Gabriel Baicu - The New Reformation
La Nouvelle Reformation - Noua Reforma

Articole

 

Instituţiile bisericeşti îşi construiesc o pavăză falsă

 

 

Gabriel Baicu

26. 11.  2012

    

Instituţiile bisericeşti sunt forma prin care spiritualitatea creştină s-a adaptat şi se adaptează la lume. Ele au fost mai întâi de toate „braţul înarmat” al Creştinilor, protecţia lor, după ce iniţial au fost persecutaţi pe nedrept în timpul diferitelor perioade de persecuţie, din Imperiul Roman. Atunci când Împăratul Constantin a creat oportunitatea, Creştinii din Imperiu Roman au preluat puterea politică şi au creat un scut invincibil de protecţie, în jurul celor credincioşi. Aceştia nu au mai fost măcelăriţi de romani, dar treptat şi-au pierdut vigoarea şi puritatea credinţei. Ostilitatea care a întărit credinţa Creştinilor, în perioadele de persecuţie a fost înlocuită cu puterea asupra membrilor altor religii, pe care Creştinii i-au tratat la fel cum au fost ei trataţi de către Romani. În felul acesta, Creştinii au dovedit că practica socială, de grup sau instituţională, a credinţei lor nu se deosebeşte prea mult de cea a altor religii. Au procedat la fel ca şi Evrei, care şi-au măcelărit duşmanii, adică alte popoare care locuiau în jurul lor. Dar nu aceasta a fost învăţătura lui Isus (Iisus), care s-a opus distrugerii vrăşmaşilor. În mijlocul acestui vârtej social sfinţii din toate denominaţiunile nu au urmat, în primul rând, instituţiile şi doctrinele lor, ci Persoana lui Cristos.

Mai mult decât atât, Creştinismul a devenit o religie populară, a celor mulţi. Ce s-ar fi întâmplat dacă Creştinismul ar fi rămas doar credinţa unui grup minoritar din Imperiul Roman? Nu ar fi fost el înghiţit de către cultele păgâne? Ce rămânea deci de făcut autorităţilor instituţiei bisericeşti, ce altceva decât să lichideze pe credincioşii altor religii păgâne? Nu ar fi fost toleranţa religioasă o slăbiciune, un factor de anihilare a noi credinţe creştine, care îşi stabiliza un loc în Imperiul Roman? Principiu fundamental pe care personal mă bazez şi în care cred este acela că Dumnezeu are grijă de Biserica Sa, El o apăra la nevoie şi atunci când oamenii încep să aibă ei grijă, când încep să facă servicii lui Dumnezeu intervine abuzul. Lucrul acesta este valabil pentru toate religiile. Atunci când instituţiile religioase încep să ‚apere’ credinţa în Dumnezeu, prin mijloace violente, bazate pe intoleranţă religioasă, inclusiv între confesiunile creştine, atunci reputaţia lui Dumnezeu este diminuată şi oamenii încep să îl blameze pe El, pentru abuzurile celor credincioşi.

Isus (Iisus) a recomandat pacifismul, dar instituţia bisericească „a scos sabia” cu intenţia aparent nobilă de „a apăra” credinţa în Dumnezeu. S-a vărsat mult sânge, dar intenţia a fost magistrală. Au fost multe suferinţe şi s-a călcat porunca lui Isus (Iisus), dragostea pentru vrăşmaşi, dar s-a luptat pentru credinţă. Ce s-ar fi întâmplat dacă Biserica nu ar fi luptat cu armele pentru apărarea credinţei, ar fi dispărut aceasta? Având în vedere că în perioadele de persecuţii romane, credinţa creştină nu a dispărut, chiar s-a consolidat, probabil că ea nu ar fi dispărut nici ulterior şi aceasta pentru că existenţa credinţei creştine se bazează pe puterea lui Dumnezeu şi nu pe puterea oamenilor. Totuşi marele pericol asupra existenţei Creştinismului a fost considerat a fi o altă religie monoteistă şi anume Islamul. În acest context luptele politice şi cele religioase s-au îmbinat şi dacă lupta politică de apărare naţională şi teritorială a fost probabil justificabilă moral, dar nu de învăţătura lui Isus (Iisus), totuşi lupta pentru credinţă a fost preluată din nou, din sarcina lui Dumnezeu, de către instituţiile bisericeşti.

