Gabriel Baicu - The New Reformation
La Nouvelle Reformation - Noua Reforma

Broşuri scrise în limba română

 

Botezul în apă şi problema imaginilor şi statuilor în Creştinism

 

 

14. 05.  2012

Gabriel Baicu

    © Această carte beneficiază de copyright!

Sunteţi bineveniţi să citiţi şi să downloadaţi aceasă carte pentru beneficiul dumneavoastră spiritual. Această carte poate fi folosită, fără restricţii,  ca material de studiu în unităţile de învăţământ. Reproducerea, retipărirea sau uploadarea, în parte sau integral, nu se poate face fără acordul scris al autorului. Puteţi folosi referinţe sau citate din această carte în mod liber, cu singura obligaţie, de a face trimitere la datele sale de identificare (titlu, anul publicării, editura, autorul, etc...)

 INFORMAŢII UTILE!

         Pentru a putea obţine o copie a tuturor publicaţiilor de pe acest website, şi de a le putea citi, webmaster-ul vă pune la dispoziţie două linkuri necesare downloadării a două programe: WinRar, program de arhivare şi dezarhivare, cu care veţi putea dezarhiva fiţierul bisericaspiritualaunica.rar pe pc-ul dvs. Prin dezarhivare, el va apărea sub forma unui fişier cu extensia .pdf, care poate fi vizualizat cu ajutorul programului Adobe Reader. Cele mai multe dintre sistemele licenţiate au în kitul lor de instalare acest program, dacă nu, accesaţi iconul "get Adobe Reader" şi instalaţi acest program. Dacă după instalare, în dreptul fişierului downloadat apare iconul asemănător celui de pe cel al butonului din dreapta, înseamnă că fişierul care conţine textul cărţii şi al publicaţiilor, poate fi citit. Sperăm ca acest addendum, oarecum tehnic, să vă fie de ajutor, în vederea unei lecturi confortabile şi dorite de noi!

 

 

Cuprins

Prefaţă

Despre modul în care sunt construite doctrinele Bisericilor instituţionale

Despre botezul în apă

Botezul în apă numai al celor maturi

Despre botezul în apă al copilaşilor

Rebotezarea cu botezul în apă este contrară învăţăturii Bibliei

Căteva considerente legate de problema imaginilor şi statuilor în Bisericile  instituţionale

 

 Prefaţă

 înapoi la cuprins!

Vreau să subliniez că părerile exprimate în acest articol îmi aparţin şi le că le consider opinii personale bazate pe studiul propriu al Bibliei şi al teologiei. Aceste păreri nu reprezintă o nouă doctrină, ci doar o încercare de a prezenta punctele tari dar şi punctele slabe ale unor doctrine, care din nefericire sunt de multe ori absolutizate, în cadrul conflictului dintre diversele denominaţiuni creştine. Fiecare Biserică instituţională îşi prezintă cu maxim de insistenţă principiul după care doctrinele lor nu pot greşi şi cu toate acestea aceste opinii, ridicate la rangul de adevăruri absolute, ascund multe lacune. Cu toate că sunt prezentate ca opinii personale şi nu ca adevăruri imuabile ale credinţei creştine, abordările din această lucrare  sunt fundamentate pe studiul atent al Bibliei, pe studierea teologiilor diferitelor confesiuni creştine, pe cunoaşterea istoriei Creştinismului şi desigur şi pe experienţa personală.

Unii susţin că botezul în apă trebuie efectuat asupra copiilor mici, iar alţii susţin că numai persoanele mature trebuie să fie botezate în apă. În ambele cazuri, susţinătorii acestor doctrine sunt intransigenţi şi nu acceptă nici un fel de deschidere, care să permită şi acceptarea, cu valoare egală, a celeilalte opinii. Cine are dreptate în mod absolut este imposibil de spus deoarece şi unii şi alţii au de partea lor argumente pro şi contra. Fiecare însă subliniază argumentele pro şi trec sub tăcere argumentele contra, în cazul că le observă.

Unii susţin că rugăciunile adresate sfinţilor decedaţi pot să îi ajute pe cei ce se roagă iar alţii spun că acest lucru este o aberaţie deoarece Biblia ne spune că singurul mijlocitor între om şi Dumnezeu este Isus (Iisus) Cristos. Acest din urmă adevăr este incontestabil totuşi, din experienţa personală unii susţin că rugăciunile adresate sfinţilor le sunt folositoare. Care este adevărul? În acest caz, pe baza temeiurilor pe care ni le oferă Biblia răspunsul pare a fi mai uşor de dat întrucât în Scriptură doar Cristos este prezentat ca fiind Marele Preot şi Mijlocitor. Pe de altă parte, fiecare credincios trebuie să devină un sfânt sau o sfântă şi fiecare răspunde pentru mântuirea sa personală.

Unii susţin că femeile sunt situate în Creştinism într-o stare de ascultare faţă de bărbaţi şi că ele nu au voie să desfăşoare aceleaşi activităţi ca şi bărbaţii, în cadrul serviciilor de cult. Alţii susţin că N.T. ne arată că în Cristos nu mai există deosebire între femei şi bărbaţi şi că epistolele prin care femeile sunt împiedicate să se manifeste pe picior de egalitate cu bărbaţii sunt scrise de colaboratori ai apostolului Pavel şi numele acestuia este folosit doar pentru a semna aceste scrieri. Aceştia din urmă au ajuns la această concluzie, studiind cu atenţie stilul şi limbajul în care aceste texte au fost scrise şi de asemenea folosind tehnici moderne de analiză, inclusiv de datare prin comparaţie cu alte scrieri.

În toate cazurile, părerea mea personală este că absolutizarea adevărurilor conţinute în diverse doctrine şi dogme nu se justifică şi că o analiză obiectivă şi metode de interpretare oneste şi cât mai complete ne poate ajuta să ajungem la păreri proprii, dar în nici un caz nu poate fi vorba de adevăruri imuabile, care deci nu pot fi combătute. Este mai degrabă vorba despre convingeri subiective, în concurenţă cu alte convingeri subiective şi nu este cazul unor afirmaţii obiective, foarte bine demonstrate cu argumente indiscutabile.

N.T. este o culegere de texte care este, în multe privinţe şi pentru multe teme, foarte economicoasă cu dovezile şi conţine şi texte care prezentând aspecte diferite ale aceluiaşi domeniu de analiză ne lipseşte de cele mai multe ori de demonstraţia unei anumite doctrine sau a alteia. Unele aspecte par a fi în concurenţă cu alte aspecte şi categoric permit mai multe interpretări, nu doar una singură. Din acest motiv, numai o analiză care să nu fie dependentă de o interpretare obligatorie ne poate permite să ne apropiem mai mult de adevărurile conţinute de Biblie.

Ceea ce am scris în acestă broşură reprezintă rodul căutărilor mele personale şi al propriei mele interpretări, pe care o dau N.T. şi în nici un caz adevăruri absolute care să nu poată fi contrazise, deci doctrine. Atâta vreme însă cât eu nu pretind nimănui să creadă la fel ca şi mine, nimeni nu mă poate abliga să cred la fel ca şi el sau ca şi ea. Cred că analizele de acest fel sunt bine venite pentru a ne ajuta să ne formăm propria noastră credinţă şi că orice completare la ceea ce am scris eu nu poate fi decât folositoare. Eu sunt adeptul dezbaterilor nu al impunerii unor păreri care să nu mai permită dialogul, pentru că o dezbatere serioasă duce de regulă la o dezvoltare mai bună a subiectului. Părerile mele nu sunt infailibile şi pot fi puse oricând în discuţie. Pe de altă parte, m-am străduit să mă bazez pe o documentare serioasă şi pe un studiu temeinic al Bibliei privitor la subiectelor respective. La capitolul documentare şi studiu mai este încă de adăugat deoarece acestea pot fi totdeauna completate.

 

 Despre modul în care sunt construite doctrinele Bisericilor instituţionale

  înapoi la cuprins!

Încă de la începutul acestui capitol aş vrea să fac precizarea că, analizând principalele doctrine ale celor mai importante instituţii religioase creştine, am ajuns la concluzia că acestea nu pot fi plasate într-o ordine ierarhică, în care să le aşezăm după valoarea lor, ca o reflexie a unui adevăr unic sau pe baza unui criteriu de apropiere mai mare sau mai mică faţă de învăţăturile Bibliei. Nici una dintre învăţăturile creştine nu este mai adevărată sau mai corectă, atunci când le comparăm cu celelalte, toate trebuiesc analizate în funcţie de consistenţa sau consecvenţa lor, în relaţia cu ele însele şi cu Biblia. Nu am descoperit nicio doctrină creştină care să conţină puncte determinante, argumente hotărâtoare şi care în felul acesta să o scoată din rânduri şi să o transforme în „doctrina creştină adevărată.” Învăţătura Bisericii celor înscrişi în Ceruri se bazează tocmai pe această constatare şi reprezintă o expresie a ei. Toate învăţăturile creştine se bazează pe interpretările textelor Biblice, aşa cum acestea au fost înţelese de un grup de Creştini sau de altul, de un gânditor creştin sau de un altul.

Biblia este o carte eclectică, nu este uniformă şi nu este transmiţătoarea unei singure interpretări a textelor ei. În Biblie se găsesc, în germene, toate doctrinele instituţiilor bisericeşti dar şi principiile Bisericii celor născuţi din Spirit. Găsim de exemplu suficiente elemente, care să permită construirea doctrinei Ortodoxe, a celei Romano Catolice, a celei Luterane, a celei Calviniste, a celei Baptiste, a celei Penticostale şi a tuturor celorlalte învăţături creştine. Aceste învăţături nu sunt altceva decât posibile interpretări pe care Biblia le permite şi pentru care există “cărămizile de bază” în textele Biblice. Toate aceste doctrine s-au format însă printr-o anumită “forţare” a textelor, adică prin construirea artificială a unui edificiu doctrinar, prin folosirea, în mod original, a elementelor de bază şi câteodată, prin amestecul nejustificat al unor texte şi principii între N.T. şi V.T. Modul în care sunt construite doctrinele creştine s-a făcut pe baza mai multor principii: 1) concentrarea doctrinei respective asupra anumitor texte Biblice şi neglijarea celorlalte; 2) interpretarea tuturor celorlalte texte, care nu sunt definitorii pentru o anumită doctrină, în lumina şi prin prisma doctrinei deja formulate. 3) Unele texte au fost lăsate, în mod deliberat, cu totul la o parte.

