi sunt chemati dar putini sunt alesi

Alegerea pe care Dumnezeu o face, încă înainte de întemeierea lumii, în ceea ce privește mântuirea celor credincioși și a celor credincioase este prezentată în multe texte biblice și existența acestei alegeri nu are cum să fie tăgăduită de nimeni...

uploaded: 21. 12. 2014

read more

In Hristos si in Biserica

Isus (Iisus) a spus că acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui, acolo este și El. (Matei 18; 20) De aici reprezentanții instituțiilor bisericești au tras concluzia greșită că Biserica se află numai acolo unde sunt mai mulți credincioși adunați la un loc, acordând mai multă importanță locului, ca realitate materială și nu Duhului....

uploaded: 11. 12. 2014

read more

La om mantuirea este cu neputinta

El a spus de multe ori că o credință personală în Dumnezeu este mântuitoare. ”Credința ta te-a mântuit” este probabil una dintre cele mai uzuale formule intrate în mentalul colectiv. (Luca 7; 50) Mântuit este o formulă biblică care are două înțelesuri, adică vindecat de boli și de asemenea salvat pentru veșnicie. Isus (Iisus) a folosit cuvântul mântuit în ambele sensuri......

uploaded: 18. 10. 2014

read more

Daniel Branzei pastor al intunericului

Nu doresc să descurajez pe nimeni să citească Biblia, dimpotrivă, încerc să încurajez o analiză atentă, profundă, critică și mai ales spirituală a V.T. și a N.T. Când cineva insistă pe o citire literală el sau ea poate să fie întrebată: Tu de ce nu ți-ai tăiat mâna sau nu ți-ai scos ochiul, atunci când ai păcătuit, căci doar literal așa scrie în N.T. că ar fi bine să faci? (Marcu 9, -48).....

uploaded: 16. 10. 2014

read more

Slova omoara dar Duhul da viata

Nu doresc să descurajez pe nimeni să citească Biblia, dimpotrivă, încerc să încurajez o analiză atentă, profundă, critică și mai ales spirituală a V.T. și a N.T. Când cineva insistă pe o citire literală el sau ea poate să fie întrebată: Tu de ce nu ți-ai tăiat mâna sau nu ți-ai scos ochiul, atunci când ai păcătuit, căci doar literal așa scrie în N.T. că ar fi bine să faci? (Marcu 9, -48).....

uploaded: 16. 10. 2014

read more

Fals si uz de fals în Bisericile institutionale

Creștinismul este o religie care s-a reinventat continuu de-a lungul celor două milenii de existență și în care straturi succesive de învățături au acoperit, au modificat și au completat învățăturile lui Isus (Iisus)...

uploaded: 03. 10. 2014

read more