Eu văd o mare problemă atunci când cei credincioşi „îl apără” pe Dumnezeu, adică credinţa în El, când de fapt ar trebui să fie invers. Creştinii au preluat modelul V.T. când Dumnezeu lupta în fruntea poporului Israel, pentru a distruge alte neamuri, adică alţi oameni, creaţi tot de El. Mai este valabil acest model şi în N.T.? Dacă   avem în vedere învăţăturile lui Isus (Iisus), eu cred că nu mai este valabil. Dumnezeul lui Israel, prin Isus (Iisus) a devenit Dumnezeul întregii umanităţi şi în acest context luptele care au un temei religios, între diferitele naţiuni, îşi pierd justificarea. Prin urmare, chiar dacă instituţia bisericească a jucat în istorie rolul de garant al libertăţii de manifestare a credinţei creştine, totuşi să nu uităm că Isus (Iisus) nu a avut nevoie de o astfel de instituţie atunci când a propovăduit învăţăturile Sale, şi atunci când a trezit ostilitatea multora împotriva Sa, fără ca nici o instituţie să îl apere, cu toate că era nevinovat.        Creştinii au scăpat de propriul martiriu dar uneori martirizând pe alţi credincioşi, de alte credinţe, însă Isus (Iisus) a spus că cine îşi iubeşte viaţa şi-o va pierde. În numele apărării credinţei s-au făcut mari atrocităţi în istorie, dar Isus (Iisus) şi apostolii şi-au sacrificat viaţa lor pe pământ pentru credinţă. Şi în ziua de astăzi Bisericile instituţionale folosesc orice mijloace, permise în contextul actual, pentru a îşi apăra doctrinele şi nu se sfiiesc să elimine sau să ostracizeze pe cei care gândesc liber. În numele apărării purităţii credinţei, mulţi credincioşi sunt marginalizaţi, dacă nu sunt de acord cu autorităţile bisericeşti.

Ideea lui Isus (Iisus) nu a fost niciodată de a crea o pavăză instituţională, în jurul celor credincioşi, ci de a îi pregăti pe aceştia să înţeleagă şi să sufere persecuţiile. În acelaşi timp, în procesul de luptă cu lumea instituţia bisericească s-a adaptat, din ce în mai mult, la lume şi a început să folosească aceleaşi metode, ca şi lumea, adică lupta armata. Acest lucru a marcat-o şi continuă să se vadă, în atitudinea protectoare a învăţăturilor lor, la toate Bisericile instituţionale. Acestea din urmă se aseamănă din ce în ce mai mult cu lumea şi nu reuşesc să prezinte corect imaginea lui Dumnezeu. Bisericile instituţionale îşi apără propriile doctrine fiind gata ca la nevoie, în această luptă să îi sacrifice pe indivizii, care nu cred ca şi ele, crezând, în mod eronat, că astfel ‚apără’ credinţa în El.

 Atunci când intrăm în contact cu o adunare creştină, indiferent de denominaţiunea căreia îi aparţine, nu vedem, aşa cum ne-am aştepta, dragostea de natură divină, ci vedem autoritatea şi ordinea impusă, limbajul pur religios şi diviziuni între membrii, pe diverse criterii. Forma bate conţinutul, de cele mai multe ori şi eticheta este mai importantă decât manifestările spirituale. În alte denominaţiuni există o formă de evlavie, dar tăgăduind puterea lui Dumnezeu, aşa cum în una din epistolele atribuite lui Pavel se prevăzuse deja. (2 Timotei 3; 5) În loc să ne întâlnim cu Dumnezeu ne întâlnim cu diverşi interpuşi, cu reprezentanţi ai Săi, dar nu cu El. Funcţionarii religioşi plătiţi sau voluntari încearcă să îl substituie pe El, dar nu reuşesc, pentru că deşi, de multe ori, au cunoştinţe în materie, nu au puterea şi siguranţa, pe care le avea Cristos. În plus aceşti funcţionari sunt cenzuraţi şi nu pot spune sincer tot ce cred. 