Forţarea interpretării acestor texte, astfel încât acestea să fie folosite pentru a demonstra o anumită opinie sau teorie, este metoda de bază. Mai întâi, au fost formulate teoriile şi scopurile, în mod explicit sau implicit şi ulterior au fost alese textele Biblice, care să servească acestor opinii. Textele nu au fost “lăsate să vorbească” liber ci au fost “făcute să vorbească” aşa cum au urmărit cei care au construit respectivele doctrine. Voi încerca, folosindu-mă de exemple, să arăt că pentru oricare învăţătură aparţinând de oricare doctrină creştină există argumente pro şi contra, puncte tari şi puncte slabe, clarităţi şi aspecte ne clarificate. O singură învăţătură se desprinde din Biblie, luminoasă şi fără echivoc şi anume principiul dragostei creştine, care este fundamentul întregii învăţături a lui Isus (Iisus) Cristos. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele este singura învăţătură a Bibliei, în care doctrinele nu se contrazic între ele şi în care diversele interpretări nu au cum să devieze mesajul lui Isus (Iisus) Cristos. Singurul lucru pe care doctrinele creştine l-au putut face, de-a lungul timpului, este acele de a a acorda o importanţă mai mare sau mai mică acestui mesaj, de a neglija sau micşora importanţa sa şi în foarte rare ocazii, de a îl prezenta la adevărată sa dimensiune. Toate cunoştinţele noastre despre Dumnezeu sunt relative şi cu cât cunoaştem mai mult, cu atât ne dăm seama cât de puţin cunoaştem despre El. Un singur lucru putem cunoaşte cu adevărat deplin, aici pe pământ, unde avem toate condiţiile pentru aceasta, putem cunoaşte dragostea lui Cristos şi în felul acesta plinătatea lui Dumnezeu (Efeseni 3: 14-19) Aici, pe pământ sunt cei care au nevoie de dragostea noastră şi aici îi găsim pe aceia prin care putem experimenta cunoaşterea gândurilor lui Dumnezeu (Filipeni 2:5)

Am să exemplific cele afirmate mai sus printr-o trecere în revistă a câtorva doctrine privitoare la botezul în apă, naşterea din nou, folosirea imaginilor în Creştinism, ţinuta femeii în adunări etc. Aş vrea să se înţeleagă că personal nu sunt împotriva nici unei doctrine, în mod deosebit şi că nu doresc să fac o critică a uneia în favoarea alteia şi nici să demonstrez care doctrină este ‘adevărată’ şi care nu este ‘adevărată.’ De altfel, eu consider că nici o doctrină nu poate fi caracterizată pe baza calificativelor adevărat sau fals, deoarece toate au ca bază anumite texte Biblice şi în calitate de posibile interpretări ele sunt direcţii de gândire pe care textele respective le permit. Ele nu sunt adevărate sau false ci sunt doar posibile sau nu, decurg mai mult sau mai puţin din conţinutul Bibliei.

 Despre botezul în apă

  înapoi la cuprins!

Să începem cu botezul în apă. Acesta este un exemplu de doctrină biblică pentru care se poate găsi, în egală măsură, în Biblie, texte care să susţină fie obligativitatea botezului copiilor fie necesitatea de a boteza numai persoane mature. Nici una dintre opţiuni nu poate să pretindă o mai mare legitimitate decât cealaltă, în baza Bibliei şi cu toate acestea, diferenţa dintre adoptarea uneia sau a celeilalte, din punct de vedere teologic, este uriaşă. De la început trebuie să fac precizarea că eu nu pledez pentru botezul copiilor, ca variantă exclusivă, în ceea ce priveşte botezul în apă, dar nici pentru botezul în apă, numai la maturitate, ca singura posibilitate viabilă acceptată de Biblie. Consider că ambele posibilităţi sunt la fel de viabile şi la fel de justificate, în economia textelor N.T. Intenţionez totuşi să amintesc celor credincioşi că în Biblie se precizează clar că există un singur botez în apă, prin urmare, condiţionarea circulaţiei libere a creştinilor, între diferitele confesiuni creştine, de repetarea botezului în apă, nu are nici o legitimitate în Biblie, ci este determinată de interesele instituţionale ale diverselor confesiuni creştine.

Alegerea uneia sau a celeilalte dintre variante, în mod exclusivist, poate crea două sau mai multe confesiuni creştine diferite. Absolutizarea uneia dintre modalităţile de botez în apă şi transformarea acestei variante într-o trăsătură fundamentală a unei doctrine creştine, sau a mai multora, este o greşeală fundamentală, care îi ţine pe Creştini departe unii de ceilalaţi, în limitele impuse ale Bisericilor corporatiste.  Fie una, fie cealaltă nu sunt decât opţiuni cu valoare spirituală egală. După părerea mea, Biblia nu oferă destule elemente pentru a decide hotărâtor pentru una sau pentru cealaltă dintre opţiuni, adică pentru botezul copiilor sau pentru botezul exclusiv al celor ajunşi la maturitate şi din acest motiv conştiinţa celui care se botează în apă sau a părinţilor celui care este botezat sunt hotărâtoare. Aceasta este Biblia şi acesta este un fenomen pe care îl denumesc “dilema opţiunilor echivalente.” Desigur că aceste dileme, fiind destul de multe, urmează ca ele să fie legate între ele şi aceasta creează noi dileme, datorate legăturilor dintre opţiunile echivalente. Aşa s-au construit unele din doctrinele instituţiilor bisericeşti, prin încercarea de a menţine o coerenţă între opţiunile echivalente. Aceste opţiuni trebuiau combinate între ele, încât atunci când erau puse împreună trebuiau să aibă un sens. În această lucrare încerc să prezint, în egală măsură, argumente în favoarea ambelor posibilităţi, adică pentru botezeul în apă al copiilor, dar şi pentru botezul în apă al celor maturi, urmând ca fiecare cititor să cântărească pentru sine argumentele prezentate.

Dacă pledez pentru ceva este pentru a diminua la maximum importanţa acestor deosebiri şi a îi reduce locul şi chiar a o elimina cu totul atunci când este vorba de a aprecia şansa pe care toţi Creştinii o au pentru salvarea lor, indiferent de Biserica instituţională de care aparţin. A prezenta doctrine, bazat pe mari descoperiri făcute în Biblie de către un cercetător sau altul, fără însă a prezenta în modul cel mai echilibrat lucrurile, s-a dovedit a fi contra-productiv în istoria Creştinismului. Evoluţia în cunoaştere este mai mult decât necesară, dar tocmai din acest motiv Creştinismul trebuie să rămănă deschis, din punct de vedere al evoluţiei în înţelegerea sa. În fapt, fiecare descoperire nouă s-a închis în ea însăşi, prezentîndu-se pe sine ca pe ‘ultima’ revelaţie posibilă şi în felul acesta transformându-se în ideologia unei instituţii bisericeşti. Tot aşa s-a întâmplat şi cu Protestantismul, sau cu Neo-Protestantismul. Orice descoperire ‘nouă’ în Biblie a tins la eliminarea a ceea ce era deja stabilit, adică a ‘vechilor’ tradiţii. S-a dat la o parte şi ceea ce era bun şi ceea ce era mai puţin bun. De exemplu o dată cu principiul ‘Sola Scriptura’ s-a aruncat la coşul de gunoi ideea de tradiţie a Bisericii uitându-se că Scriptura însăşi, adică N.T. a fost scrisă după aproximativ 50 de ani, de la data când s-au întîmplat evenimentele, în principal, tot în baza unei tradiţii orale care circula, în legătură cu viaţa şi misiunea lui Isus (Iisus), pe pămănt.

În ceea ce mă priveşte, consider că nu trebuiesc măturate, în nici un fel, tradiţiile Creştinismului, dar nici nu trebuiesc absolutizate sau ‘mumificate,’ în aşa fel încât să devină piedici în calea revelaţiei continue a lui Dumnezeu. Vreau să subliniez, cu toată insistenţa necesară, că mesajul cuprins de această carte nu reprezintă o nouă doctrină, ci doar constatarea relativităţii şi imperfecţiunilor doctrinelor creştine, deja existente. Consider că este timpul să depăşim cu toţi faza diviziunilor doctrinale, din istoria Creştinismului şi să ne ridicăm la o nouă etapă în care unitatea, expresia dorinţei lui Isus (Iisus), să revendice diviziunile relative, în mod ne justificat accentuate, de logica instituţională bisericească. Dacă cineva are convingerea personală că doctrina, sau tradiţia, instituţiei bisericeşti, de care aparţine, fie aceasta cea Penticostală, Baptistă, Ortodoxă, Romano Catolică, etc., este cea ‚adevărată’ şi toate celelalte doctrine şi tradiţii sunt greşite, în întregime sau în parte, îmi pare rău dar personal nu îl pot însoţi în această convingere. Consider că adevărul se află răspândit între doctrinele tuturor confesiunilor creştine, dar că, în acelaşi timp, fiecare dintre acestea conţine, în mod inevitabil şi erori. De ce, în mod inevitabil? Afirm acest lucru deoarece orice doctrină, pentru a se putea închide în ea însăşi, pentru a se putea învălui cu ea însăşi, are nevoie să se ‘acopere’ cu elemente care să nu facă notă discordantă cu tezele sale de bază. Din dorinţa de a obţine această concordanţă şi continuitate în interiorul lor, doctrinele sunt obligate să ‘potrivească’ anumite aspecte ale învăţăturilor lor astfel încât toate elementele constitutive ale acestora să se afle, între ele, într-o înşiruire cât mai logică. Doctrinele sunt sisteme logice de gândire ale căror elemente nu pot fi în ne concordanţă unele cu celelalte. De exemplu, dacă alegem să optăm pentru botezul în apă, exclusiv al maturilor, de aici se desprind importante consecinţe teologice, cum ar fi faptul că naşterea din nou a copiilor trebuie să înceapă cu naşterea din Spirit, în lipsa naşterii din apă. Este o inversare a conţinutului învăţăturii lui Isus (Iisus) care a spus că naşterea din nou este o naştere din apă şi din Spirit. (Ioan 3; 5) Cu toate că această ordine, naşterea din Spirit şi din apă sau din apă şi din Spirit  ar putea fi considerată mai puţin definitorie pentru procesul în sine, totuşi trebuie să observăm că Isus (Iisus) a folosit ca ordine naşterea din apă şi din Spirit. Avem în N.T. cel puţin un exemplu în care mai întâi s-a pogorât Duhul Sfânt asupra persoanelor respective şi numai după aceea aceste persoane au fost botezate în apă. (Faptele Apostolilor 10; 47) Aş face totuşi observaţia că între cele două momente s-a scurs un foarte scurt interval de timp. Dacă se avansează opinia că ordinea stabilită de Isus (Iisus) nu se schimbă, rămâne o zonă obscură în legătură cu naşterea din nou a copiilor, între momentul naşterii lor biologice şi momentul botezului lor în apă.       

