Gabriel Baicu - The New Reformation
La Nouvelle Reformation - Noua Reforma

Articole

 

Despre locul şi rolul femeilor creştine

 

 

Gabriel Baicu

26. 11.  2012

          

Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.” (1 Timotei 2; 15)

Întrebarea legitimă care se pune este următoarea: Pot femeile să fie mântuite chiar dacă nu nasc fi? De exemplu, în cazul femeilor care nu se căsătoresc şi deci nu nasc copii, al acelora care sunt căsătorite, dar nasc numai fete, sau nasc un singur fiu, deci nu fii la plural, ci un fiu, în cazul femeilor, care deşi sunt căsătorite nu pot să nască din motive medicale etc., pot femeile să fie mântuite? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci care este principiul pe baza căruia aceste din urmă cazuri pot să fie mântuite?

Eu consider că femeile, ale căror cazuri speciale le-am enumerat, pot să fie mântuite, pe baza principiului expus de apostolul Pavel că mântuirea se dobândeşte prin credinţa din inimi şi prin mărturisirea acestei credinţe. (Romani 10; 10)  Principiul de baza deci, principiul ultim, pentru mântuirea femeilor, nu este acela al naşterii de mai mulţi copii de parte masculină, ci credinţa lor în Dumnezeu, căci dacă principiul ultim ar fi condiţia de a naşte fii, atunci toate femeile aflate în cazuri speciale, cazuri enumerate mai sus, nu ar putea să fie mântuite, deoarece nu ar exista un principiu biblic, care să le dea speranţă că pot să fie mântuite. În lipsa unui principiu biblic pe care să se bazeze, femeile care nu nasc fii nu ar avea nici o nădejde, deci nici o bază în lupta lor spirituală.

Textul biblic, enumerat mai sus contravine învăţăturilor lui Isus (Iisus) şi chiar al altor învăţături ale lui Pavel şi este un adaus târziu, în textele N.T. Un asemenea text pune femeile în aceeaşi postură cu nişte ‚cadâne,’ din haremurile sultanilor Otomani, care aveau valoare în faţa sultanului şi a curţii acestuia numai dacă năşteau băieţi, iar dacă nu năşteau băieţi, nici nu existau ca fiinţe umane respectabile, pentru ei. În textul mai sus citat, situaţia este chiar mai rea decât în haremul sultanilor, căci acolo era ceva dacă o femeie năştea şi un singur băiat, pe când, în textul biblic citat mai sus, se sugerează că femeile ar trebui să nască mai mulţi copii de parte bărbătească. Ce fel de religie este aceasta? În orice caz ea nu corespunde cu învăţăturile lui Isus (Iisus).

 Testul care arată dacă susţinerile mele sunt corecte sau nu este răspunsul la cele două    întrebări: „Pot femeile să fie mântuite chiar dacă nu nasc fii?” şi „Dacă da, pe ce bază sau criteriu biblic se poate afirma aceasta?”

Vă invit să vedeţi:  http://www.youtube.com/watch?v=LyPxtNn90bs

 

 

 

 

Cuprins mesaje
Categorii
Video

Navigare website

 

Nou!

 

 

Mesaje actualizate

 

Religia crestina in lumea de astazi

Pentru a clarifica afirmația că România este o țară creștină, afirmație trâmbițată de unii propagandiști care se pretind a fi vocea tradiției și apărători ai credinței creștine trebuie să pornim de la o anumită premisă...

uploaded: 29. 12. 2015

read more

 

Fanatismul religios

O credință religioasă foarte puternică poate duce la intoleranță atunci când întâlnește o altă credință religioasă la fel de puternică. Pentru un om care se angajează total într-o credință religioasă intoleranța față de alte religii este o tendință naturală...

uploaded: 15. 12. 2015

read more

 

Crestinii si Crestinismul divizat

Deseori, în ultima perioadă de timp, am fost întrebat de ce religie sunt și răspunsul a fost, cum este de la sine înțeles, mereu același, sunt Creștin. Din nefericire, aceasta a devenit o religie inacceptabilă pentru timpurile noastre.

uploaded: 26. 10. 2015

read more