Creştinii au încercat să scape de măcelul la care au fost supuşi de către unii Împăraţi romani şi au construit o uriaşă maşinărie, care să le apere credinţa. Partea negativă este că această structură religioasă a devenit autonomă şi a început să se hrănească cu sângele copiilor săi. A început să îi persecute pe aceia care îşi păstrau libertatea de credinţă şi prin modalităţi subtile a trecut la subjugarea conştiinţelor. Din acest motiv, toate judecăţile efectuate de către anumite Biserici instituţionale, în numele purităţii credinţei nu sunt decât abuzuri şi contravin învăţăturilor lui Cristos. El a fost o Persoană anti-sistem arătând către Tatăl Ceresc şi nu către o formă de organizare religioasă, pentru această lume. Isus (Iisus) nu a propovăduit o religie care să ‚cucerească’ pe toţi oameni, care trăiesc pe pământ sau o doctrină religioasă, care să domine lumea. Isus (Iisus) ne-a cerut doar să transmitem mesajul Său, nu să îl impunem.

El ne-a învăţat cum să ne apropiem, ca indivizi, de Tatăl Ceresc şi cum să punem lumea cerească, adică Împărăţia lui Dumnezeu, mai presus de lumea pământească. Isus (Iisus) nu a prezentat o învăţătură, care să ne facă mai puternici în lumea aceasta, dându-ne putere asupra celor necredincioşi, ci una care să ne pregătească pentru Împărăţia Cerurilor. Isus (Iisus) nu ne-a dat un ‚manual’ de instrucţiuni, cum să trăim cât mai mult şi cât mai bine, pe acest pământ, ci ne-a învăţat cum să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Isus (Iisus) nu ne-a învăţat să ne adaptăm, prin orice mijloace la lumea noastră, ci să ne formăm pentru lumea viitoare. Isus (Iisus) nu ne-a învăţat cum să ne apărăm, cu arma în mână credinţa noastră, ci cum să murim pentru ea. Eu nu spun că omul trebuie să se lase călcat în picioare, de oricine doreşte să facă acest lucru, chiar dimpotrivă. Eu spun că drumul urmat de către Bisericile instituţionale, de a îşi impune voinţa, prin orice mijloace, în numele ‚apărării’ credinţei în Dumnezeu sau a doctrinelor şi dogmelor lor nu este în conformitate cu învăţăturile lui Isus (Iisus) oricât de confortabil ar părea pentru unii.

    Ştiu că atunci când ne ascundem în spatele unei instituţii bisericeşti ni se pare că martirajul este departe de noi, dar în final toţi cei care nu se vor închina ‚fiarei,’ adică autorităţii instituţionale, exercitate în numele Lui, se vor vedea călcaţi în picioare tocmai de această putere instituţională, constituită iniţial şi pentru protecţia celor credincioşi. Mulţi vor fi persecutaţi de cei care cred că în felul acesta fac un serviciu lui Dumnezeu. În concluzie, trebuie să fim atenţi la întărirea autorităţii şi puterii, în probleme spirituale, a organizaţiilor religioase, de orice tip, deoarece cu cât ele devin mai puternice cu atât individul credincios, cel sau cea, care contează cu adevărat pentru mântuire, ocupă un statut mai fragil. Isus (Iisus) ne-a învăţat să ne racordăm direct la Dumnezeu, fără intermediari, adică nu prin intermediul organizaţiilor religioase numite Biserică şi aşa trebuie să facem.

Vă invit să vedeţi „Semnul fiarei 666” http://www.youtube.com/watch?v=TutCZcvGxms

 

 

Cuprins mesaje
Categorii
Video

Nou!