Biblia nu conţine o singură interpretare şi încercarea de a aduce toate învăţăturile la un numitor comun, în scopul de a construi o doctrină funcţională, pentru o anumită instituţie bisericească, duce în mod automat, la forţare şi deformare. Biblia deţine o mare varietate de învăţături şi există doar o cale de a le pune pe toate împreună şi anume, interpretarea tuturor opţiunilor similare ca opţiuni echivalente şi raportarea tuturor variantelor posibile la spiritul unitar al textelor ei. Biblia are o expresie literală, dar are deasemenea şi un spirit. Toate regulile şi elementele Bibliei trebuiesc înţelese în spiritul Creştinismului şi din punctul acesta de vedere nu există indeterminare în conţinutul ei. Spiritul Bibliei este dragostea de Dumnezeu şi de oameni şi cine urmează această cale nu poate greşi. Doctrinele sunt oarecum înşelătoare, deoarece putem afirma cu acelaşi drept fie o interpretare a textelor, fie cealaltă şi lucrul acesta ne poate face să devenim pasionaţi şi chiar fanatici în legătură cu opţiunea pe care o preferăm. Ajungem să credem că ştim ceva şi putem deveni intoleranţi cu toţi ceilalţi, bazându-ne pe cunoştinţa noastră. Dovedim, în felul acesta, că încă nu cunoaştem, aşa cum trebuie să cunoaştem fenomenul creştin, adică într-un mod spiritual. Dragostea spirituală nu poate înşela, pentru că acesta este spiritul care se degajă din totalitatea textelor Bibliei. Din cauza părerilor şi doctrinelor diferite oamenii s-au certat, s-au luptat, s-au urât şi s-au ucis, pentru că au scăpat din vedere spiritul Creştinismului.

Dacă luăm, ca şi un prim exemplu, botezul în apă o să putem înţelege foarte bine jocul prin care se construiesc doctrinele Bisericilor instituţionale şi diviziunile artificiale dintre anumite Biserici corporatiste. Martin Luther, Ulrich Zwingli sau Johannes Calvin, mari reformatori şi fondatori ai confesiunilor Protestante şi Reformate erau adepţii botezului copiilor. Ceea ce este semnificativ pentru logica instituţională este faptul că Neo-Protestanţii îi critică cu vehemenţă pe Creştinii Ortodoxi şi Romano-Catolici, de altfel şi Greco-Catolicii sunt văzuţi ca aparţinând de aceeaşi categorie, pentru că aceştia îi botează pe copiii sugari, dar cu toate acestea şi Luther făcea acelaşi lucru. Neo-Protestanţii se declară urmaşi ai reformei lui Luther dar pe Ortodoxi şi pe ceilalţi care îi botează pe copii îi consideră ca şi cum nu ar fi fost de fapt botezaţi niciodată, adică din acest punct de vedere ca pe adevăraţi păgâni. Adică pe Luther, care era adeptul botezului copiilor îl consideră un mare reformator dar botezul în apă care se săvărşeşte în Biserica corporatistă Ortodoxă, cea Romano Catolică, etc, îl consideră lipsit de valabilitate şi deci acesta ar trebui repetat la maturitate, după părerea lor. 

Încerc să stabilesc dacă botezul în apă trebuie, în mod obligatoriu, aplicat copiilor sau exclusiv persoanelor cu discernământ şi ce ne spune în primul rând Biblia despre acest lucru.

Botezul în apă numai al celor maturi

înapoi la cuprins!

Am să încep cu argumente care pledează în favoarea botezului în apă al celor maturi. În evanghelia după Marcu ni se spun următorele:

 “Apoi le-azis: <<Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit>>.” (Marcu 16; 15-16) O primă întrebare: “Cum putea un om să îşi boteze mai întâi proprii săi copii înainte de a fi el însuşi sau ea însăşi credincioşi?” Este clar de ce s-a adresat Isus (Iisus) mai întâi celor maturi, dar îi exclude acest lucru pe copilaşi, de la botezul în apă? După propria mea interpretare acest text nu îi exclude pe cei mici de la posibilitatea botezului în apă. Totuşi interpretarea pe care o dau acestui text toate confesiunile Neoprotestante este aceea că numai persoanele care au o credinţă proprie în Dumnezeu pot fi botezate în apă şi pentru ca acest lucru să se întâmple este necesar ca acele persoane să fie mature. Copii nu pot avea propria lor credinţă, spun aceştia şi din acest motiv botezul în apă, practicat asupra lor, nu are valabilitate. Oare aşa să stea lucrurile? Au copilaşii credinţă în Dumnezeu sau nu au? La prima vedere am putea afirma că nu putem să ştim acest lucru întrucât copii foarte mici nu pot exprima ceea ce cred.  

În N.T. ni se spune că lui Isus (Iisus) i-au fost aduşi nişte copilaşi şi unii au încercat să îi împiedice să ajungă la El, probabil considerând că sunt prea mici ca să înţeleagă ce se întâmplă. Cu toate acestea Isus (Iisus) nu i-a considerat prea mici şi i-a dat chiar exemplu pentru atributul de credincios. (Matei 19; 13-15) O credinţă pusă în ei de Dumnezeu, care nu poate fi umbrită de capcanele lumii. Dacă noi trebuie să primim credinţa ca nişte copilaşi, adică cu puritatea lor sufletească şi cu încrederea lor, nu înseamnă oare că în această puritate şi în această încredere se află credinţa? Copii nu îşi pot exprima credinţa dar aceasta nu înseamnă că nu o au. Credinţa nu este doar o problemă de discernământ, este în primul rând o problemă de har. Cu alte cuvinte, credinţa este unul din darurile Duhului Sfânt. (1Corinteni 12; 9) Sunt convins că acest dar îl primesc în primul rând copiii, tocmai pentru că ei nu pot să discernă singuri ceea ce trebuie să creadă. Credinţa nu este legată doar de raţiunea umană, care presupune discernământ, este legată de activitatea Duhului Sfânt  asupra întregii fiinţe umane. Este adevărat că cei foarte mici nu pot avea acelaşi tip de credinţă pe care îl au cei maturi, adică o credinţă raţională. Este credinţa o atitudine pur raţională sau este generată de alegerea lui Dumnezeu? Este necesar ca cineva să dispună de discernământ şi raţiune pentru a îl alege pe Dumnezeu sau alegerea o face El? Personal, cred că alegerea o face Dumnezeu şi anume îi alege pe toţi aceia care au sperat în El, încă înainte de întemeierea lumii. (Efeseni 1; 12) Dacă aşa stau lucrurile însemnă că noi nu ne bazăm doar pe credinţa manifestată exclusiv în viaţa aceasta şi deci toţi copilaşii pot fi botezaţi, noi nu ştim care au sperat şi care nu în Cristos, înainte de întemeierea lumii, iar odată ce aceşti copilaşi ajung la maturitate ei înşişi îşi vor manifesta propria lor credinţă.

Un alt argument, pentru botezul în apă numai al maturilor este în legătură cu faptul că realitatea credinţei în Dumnezeu se produce numai în urma auzirii a ceea ce se spune despre Dumnezeu. În Romani ni se spune că:

„Astfel credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos.” (Romani 10; 17)

Sufletul nostru de copil îl primeşte pe Dumnezeu, mintea vine după suflet. Copiii au credinţă pentru că ştiu să primească şi că aşteaptă cu încredere totul de la cei din jurul lor. Copii au o credinţă înnăscută, nu dobândită. Orice copil se naşte credincios, educaţia şi experienţa unei vieţi ostile îl face câteodată să renunţe la credinţă. Tot educaţia îl poate face să îşi dezvolte credinţa. Unde scrie în Biblie despre copilaşi că ei nu au credinţă? Credinţa vine prin auzire, dar nu numai prin auzire. Credinţa vine şi prin citire şi vine de asemenea prin experienţa directă cu Dumnezeu. Exemple de experienţă directă cu Dumnezeu. Exemplu lui Pavel. Exemplul sutaşului şi al celor care îl păzeau pe Isus (Iisus), atunci când a fost răstignit. (Matei 27; 54) Exemplul tâlharului de pe cruce. Ologul din naştere a avut credinţă în numele lui Isus (Iisus) fără să fi auzit credinţa şi a fost vindecat de Petru şi Ioan. (Faptele Apostolilor 3; 16) ? Copii au o credinţă personală, fără auzirea credinţei. De ce? Păcatul nu a avut timp să altereze imaginea lui Dumnezeu din ei, tot atât de mult cum s-a întâmplat cu cei maturi. Omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. (Geneza 1; 26) Nu a rămas în copiii foarte mici nimic din chipul şi asemănarea lui Dumnezeu? După cum răspundem la această întrebare răspundem şi la problema botezului în apă al copilaşilor.

Despre botezul în apă al copilaşilor

înapoi la cuprins!

  Botezul în apă, în N.T. îşi are originile odată cu misiunea lui Ioan Botezătorul.

„Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudea şi din toate împrejurimile Iordanului, au început să iasă la el; şi mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.” [(Matei 3: 5-6); ref. 194 în Biblia Ortodoxă]

Este puţin probabil ca Ioan să fi botezat şi copii, cu atât mai mult cu cât înaintea botezului se făcea o mărturisire a păcatelor pe care copii, la o vârstă prea fragedă, nu ar fi avut de ce să o facă. Cu toate acestea, nu avem nici un indiciu sigur şi indiscutabil asupra vârstei de la care Ioan îi boteza pe locuitorii din Ierusalim. Isus (Iisus) Cristos însuşi a fost botezat de Ioan la o vârstă a maturităţii, dar cum ar fi putut fi botezat ca şi copil dacă El, imediat după acel moment, şi-a început misiunea pe pământ. Putea un copil să îndeplinească ceea ce a realizat Isus (Iisus) şi să moară pe cruce pentru salvarea umanităţii? Cu toate acestea ipoteza că Ioan Botezătorul a botezat şi copii, la rugămintea părinţilor lor, nu poate fi exclusă şi cel puţin N.T. nu ne oferă elemente indiscutabile, care să poată fi folosite pentru a formula o afirmaţie sau o negaţie definitivă.

„Atunci a venit Isus (Iisus) din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan căuta să-l oprească. <<Eu, >> zicea el,<<am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine? >> Drept răspuns, Isus (Iisus) i-a zis: <<Lasă-mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit. >> Atunci Ioan L-a lăsat.” [(Matei 3: 13-15); ref. 195 în Biblia Ortodoxă]

În toate cele trei evanghelii sinoptice (Matei, Marcu şi Luca) botezul lui Isus (Iisus) este povestit în mod foarte asemănător. În Evanghelia după Ioan nu ni se spune că Isus (Iisus) Cristos a intrat în apa botezului, iar cel care a văzut Duhul Sfânt a fost Ioan, care a mărturisit despre acest lucru. În această evanghelie nu reiese clar că toţi cei care se aflau în locul în care Isus (Iisus) a venit la Ioan, au văzut Duhul Sfânt pogorându-se ca un porumbel asupra lui Isus (Iisus), dar este precis exprimat faptul că Ioan a avut această viziune. Toate patru evanghelii vorbesc despre acest eveniment al întâlnirii dintre Isus (Iisus) şi Ioan Botezătorul şi nu există niciun motiv ca cineva să pună la îndoială acest lucru. Reprezintă faptul că Isus (Iisus) s-a botezat la maturitate o dovadă indiscutabilă, că toţi credincioşii trebuie să se boteze în apă, atunci când sunt maturi? Bineînţeles că nu. Isus (Iisus) Cristos a îndeplinit misiunea Sa la o vârstă a maturităţii şi nu ar fi existat o legătură coerentă între misiunea lui Ioan Botezătorul şi activitatea Sa, dacă cele două nu s-ar fi desfăşurat într-o strânsă legătură una cu cealaltă, adică dacă Isus (Iisus) ar fi fost botezat când era copil. De altfel, la vârsta copilăriei, Isus (Iisus) a fost tăiat împrejur ca orice copil Evreu şi dacă nu ar fi procedat în felul acesta nu ar mai fi putut îndeplini misiunea Sa, pentru că nimeni nu l-ar fi luat în serios.

Pentru Evrei, tăierea împrejur era un ritual foarte important şi cine nu îl parcurgea nu era considerat că face parte din poporul Evreu. Cum putea Isus (Iisus) să reformeze religia iudaică şi să aducă pe poporul său la o înţelegere corectă a lui Dumnezeu, dacă nici măcar nu ar fi făcut parte din acest popor, adică dacă nu ar fi fost tăiat împrejur la vârsta prescrisă de tradiţia iudaică? Cum şi-ar fi făcut Isus (Iisus) primii adepţi printre Evrei, dacă El, nefiind tăiat împrejur, conform Religiei Iudaice, nici măcar nu ar fi fost socotit Evreu? Probabil că ar fi fost imposibil, deoarece Evreii nu ar fi primit niciodată o religie, pe care să o considere cu totul străină, faţă de tradiţiile lor. Cei doi s-au cunoscut şi Ioan a mărturisit despre Isus (Iisus) că El este trimisul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii şi botează cu Duhul Sfânt. Mărturia lui Ioan Botezătorul reprezintă o dovadă în plus a legitimităţii misiunii lui Isus (Iisus) Cristos şi o pregătire a poporului Evreu pentru aceasta. Cei care se întreabă, de ce Isus (Iisus) nu a fost botezat ca şi copil ar trebui să nu uite că El a fost Evreu şi a fost crescut în respectul tradiţiei Evreieşti şi, în plus, că numai o dată cu misiunea Sa pe pământ, oamenii au fost botezaţi în numele Lui.

Să ne punem următoarea întrebare: “Ce şanse de supravieţuire ar fi avut Isus (Iisus) dacă ar fi fost botezat ca şi copil şi s-ar fi ştiut despre El, că urmează să îndeplinească misiunea pe care a îndeplinit-o? În ce fel ar fi putut Isus (Iisus) să îşi îndeplinească misiunea, ca şi copil, sau ce sens ar fi avut botezul lui, ca şi copil, dacă din momentul botezului până la începerea misiunii Lui, ar fi trecut o lungă perioadă de timp? Începerea misiunii lui Isus (Iisus) a fost conexată cu activitatea lui Ioan Botezătorul, prin urmare în virtutea a ceea ce avea de realizat pe pământ Isus (Iisus) trebuia botezat la maturitate.

La vârsta la care copii sunt botezaţi, în unele confesiuni creştine, Isus (Iisus) Cristos a fost dus de părinţii Săi în Egipt, pentru a nu fi găsit şi ucis de Irod, deci ar fi fost imposibil ca Isus (Iisus) să fie botezat în apă ca şi copil, chiar dacă Ioan Botezătorul şi-ar fi început misiunea mai devreme. Cu toate că N.T. nu precizează, în mod explicit, avem toate motivele să bănuim că Isus (Iisus) Cristos a urmat ritualul iudaic al tăierii împrejur. Botezul lui Isus (Iisus) are specificul său şi este un eveniment care ne arată, că trebuie ca orice Creştin să fie botezat în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, dar nu ne spune nimic în legătură cu vârsta recomandată pentru botez.

A recomandat Isus (Iisus) prin acest text, din Marcu 16: 15-16, numai botezul maturilor sau acesta permite în egală măsură şi botezul copiilor? Evident că urmau să fie botezaţi numai cei care vor fi crezut, deoarece botezul se făcea prin liberul consimţământ al persoanei în cauză şi nu cu forţa. Dar dacă părinţii doreau ca şi copiii lor să fie botezaţi, în baza faptului că ei erau răspunzători de soarta veşnică a copiilor lor, atâta vreme cât aceştia erau încă minori? Dacă părinţii sunt în măsură să ia orice decizii pe care ei le apreciază ca fiind potrivite, în legătură cu bunăstarea copiilor lor, de ce li s-ar interzice să se pronunţe în ceea ce priveşte viitorul etern al copiilor lor? Este adevărat că fiecare om trebuie să ia o hotărâre personală în ceea ce priveşte legătura sa cu Dumnezeu şi lucrul acesta se poate face numai în cunoştinţă de cauză şi cu deplin discernământ, dar tot adevărat este că acest mecanism nu este împiedicat cu nimic, dacă copilul este botezat de mic. Cu alte cuvinte, se reduce relaţia cu Dumnezeu numai la botezul în apă, sau este botezul în apă aspectul cel mai important al credinţei creştine? Personal, în baza textelor Bibliei, consider că dacă o persoana a fost botezată ca şi copil, în urma deciziei părinţilor săi, nimic nu poate să împiedice acea persoană, ca prin viaţa sa şi prin mărturisirea sa de credinţă, făcută în principal prin faptele sale, să ducă o viaţă plăcută lui Dumnezeu şi să fie născut din nou. Botezul în apă este asumat şi poate fi confirmat fie explicit fie implicit adică, în cel de al doilea caz prin credinţa personală şi atitudinea faţă de Dumnezeu a celui în cauză. Botezul făcut copiilor, când aceştia nu îşi puteau manifesta propriul discernământ, este asumat şi confirmat de aceştia când ajung la maturitate deci lipsa iniţială de discernământ este compensată de acceptarea sau respingerea botezului în apă, o dată cu atingerea vârstei maturităţii. Această acceptare sau respingere se face prin practicarea credinţei creştine de către cel în cauză. Afirmaţia că botezul copiilor nu este valabil deoarece aceştia nu au discernământ este discutabilă, deoarece discernământul poate fi exprimat ulterior de vreme ce efectele simbolice ale botezului urmăresc un om toată viaţa sa.

Din nefericire, prea mulţi credincioşi consideră că mărturisirea publică trebuie să fie una formală, din gură, şi nu una făcută prin atitudini de viaţă practice. Consider că mărturisirea prin modul de viaţa de fiecare zi, înseamnă mult mai mult decât o declaraţie verbală, câte odată fără acoperire.  

„Şi vorbind cu el, a intrat în casă şi a găsit adunaţi pe mulţi.” [(Faptele Apostolilor 10: 27); ref. 198 în Biblia Ortodoxă]

„Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, cari veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste neamuri. Căci îi auzea vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: <<Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?>> Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus (Iisus) Cristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.” [(Faptele Apostolilor 10: 44-48); ref. 198 în Biblia Ortodoxă]

Printre cei mulţi se aflau oare şi copii şi de la ce vârstă în sus? Biblia, categoric, nu ne spune acest lucru, deci nu putem să răspundem doar în această bază nici pozitiv şi nici negativ la această întrebare. În cazul în care Corneliu era căsătorit şi avea şi copii, bănuiesc că nu i-ar fi ţinut pe aceştia departe de un moment atât de important. Dar iată ce zicea apostolul neamurilor despre botezul în apă:

„Mulţămesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu, pentru ca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu. Da, am mai botezat şi casa lui Ştefana; încolo, nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva.” [(1 Corinteni 1: 14-15); ref. 199 în Biblia Ortodoxă]

Când se referă la casa lui Ştefana este de presupus că în ea se aflau şi copii, de altfel dacă ar fi fost vorba numai de persoane mature apostolul Pavel s-ar fi referit la fiecare pe nume aşa cum a făcut cu Crisp şi Gaiu.

Un caz similar este cel care ni se relatează în Faptele Apostolilor:

„În ziua Sabatului am ieşit afară pe poarta cetăţii, lângă un rău, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am şezut jos şi am vorbit femeilor cari erau adunate laolaltă. Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu şi asculta. Domnul i-a deschis inima ca să i-a aminte la cele ce spunea Pavel. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: <<Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea, >> Şi ne-a silit să intrăm.” [(Faptele Apostolilor 16: 13-15); ref. 200 în Biblia Ortodoxă]

La modul la care apostolul Pavel privea femeile, adică în spiritul specific Evreilor, este puţin probabil că odată cu Lidia să fi fost botezat vreun bărbat, fără ca acesta să fie specificat cu numele, sau măcar menţionat ca soţ al Lidiei. Aceasta din urmă se afla într-un loc, unde apostolul Pavel presupunea că se afla un loc de rugăciune, dar ce loc de rugăciune putea fi acela, în care erau adunate numai femei? Probabil că nu era exclusiv un loc de rugăciune, ci un loc în care femeile desfăşurau o anumită activitate lucrativă pe care o îmbinau şi cu rugăciuni. Dacă erau adunaţi şi bărbaţi, de ce nu au fost menţionaţi? Din toate femeile prezente, numai una din ele a fost gata să se boteze, fie că celelalte erau deja botezate fie că nu au fost convinse în acel moment că trebuie să facă acel pas important.