Navigare website

 

 

Mesaje actualizate

 

Religia crestina in lumea de astazi

Pentru a clarifica afirmația că România este o țară creștină, afirmație trâmbițată de unii propagandiști care se pretind a fi vocea tradiției și apărători ai credinței creștine trebuie să pornim de la o anumită premisă...

uploaded: 29. 12. 2015

read more

 

Fanatismul religios

O credință religioasă foarte puternică poate duce la intoleranță atunci când întâlnește o altă credință religioasă la fel de puternică. Pentru un om care se angajează total într-o credință religioasă intoleranța față de alte religii este o tendință naturală...

uploaded: 15. 12. 2015

read more

 

Crestinii si Crestinismul divizat

Deseori, în ultima perioadă de timp, am fost întrebat de ce religie sunt și răspunsul a fost, cum este de la sine înțeles, mereu același, sunt Creștin. Din nefericire, aceasta a devenit o religie inacceptabilă pentru timpurile noastre.

uploaded: 26. 10. 2015

read more

 

Calea ingusta care duce la viata

Puritatea doctrinară și puritatea morală sunt două lucruri foarte diferite. Din nefericire mulți Creștini le confundă între ele și consideră că dacă este cineva mai fidel unei anumite doctrine creștine cu atât este mai pur din punct de vedere moral în ochii lui Dumnezeu...

uploaded: 21. 09. 2015

read more

Postul Crestin

Unele Biserici instituționale au denaturat practicarea Creștinismului așa cum a fost acesta indicat de Isus (Iisus). Ele au înlocuit învățăturile Mântuitorului cu tradiția lor adică cu tot felul de ritualuri care țin loc de o autentică practică creștină. Astfel postul a devenit un surogat prin care se înlocuiesc alte valori cum ar fi generozitatea, sacrificiul de sine, cinstea, interesul pentru aproapele nostru, dragostea creștină.

uploaded: 18. 07. 2015

read more

Chipul si asemanarea lui Dumnezeu

Toate doctrinele Bisericilor instituționale sunt imperfecte și mărginite în capacitatea lor de a îl cuprinde în înțelegerea lor pe Dumnezeu. Nici o organizație religioasă nu are capacitatea de a îl reflecta pe Dumnezeu în frumusețea caracterului Său...

uploaded: 05. 07. 2015

read more

Natura divina din om

Atunci când ne naștem nu suntem numai carne păcătoasă, avem în noi imaginea lui Dumnezeu, deoarece am fost făcuți după chipul și asemănarea Lui...

uploaded: 12. 06. 2015

read more

Libertatea de a il alege pe Dumnezeu si impietrirea inimii

Am scris eu oare, în articolul precedent, că Dumnezeu este nedrept și că salvează pe oricine dorește, în mod arbitrar, fără criterii, dar și că împietrește inima oricui dorește, și că astfel împiedică aceea persoană să fie salvată? Am afirmat cumva că Dumnezeu poate împietri inima unui om și astfel îl poate ține departe de credință, și că, după acest fapt, tot El îl azvârle apoi în iad, pentru a fi chinuit veșnic?...

uploaded: 10. 05. 2015

read more

Pacatul, vinovatia si responsabilitatea crestina

Religia creștină, la fel ca multe alte religiii, este un fenomen complex care nu se oferă cu ușurință celor credincioși, spre cunoaștere și spre înțelegere, în lipsa unor repere spirituale sigure. Reperele ne sunt necasare pentru a ne putea orienta și a da un sens credinței pe care o considerăm ca fiind și credința noastră. Să abordăm un prim reper...

uploaded: 21. 03. 2015

read more

Revolta lui Satana si necesitatea revelatiei

Este adevărat că Dumnezeu a iubit foarte mult lumea, a se înțelege toată creația Sa, încât a dat pe Fiul Său să moară pentru ea pe cruce. (Ioan 3; 16) Este la fel de adevărat că și omul, prin Omul Isus (Iisus) atât de mult l-a iubit pe Dumnezeu încât  s-a sacrificat pe Sine pentru El și a fost gata să își dea viața pe cruce pentru ca Dumnezeu să poată să guverneze în pace asupra universului și să poată să îl învingă pe Satana, dușmanul Său....

uploaded: 19. 02. 2015

read more

Fiul Omului

Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu le-ar fi arătat îngerilor dragostea pe care a dorit să o demonstreze la cruce, înainte de căderea în neascultare a lui Satana, ar fi spulberat dinainte orice îndoială a lor și nu ar mai fi fost nevoie de crucea Golgotei. Întrebarea este dacă pentru a putea face această demonstrație Dumnezeu avea nevoie absolută de om, adică dacă El putea manifesta această dragoste față de îngeri, așa cum a făcut-o față de oameni?...

uploaded: 19. 01. 2015