Femeile erau adunate la râu, probabil să spele rufe, după obiceiul acelor vremuri. De ce la râu? Pentru că în caz contrar este greu de acceptat că în locul unde ele se aflau exista pregătit un baptizeriu. Dacă nu s-ar fi aflat lângă un râu, ci într-o casă particulară pentru rugăciune şi pentru diverse activităţi specifice, de exemplu cusut sau tors, trebuie să presupunem că în acea casă existau condiţii pentru botezul prin scufundare. Dacă nu, întrebarea este: a fost Lidia botezată prin scufundare sau stropire? Aveau cu ele şi copii pe care nu aveau cu cine să îi lase şi probabil unele dintre ele supravegheau copiii, în timp ce altele munceau. Nu erau bărbaţi în locul acela, pentru că textul face referire numai la femei. Erau femei şi desigur copii lor care se jucau în jurul lor. Lidia a fost botezată împreună cu casa ei, adică cu copii ei, de vreme ce se presupune că soţul ei nu se afla în acel loc. A fost botezată probabil în râul lângă care se afla, împreună cu casa ei, adică cu copii ei, sau a fost botezată într-o casă particulară. În orice caz, într-o adunare consacrată exclusiv acestui scop, dacă în locul acela exista aşa ceva, de exemplu o peşteră etc., Lidia nu s-ar fi dus fără soţul ei, dacă aceasta ar fi fost căsătorită şi soţul ei în viaţă. De altfel, într-un loc de rugăciune destinat în mod special acestui scop, este puţin probabil că s-ar fi adunat pentru rugăciune numai femei. De ce presupun acest lucru? Datorită statutului pe care femeile îl aveau în societatea din acele vremuri. Dacă soţul Lidiei, un bărbat ne credincios, a preferat să nu fie botezat în acel moment? Atunci ar însemna că textul este greşit, deoarece se subliniază că Lidia a fost botezată ea şi casa ei. În acest caz, din nou, luându-se în considerare modul în care erau privite femeile, dacă soţul Lidiei s-ar fi botezat, alături de ea, lucrul acesta ar fi fost în mod obligatoriu consemnat. Lidia avea şi locuinţa ei, unde ulterior i-a invitat pe Pavel şi pe cei care erau cu el. Dacă era la casa ei, Lidia nu trăia cu părinţii săi, deci prin “casa ei,” care a fost botezată, nu se pot înţelege părinţii acesteia sau alte rude. Alte rude fraţi, surori etc., nu făceau parte din casa ei, ci din casa părinţilor săi. Cu toate acestea, în acest text nu se spune clar că au fost botezaţi şi copii, cu toate că se prezintă cu un mare grad de probabilitate această posibilitate. Chiar dacă ar fi fost botezaţi şi copii, nu avem nici un indiciu în legătură cu vârsta acestora. Textul pe care l-am prezentat, reprezintă un argument Biblic pentru aceia care susţin că nu este o problemă de a îndeplini botezul în apă asupra copiilor. Nu reprezintă un argument Biblic covărşitor, dar prin deducţie poate fi luat în considerare în contextul temei discutate. 

În secolul al treilea, Origen scria că “în concordanţă cu uzajul din Biserică botezul se dă chiar şi copiilor.” (Holilies on Leveticus, 8:3:11, 244 e.n.) Conciliul din Cartagena, în 253 e.n., condamna opinia că botezul trebuie oprit pentru copii, pană în ziua a opta de la naştere. În Interpretarea Literală a Genezei 10:23:39, 408 e.n., Augustin din Hippo scria că: “obiceiul Bisericii de a boteza copii nu este de dispreţuit... şi nici nu trebuie crezut că tradiţia sa este altfel decât apostolică.” Pe de altă parte, persoane credincioase, ridicate la rang de sfinţi de către unele Biserici instituţionale, s-au botezat la maturitate, cu toate că proveneau din familii de credincioşi. De exemplu, Sfântul Ioan Crisostom (Gură de aur) s-a botezat la 25 de ani, Sf. Grigore de Nazianz la 28 de ani şi Sf. Vasile cel Mare la 26 de ani. Părinţii lui Vasile cel Mare au fost consideraţi foarte buni Creştini, tatăl său fiind profesor de retorică şi mama lui, Emilia, a fost fiică de mucenic creştin. Cei doi părinţi au avut 10 copii, din care 4 au fost canonizaţi de Biserica instituţională Ortodoxă.

În acelaşi timp, argumentul Baptiştilor este acela că botezul în apă este o alegere pe care trebuie să o facă fiecare om în parte. Botezul poate fi oferit cuiva numai în urma credinţei lui personale în Dumnezeu. Textul din Marcu capitolul 16, versetele 15-16 ne spune că: “Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit.” Pot avea copii credinţă, dacă nu au discernământ? Copii au ceea mai puternică şi cea mai pură credinţă. De ce afirm acest lucru? Pentru că în ei nu există nimic, care să umbrească chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, după care a fost creat omul şi pentru că Isus (Iisus) nu s-a ferit să se întrupeze într-un copilaş, adică în însăşi personificarea nevinovăţiei. Isus (Iisus) Cristos ne-a spus că trebuie să avem credinţă ca şi un copilaş. (Matei 18: 3) Cu adevărat, copilaşii au o încredere totală în părinţii lor.

Un alt argument Biblic al Baptiştilor este textul în care a fost botezat în apă famenul etiopian.

“Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: <<Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?>> Filip a zis: <<Dacă crezi din toată inima, se poate.>> Famenul a răspuns: <<Cred că Isus (Iisus) Cristos este Fiul lui Dumnezeu>>.” [(Faptele Apostolilor 8: 36-37); ref. 201 în Biblia Ortodoxă]

Din acest exemplu s-a tras o concluzie generală. Este totdeauna nevoie ca botezul în apă să urmeze acelaşi exemplu. Adică este obligatorie o mărturisire a credinţei din inimă, în caz contrar persoana respectivă nu poate fi botezată în apă. Un exemplu tipic de generalizare fictivă în care o situaţie particulară este transformată într-o regulă generală. 

Pe de altă parte, se poate vedea în textul din 1 Corinteni 1: 14-15, că încă de la început, botezul în apă a fost folosit de credincioşi ca un mijloc de diviziune şi este în continuare la fel. Este incredibil cât de puţine texte în N.T. vorbesc despre botezul în apă şi cât de important a devenit acesta în a-i separa pe Creştini. Pentru Pavel, botezul în apă era ceva pur simbolic şi nu reprezenta preccuparea sa principală. (1Corinteni 17)  Pentru Creştinii Neoprotestanţi botezul în apă la maturitate este cel mai important subiect de predicare, considerat a fi piatra de temelie a salvării personale. Toate celelalte elemente ale credinţei derivă din această “hotărâre pentru Dumnezeu,” ca şi cum cineva nu s-ar putea decide pentru a trăi creştineşte dacă a fost botezat când era copil. Este vorba despre o strategie prin care se consolidează anumite instituţii bisericeşti. De fapt, toate mişcările Neoprotestante îşi au originile în “descoperirea” făcută în Biblie, că o persoană trebuie în mod necesar să fie matură atunci când se botează şi că botezul în apă săvârşit asupra copiilor pur şi simplu nu are valabilitate. Nu este valabil, pentru că cei mici nu ştiu ce li se întâmplă, atunci când sunt botezaţi şi nu ei au hotărât ce vor să aleagă, adică dacă să îl urmeze sau nu pe Isus (Iisus).

Personal, în baza textelor Bibliei, consider că dacă părinţii au dreptul de a decide soarta copiilor lor în probleme lumeşti, atunci când aceştia sunt încă minori şi au obligaţia de a le oferi îndrumare, respectând libertatea lor de alegere în probleme spirituale, au calitatea şi de a îi orienta în viaţa spirituală. De altfel, hotărârea luată de părinţi este provizorie, deoarece cel care a fost botezat când era copil, poate să decidă pentru sine când ajunge la maturitate şi anume, dacă confirmă sau infirmă prin viaţa sa botezul care s-a efectuat asupra sa. Pe de altă parte, consider că avem, în acest caz, în faţa noastră un exemplu tipic de problemă pe care Biblia nu o soluţionează cu claritate şi de aceea rămâne la latitudinea conştiinţei celor în cauză, de a hotărî pentru ei şi copii lor ce vor să facă.

A împiedica oamenii să îşi boteze copii, pe temeiul inexistent al faptului că Biblia spune clar că trebuie botezaţi la maturitate, este o dovadă de autoritarism în probleme spirituale şi o încercare de manipulare. Biblia nu clarifică această problemă de o manieră clară şi definitivă, în aşa fel încât să nu mai fie nevoie de interpretare pentru soluţionarea ei, sau să nu mai fie nevoie de decizia personală pe care fiecare este chemat să o ia, în acest caz bazându-se pe conştiinţa sa luminată de Dumnezeu. Este nevoie de conştiinţa individuală a fiecărui credincios în aplicarea învăţăturilor creştine, deoarece nu există reţete precise prin care se fac lucrurile automat. Bisericile instituţionale şi-au arogat fiecare “monopolul” adevărului, fiecare se pretinde deţinătoarea cunoaşterii supreme dar, în realitate, fiecare se bazează pe texte Biblice disparate, întrucât N.T. vorbeşte foarte puţin şi ne sistematic despre botezul în apă. De ce este o încercare de manevrare a conştiinţelor? Pentru că este vorba de prozelitism. Oamenii sunt determinaţi să schimbe o confesiune creştină cu alta şi pentru aceasta ei trebuie rebotezaţi, pentru falsul considerent că botezul copiilor nu este valabil. De ce fals considerent? Pentru că este vorba doar de o posibilă inerpretare a textelor Biliei, de o opine în legătură cu acest subiect, şi nu de un adevăr evident şi bine demonstrat. Biblia ne spune, cu claritate, că omenii care doresc să fie mântuiţi, trebuie să parcurgă ritualul botezului în apă, dar nu specifică fără urmă de îndoială, dacă acest botez se poate practica numai maturilor sau şi copiilor. Este o chestiune legată de o opţiune personală. În orice caz, nu există un adevărat absolut în legătură cu botezul în apă, dar instituţiile bisericeşti au inventat un astfel de adevăr absolut şi au transformat opiniile reprezentanţilor lor în dogme cu valoare de adevăr imuabil. Bătălia care are loc de mult timp este pentru ocuparea unui teritoriu, care nu este trecut pe hărţi, acela pentru spiritele oamenilor. Inamicul nr. 1 este conştiinţa umană liberă şi responsabilă şi de aceea Bisericile instituţionale fac tot posibilul de a înlocui acest agent esenţial cu dogme şi regulamente instituţionale.

Dacă un copil a fost botezat cu botezul în apă, fără să fie întrebat, dar atunci când ajunge la maturitate, doreşte să urmeze calea credinţei creştine prin viaţa curată pe care o duce, nu înseamnă aceasta o asumare şi confirmare matură, conştientă şi pe deplin responsabilă a propriului său botez? Accept că nu avea discernământ în momentul botezului, dar dacă atunci când a dobândit acest discernământ, doreşte în mod liber să îl urmeze pe Isus (Iisus), de ce nu reprezintă acest fapt o confirmare şi deci o manifestare a discernământului său, care legitimează botezul, care s-a împlinit asupra sa? De ce astfel de oameni sunt descurajaţi şi determinaţi să creadă că, în realitate, ei nici nu au fost botezaţi, deoarece erau prea mici pentru aceasta? În loc să reprezinte o modalitate de a propovădui Creştinismul, prin atitudinea lor, reprezentanţii Bisericilor instituţionale Neoprotestante îi descurajează pe Creştinii altor confesiuni în a practica Creştinismul cu toată inima. Îi manevrează pe aceştia, în aşa fel încât ei să devină adepţii şi membrii acestor Biserici instituţionale, dar nu o fac cu sinceritate şi din grija faţă de soarta eternă a oamenilor, ci pentru a îşi asigura un portofoliu cât mai semnificativ de membri. Folosesc cuvântul portofoliu cu sensul de: totalitate a acţiunilor, a efectelor de comerţ etc., care se află în evidenţa operativă a unei bănci. Bisericile instituţionale au devenit adevărate bănci de oameni şi îi consideră pe aceştia un fel de titluri de valoare, pe care luptă să le dobândească şi se străduiesc să nu le piardă.

Biserica instituţională Romano-catolică a rezolvat problema discernământului, prin aceea, că ajuns la o vârstă a maturităţii, cel care a fost botezat în apă când era copil, trece printr-un proces de confirmare a acestui botez. Este o soluţie perfect valabilă, care clarifică în totalitate problema botezului în apă. Cu toate acestea Romano-catolicii vor trebui să fie botezaţi în apă din nou, dacă vor să devină membri ai Bisericii instituţionale Baptiste sau a celei Penticostale. De ce? Pentru că aşa sunt regulile. Acestea sunt, din păcate, regulile instituţiilor bisericeşti şi nu ale lui Dumnezeu. Iată care este regula lui Dumnezeu, exprimată de apostolul Pavel:

„Există un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Există un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai pe sus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.” [(Efeseni 4: 6); ref. 202 în Biblia Ortodoxă]

Nu şi pentru instituţiile bisericeşti. Pentru ele există atâtea botezuri câte confesiuni creştine sunt şi tot atâtea imagini false despre adevărata Biserică a lui Dumnezeu. De ce nu este acceptat botezul în apă Ortodox? Pentru ca în felul acesta cultele să prospere, asigurându-se de mulţimea membrilor lor. Nu este corect faţă de Dumnezeu şi de învăţăturile Bibliei, dar cui îi pasă? Interesul instituţional este pe primul loc şi în nici un caz nu primează ceea ce este legat de viaţa veşnică a credincioşilor.

În epistola către Romani, apostolul Pavel descrie foarte bine simbolistica botezului în apă.

„Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus (Iisus) Cristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa să trăim o viaţă nouă.” [(Romani 6: 3-4); ref. 203 în Biblia Ortodoxă]

De ce nu au copii voie să înceapă o viaţă nouă, spirituală încă din fragedă pruncie? Pentru că acest lucru afectează negativ interesele instituţiilor bisericeşti. Toate cultele Neoprotestante s-au format prin disjungerea Bisericilor instituţionale tradiţionale şi poate că aceasta este o evoluţie normală a Creştinismului. Dar nu dovedeşte tocmai acest lucru, că închiderea abuzivă a învăţăturilor despre Dumnezeu, în perimetrul limitat al unor instituţii bisericeşti şi al unor doctrine, nu este un lucru natural, evident nici supra natural, ci este o situaţie artificială? Împotriva acesteia se revoltă însăşi nevoile cunoaşterii lui Dumnezeu, care rupe din când în când zăgazurile? Singura problemă este că în acest mod, adică încercând să îi atragă pe Creştini de la o denominaţiune la alta, se creează iluzia, că schimbând o confesiune creştină cu alta, individul uman îşi asigură un loc în veşnicie prin însuşi acest fapt. Iese din marea masă a “păcătoşilor” şi intră într-o colectivitate mai selectă, care s-a botezat la maturitate, adică l-a primit conştient pe Isus (Iisus) Cristos în viaţa lor. Aceasta este o naivitate care serveşte bine interesele instituţiilor bisericeşti. Schimbarea unui botez în apă cu altul, a unei confesiuni cu alta, nu înseamnă absolut nimic, ci ceea ce are cu adevărat relevanţă este a deveni o făptură nouă prin naşterea din nou şi în felul acesta a deveni membru al Bisericii celor născuţi din Dumnezeu. Poate un membru al Bisericii instituţionale Ortodoxe, Romano-catolice sau Protestante, care botează copii când sunt mici, să fie născut din nou? Aceasta este întrebarea cheie şi la aceasta răspunsul pe care îl dau este fără echivoc: categoric da. Este posibil ca un Creştin, înscris în cartea vieţii, de la întemeierea lumii, să fie în acelaşi timp membru al Bisericii instituţionale Ortodoxe sau al celorlalte sus amintite şi în acelaşi timp să fie membru al Bisericii Spirituale Unice? Răspunsul este bineînţeles afirmativ şi valabil pentru orice altă confesiune creştină, ne enunţată mai sus.

Apostolul Petru, cu ocazia evenimentului de la ziua Cincizecimii, prin care Duhul Sfânt s-a pogorât asupra celor care erau de faţă, a spus:

„Pocăiţi-vă,” le-a zis Petru, <<şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus (Iisus) Cristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru>>.” [(Faptele Apostolilor 2: 38-39); ref. 204 în Biblia Ortodoxă]

Este evident că textul îi include şi pe copii alături de părinţii lor. Prin “copiii voştri” se poate înţelege şi urmaşi, adică generaţiile viitoare, dar şi copii în sensul vârstei. Pe de altă parte, s-ar putea pune întrebarea, ce păcate are un copil dacă trebuie să se boteze, pentru a fi curăţat de ele. În afară de păcatul original, dacă acceptăm existenţa lui, copii nu au păcate, pentru că ei nu conştientizează importanţa a ceea ce fac. Botezul în apă nu este numai pentru spălarea de păcate, dar şi pentru renaştere spirituală şi copii sunt chemaţi la renaşterea spirituală în aceeaşi măsură ca şi adulţii.

„Atunci I-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau. Şi Isus (Iisus) le-a zis: <<Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei. >> După ce Şi-a pus mâinile peste ei, a plecat de acolo.” [(Matei 19: 13-15); ref. 205 în Biblia Ortodoxă]

Se pune întrebarea, de ce nu a botezat Isus (Iisus) pe copilaşi ci numai a pus mâinile peste ei, de vreme ce atât de multă lume susţine că ei trebuie botezaţi? Isus (Iisus) Cristos nu a botezat pe nimeni nici copii şi nici maturi, deci nu se poate trage nici o concluzie din atitudinea Sa cu privire la vârsta recomandată pentru botezul în apă.

„I-au adus şi nişte copilaşi, ca să se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau. Isus (Iisus) a chemat la Sine pe copilaşi şi a zis: <<Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei. Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea>>.” [(Luca 18: 15-17); ref. 206 în Biblia Ortodoxă]

De ce se refuză celor mici şansa ca, încă de copii, atunci când personalitatea lor este în formare, să beneficieze de această viaţă nouă în Cristos? Mai mult decât atât, dacă procesul naşterii din nou este legat şi de naşterea din apă, de ce nu se dă şansa celor mici, să beneficieze cât se poate de devreme de această renaştere spirituală? Nu este şi aceasta o modalitate de a îl îndepărta pe om de Dumnezeu? Aşa cum am arătat răspunsurile se află în logica instituţională. Ce este mai important pentru o instituţie bisericească, viaţa veşnică a oamenilor sau propăşirea ei ca şi organizaţie religioasă creştină? Cred că varianta a doua se impune de la sine. Pe lângă problema discernământului mai sunt şi alte argumente de luat în seamă. Ce se întâmplă cu un copil care nu a fost niciodată botezat în apă şi ajungând la o vârstă a discernământului, moare înainte de a fi botezat? Ce se întâmplă cu un copil, pentru care părinţii au luat decizia de a nu îl boteza în apă şi care nu va fi niciodată convins de credinţa părinţilor lor? Nu vor fi niciodată botezaţi în apă în numele lui Isus (Iisus) Cristos şi acest lucru îi pune exact pe aceeaşi poziţie, cu cei care au fost botezaţi în apă când au fost copii dar nu au fost născuţi din nou şi nu au practicat credinţa creştină.

În ambele cazuri, acela de a îşi boteza copii şi acela de a nu îi boteza în apă, părinţii sunt aceia care hotărăsc pentru copii lor, adică persoana fără discernământ, care este copilul, este supusă deciziei luată de un altul în numele ei în ambele situaţii. Cu alte cuvinte, discernământul copiilor este înlocuit cu decizia părinţilor şi în cazul în care aceştia sunt botezaţi de mici şi în cazul în care nu sunt. De ce? Pentru că există posibilitatea ca acei copii, dacă ar fi fost în cunoştinţă de cauză, să fi dorit pentru ei să fi fost botezaţi de mici. Sunt atât de mulţi credincioşi Ortodocşi, Romano-catolici, Greco-catolici, Protestanţi, etc., care sunt mulţumiţi că au fost botezaţi de mici copii şi care, în nici un caz nu ar vrea să schimbe acest lucru, dacă ar putea-o face. Aşa că ideea că fiecare trebuie să hotărască pentru sine, cu deplin discernământ, se aplică în ambele cazuri numai maturilor, toţi copii fiind supuşi voinţei părinţilor lor. A nu îţi boteza copilul în apă, este o decizie tot atât de importantă pentru viitorul copiilor ca şi aceea de a îi boteza în apă când sunt mici şi amândouă poartă marca unei mari responsabilităţi.

Bisericile instituţionale Neoprotestante au înlocuit botezul în apă cu o binecuvântare, al cărui text l-au desprins direct de pe paginile V.T., dar care nu ţine loc de botez. Dacă copii nu au discernământ, de ce sunt supuşi unui act ritualic, pentru care nu şi-au dat acordul? De unde se ştie dacă aceştia au dorit sau nu să fie supuşi unui astfel de ritual? În orice caz, este limpede faptul că altcineva a hotărât pentru ei, ca ei să fie prezentaţi lui Isus (Iisus) Cristos, cu toate că ei poate vor fi atei, sau vor îmbrăţişa o altă credinţă decât cea creştină. Este o plasă de siguranţă în cazul în care copilul moare, fără să fie botezat în apă. Cu toate acestea, este o falsă protecţie deoarece nimeni nu poate intra în Împărăţia cerurilor dacă nu se naşte din apă şi Duh Sfânt. Isus (Iisus) Cristos nu a binecuvântat copii, pentru a înlocui botezul în apă pentru ei, ci pentru a sublinia nevoia ca orice om să devină la fel de curat ca şi ei, din punct de vedere moral. Fără să analizeze prea mult lucrurile, mulţi Ortodocşi” cad în plasa” instituţiilor bisericeşti Neoprotestante şi sunt repede convinşi, că dacă nu se botează la maturitate, nu vor fi mântuiţi. Temerea aceasta este falsă, dar ei ar trebui să fie cu adevărat îngrijoraţi în legătură cu naşterea din nou, pe care este adevărat că puţini preoţi şi duhovnici o explică corespunzător. Din acest motiv este bine ca fiecare să cerceteze pentru sine Scripturile şi nu să se lase condus de o “călăuză oarbă” care, fie că nu ştie nici el, sau ea, despre ce este vorba, fie ştie, dar nu este în politica Bisericilor instituţionale de care aparţin, să abordeze acest subiect.

“Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” [(Matei 15. 14); ref. 207 în Biblia Ortodoxă]

Acesta este un exemplu evident, despre modul în care instituţiile bisericeşti înlocuiesc învăţăturile lui Isus (Iisus) Cristos cu datinile lor. O prevedere a V.T. este luată şi scoasă din context şi este folosită pentru a construi o doctrină, prin care diferite Biserici instituţionale propăşesc. Aceasta se întâmplă, pentru că reprezentanţii Bisericilor instituţionale neglijează în mod deliberat învăţăturile despre necesitatea naşterii din nou a credinciosului. Un Creştin regenerat spiritual devine incomod pentru instituţiile bisericeşti, pentru că el nu mai este adeptul lor fidel, ci este în exclusivitate discipolul lui Dumnezeu, un ucenic care spune adevărul.

Botezul în apă este o parte din procesul naşterii din nou şi trebuie privit în acest context. A îl scoate din context şi a îi conferi o importanţă de sine stătătoare, este o manieră prin care instituţiile bisericeşti monopolizează simbolurile Creştinismului şi le folosesc pentru a îşi asigura agendele lor de lucru. Naşterea din nou îi priveşte pe credincioşi indiferent de vârstă, este un proces pe care Dumnezeu îl determină în om de la cea mai fragedă vârstă. Isus (Iisus), la vârsta de 12 ani, vorbea cu înţelepţii în Templu Evreiesc şi nu făcea aceasta de la El, ci de la Tatăl. După standarde umane, nu avea vârsta unui discernământ deplin, dar fiindcă vorbea de la Dumnezeu, înţelepciunea Lui era admirată de toţi cei înţelepţi. Discernământul în materie spirituală ne este dat de Dumnezeu şi îl avem încă înainte de a ne naşte, deoarece, prin acesta, noi încă de la întemeierea lumii am sperat în Cristos. (Efeseni 1: 12)

Membrii Bisericii celor înscrişi în Ceruri nu au hotărât în viaţa aceasta să îl urmeze pe Cristos, ci mult înainte de a se naşte şi aceasta este învăţătura Bibliei şi nu perdeaua de fum pe care Bisericile instituţionale o creează în faţa credincioşilor. Aceşti credincioşi nu sunt dependenţi de un discernământ exprimat în public în legătură cu botezul lor în apă, deoarece, fără niciun public, ei l-au ales pe Cristos de la întemeierea lumii. Aş vrea să fiu bine înţeles, calitatea de membru al adevăratei Biserici a lui Dumnezeu nu are nimic a face cu apartenenţa la o anumită Biserică instituţională sau alta, ci totul este bazat pe planul Lui. Fie că am fost botezaţi ca şi copii fie că am decis să facem lucrul acesta când eram maturi, faptul acesta, în sine, nu schimbă cu nimic lucrurile, deoarece noi am sperat deja în Cristos de la întemeierea lumii. Adică noi, cu discernământul pe care l-am avut atunci, am ales încă din acea perioadă, să îl urmăm pe Cristos. Noi ne-am pronunţat, înainte de a ne naşte, în proiectul lui Dumnezeu asupra alegerii noastre, deci am făcut lucrul acesta cu discernământ.

“...ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Cristos.” [(Efeseni 1: 12); ref. 208 în Biblia Ortodoxă]

Dacă noi mai dinainte am nădăjduit în Cristos, oare nu ne-am manifestat discernământul necesar în legătură cu alegerea credinţei noastre încă înainte de a ne naşte pe acest pământ, adică înainte de a fi botezaţi ca şi copii? Dacă textul, mai sus citat, ne spune că noi l-am ales pe Cristos, încă înainte să ne naştem, din punct de vedere biologic, de ce atunci discernământul personal este legat cu atâta stricteţe de botezul în apă, lucru practicat ca o emblemă a doctrinelor lor, de către Bisericile Neoprotestante? Textul citat, care se află în Efeseni este întărit de textul din Romani şi din Apocalipsa lui Ioan. (Romani 8; 28-30; Apocalipsa lui Ioan 17; 8) Textul din Efeseni este întărit de întregul eşafodaj al N.T., în care se poate observa că Dumnezeu nu a lăsat lucrurile la întîmplare, dimpotrivă toate lucrurile sunt cunoscute de El mai dinainte de a se întâmpla. Aceasta nu exclude libertatea noastră de alegere, dar în realitate Dumnezeu ştie felul în care noi vom alege, desigur în mod liber şi i-a în considerare acest fapt. Noi l-am ales pe Dumnezeu încă înainte de întemeierea lumii şi atunci când am fost botezaţi în apă, aceasta nu este decât urmarea firească a alegerii noastre iniţiale. Biblia trebuie privită în întregul său şi nu ca un mijloc pentru construcţia de noi instituţii bisericeşti, care profită în primul rând organizatorilor.

Pe de altă parte, cei care botează copii în apă şi nu se ocupă mai departe de nevoia lor de a fi născuţi din nou, se dovedesc la fel de superficiali şi dezinteresaţi de destinul veşnic al acestora, ca şi aceia care cer să fie botezaţi, odată ajunşi la maturitate, dar după aceea nu parcurg, până la capăt, drumul renaşterii lor spirituale. Întrucât naşterea din nou are ca sursă directă pe Dumnezeu şi deci nu poate fi taxată financiar, deci nu reprezintă o sursă de venituri, Bisericile instituţionale nu mai fac nici o preocupare din aceasta, ci o lasă cu totul deoparte. Fiecare Creştin ar trebui să se procupe personal de mântuirea sa, deoarece nu poate lăsa pe mâna funcţionarilor bisericeşti o misiune atât de importantă. Aceştia din urmă sunt interesaţi, în primul rând, să îşi rotunjească veniturile proprii, şi de aceea au inventat tot felul de tradiţii care aduc bani. Totul se face pentru un preţ, cu toate că Biblia ne spune că mântuirea este darul fără plată a lui Dumnezeu. (Romani 6; 23) Înţeleg că întreţinera unei infrastructuri instituţionale bisericeşti este o sarcină costisitoare, dar mântuirea fiecărui individ în parte este o finalitate cu mult mai importantă şi ar trebui să i se acorde o prioritate absolută. În Împăraţia Cerurilor nu vor intra clădiri impozante ci fiinţe umane.  

 Situaţia se prezintă exact la fel, atunci când un Protestant sau un Neoprotestant doreşte să devină membru al Bisericii instituţionale Ortodoxe sau Romano-catolice. Li se va cere să se boteze din nou, în cadrul instituţiilor bisericeşti respective şi să se supună tuturor regulilor lor. Cu toate că afluxul în momentul de faţă este de la cele din urmă către cele dintâi, totuşi nici posibilitatea expusă acum nu este exclusă. Personal, afirm în această carte că acela care a fost botezat în apă, când era copil, nu mai are nevoie să mai fie botezat încă o dată, la maturitate, şi aceasta deoarece cel botezat şi-a manifestat discernământul, alegându-l pe Cristos, încă înainte de întemeierea lumii şi că propria sa viaţa, trăită în Cristos, reprezintă o manifestare indiscutabilă a discernămîntului său. Susţin de asemenea opinia că acela sau aceia care nu au fost botezaţi, ca şi copii, trebuiesc să se boteze, atunci când devim maturi, dacă nu există nici un impediment, în acest sens. Pot fi salvaţi membrii altor religii dacă nu au ajuns să fie botezaţi în apă cu botezeul creştin? Acesta este un subiect vast care nu poate fi cuprins de intenţia lucrării de faţă. Întrebarea este desigur legitimă dar răspunsul nu este unul foarte simplu. Aş dori totuşi să constat că mântuirea unor persoane nu este apanajul nici unui om, ci exclusiv a lui Dumnezeu.  

Cert este că botezul în apă, săvârşit fie într-una, fie în cealaltă dintre Bisericile instituţionale, este la fel de valabil. Fie că au fost botezaţi când erau copii, sau când erau adulţi, credincioşii au exact aceeaşi şansă de a fi mântuiţi, cu condiţia să parcurgă întregul proces al naşterii din nou. Aceştia vor parcurge negreşit acest proces, dacă sunt scrişi în cartea vieţii înainte de întemeierea lumii. Pe de altă parte, botezul în apă, fie al copiilor, fie al maturilor, nu are nicio valoare în raport cu mântuirea, dacă cei în cauză nu sunt născuţi din nou, din Dumnezeu. Pentru copiii care au fost botezaţi în apă, dar nu au ajuns la maturitate şi în felul acesta nu au putut confirma acest botez, sau pentru aceia care nu au fost botezaţi de loc în apă, ci doar binecuvântaţi, înainte de decesul lor, numai Dumnezeu este în măsură să hotărască soarta lor veşnică.

Ceea ce susţin, în cele de mai sus, este că pentru apartenenţa la adevărata Biserică a lui Dumnezeu, botezul copiilor şi cel al maturilor este în mod egal valabil şi că nimeni nu trebuie să schimbe confesiunea creştină în care se află cu o alta, pentru ca să fie salvat. Dacă, totuşi, doreşte să frecventeze alte adunări creştine, în nici un caz nu trebuie să se boteze din nou în apă, dacă a fost botezat când era copil, pentru că Biblia o spune fără nici un fel de confuzie: există un singur botez. A considera fie botezul copiilor, fie cel al maturilor, ca ne fiind valabil, din cauza vârstei, nu reprezintă nimic altceva decât pretextul pentru a constitui o nouă organizaţie religioasă creştină, dacă acesta este elementul principal de deosebire faţă de organizaţile de acelaşi tip, deja existente.

“Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.” [(Efeseni 4: 5);  ref. 209 în Biblia Ortodoxă]

Altele sunt condiţiile principale ale mântuirii şi nicidecum botezul în apă la maturitate. Toţi cei salvaţi sunt înscrişi în cartea vieţii, de la întemeierea lumii. În afară de cazul că renunţă de bunăvoie la mântuire, situaţie puţin probabilă, aceştia vor fi spălaţi prin sângele lui Cristos şi salvaţi prin meritele sale. (1Corinteni 6; 11) Nu are nicio importanţă dacă au fost botezaţi copii, după uzanţa Bisericii timpurii sau la maturitate, după cum recomandă confesiunile Neoprotestante, toţi cei care au fost scrişi în cartea vieţii, vor parcurge un proces al naşterii din nou, vor deveni fiinţe spirituale şi în felul acesta îşi vor ocupa locul care le-a fost pregătit, de moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor. Toţi ceilalţi se vor lupta între ei, ca să stabilească, când trebuie să fie botezat un credincios şi nu se vor înţelege niciodată, pentru că Biblia nu este destul de precisă în această privinţă şi pentru că fiecare doreşte să îşi menţină statul care produce avantaje personale. În Biblie nu se acordă botezului în apă un rol central, aşa cum o fac cultele Neoprotestante şi de aceea nici nu există precizări detaliate. Se acordă, însă, un rol primordial regenerării naturii umane, despre care vorbesc nenumărate texte Biblice şi de asemenea este rezervată o atenţie deosebit de mare dragostei spirituale, despre care este scris aproape în fiecate epistolă a N.T., aparţinînd apostolului Pavel sau celorlalţi apostoli. Bisericile corporatiste Neoprotestante au schimbat accentul şi aceasta este o strategie subtilă şi interesată. Botezul în apă este o condiţie necesară, dar nu suficientă şi trebuie privit în conexiune strânsă şi indivizibilă cu întregul proces al naşterii din nou. Botezul în apă nu este decât începutul naşterii din Dumnezeu şi dacă se rămâne la această fază, procesul mântuirii este ne terminat şi deci, fără efect salvator.

Desigur se vorbeşte despre botezul în apă al credinţei, dar în realitate credinţa se manifestă în foarte multe feluri nu doar prin botez. Cine crede şi se va boteza va fi mântuit. (Marcu 16; 16) Întrebarea este: cine a fost botezat şi crede nu va fi mântuit? Cred că ambele posibilităţi sunt la fel de valabile. Cine crede şi se va boteza în apă sau cine este botezat în apă şi va crede, în ambele cazuri, vor fi mântuiţi, dar numai dacă sunt născuţi din nou. În orice caz, în ceea ce îi priveşte pe copii aceştia au credinţa lor. Lui Isus (Iisus) i-au fost aduşi nişte copilaşi şi unii au încercat să îi împiedice să ajungă la El, probabil considerând că sunt prea mici ca să înţeleagă ce se întâmplă. Cu toate acestea Isus (Iisus) nu i-a considerat prea mici şi i-a dat chiar exemplu pentru atributul de credincios. (Matei 19; 13-15) O credinţă pusă în ei de Dumnezeu, care nu poate fi umbrită de capcanele lumii. Dacă noi trebuie să primim credinţa ca nişte copilaşi, adică cu puritatea lor sufletească şi cu încrederea lor, nu înseamnă oare că în această puritate şi în această încredere se află credinţa? Copii nu îşi pot exprima credinţa dar aceasta nu înseamnă că nu o au. Credinţa nu este doar o problemă de discernământ, este în primul rând o problemă de har. Cu alte cuvinte credinţa este unul din darurile Duhului Sfânt. (1Corinteni 12; 9) Sunt convins că acest dar îl primesc în primul rând copiii, tocmai pentru că ei nu pot să discernă singuri ceea ce cred. Credinţa nu este legată doar de raţiunea umană, care presupune discernământ, este legată de activitatea Duhului Sfânt  asupra întregii fiinţe umane. 

Cum ar fi dacă copilul dvs., să zicem în vârstă de 3 ani, v-ar spune dintr-o dată că el, sau ea, crede în Cristos? Cu puţinele sale cuvinte ar spune, de exemplu: „Îl iubesc pe Isus (Iisus).” Nu ar însemna lucrul acesta că acel copil crede în Dumnezeu, chiar dacă nu are deplin discernământ şi nu înţelege încă multe lucruri despre credinţa creştină? Vi s-ar părea aceasta o experienţă imposibilă, sau mai degrabă una probabilă? În aceeaşi situaţie s-ar putea afla un copil mai mare, până la 14 ani. Să nu uităm că până la această vârstă copii sunt socotiţi că nu au discernământ, iar de la 14 ani în sus, până la 18 ani, se presupune că aceştia au un discernământ în formare. Este nevoie de discernământ pentru exprimarea credinţei creştine proprii şi dacă da ce fel de discernământ este necesar? Este de ajuns un discernământ în formare sau se impune un discernământ deplin? Este discernământul spiritual echivalent cu cel  juridic? Nu este mai degrabă nevoie de discernământ pentru a separa binele de rău, decât pentru a exprima, o puritate spirituală inerentă oricărui nou născut. Copilul foarte mic are o încredere totală în părinţii lui, altfel nici nu ar putea supravieţui. Instinctual, acesta ştie că se poate încrede deplin în părinţii săi şi caută să intre imediat într-o relaţie cu ei. Acest copil are aceeaşi credinţă care se cere de la noi, în relaţia noastră cu Dumnezeu. Are deci copilul credinţă creştină sau nu? Este limpede, mai întâi, că acesta are credinţă, iar în al doilea rând că această credinţă este ceea care este cerută de Dumnezeu, de la orice om.

Când apar primele dezamăgiri ale copilului începe să se instaureze şi necredinţa acestuia şi nu doar în părinţi, dar chiar şi în Dumnezeu, pentru că iniţial părinţii lui fireşti joacă şi rolul de imagine a Tatălui Ceresc. Consider că orice fiinţă umană care se naşte pe pământ are la început o sensibilitate spirituală excepţională care îl face să fie puternic atras de Dumnezeu. (Matei 18; 3) Copilaşii sunt întorşi la Dumnezeu. Condiţiile existenţiale ulterioare sunt responsabile pentru obliterarea acestei deschideri iniţiale. Discernământul spiritual nu este echivalent cu cel juridic. Primul este înnăscut, cel de-al doilea este dobândit. Primul este înscris în natura spirituală a omului, cel de al doilea se formează prin educaţie. Faptul că există o astfel de natură spirituală a omului, mi se pare un lucru indiscutabil de vreme ce, într-un fel sau altul, toţi oamenii de pe pământ au o înclinaţie spirituală, exprimată într-o multitudine de religii. Versetul în care ni se spune că cine crede şi se va boteza va fi mântuit se aplică şi copiilor. (Marcu 16; 16) Copii cred şi au credinţa cea mai pură, un exemplu de credinţă în Dumnezeu şi nu este nici o problemă dacă sunt aduşi de alţii la Cristos. (Matei 19; 13-15) Botezul în apă asupra copiilor nou născuţi practicat de Ortodocşi, Romano Catolici, Protestanţi, sau Reformaţi nu este în nici un fel o problemă şi nu împiedică cu nimic mântuirea personală, a respectivelor persoane.

Dacă spunem că nu putem moşteni credinţa oare ce trebuie să înţelegem prin această afirmaţie? În realitate, credinţa o 'moştenim' de la Dumnezeu. Dacă putem sau nu moşteni credinţa de la părinţi, este o cu totul altă problemă. Epistola atribuită apostolului Pavel 2 Timotei 1; 5, ni se spune cele ce urmează: "Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice şi sunt încredinţat că şi în tine." Epistola se adresa lui Timotei. Credinţa nu se moşteneşte, genetic, între părinţi şi copii lor fireşti, dar se transmite prin educaţie.

Textul din Marcu 16; 16 nu este complet, în sensul că în acest text nu se vorbeşte despre naşterea din nou. Din acest motiv unii cred că este de ajuns să te botezi în apă la maturitate şi cu aceasta misiunea noastră s-a cam încheiat. Trebuie să fim atenţi cu aceia care încearcă să facă dintr-un singur text baza unei doctrine creştine. Personal consider că în acest text Isus (Iisus) nu a tratat despre rebotezare, deci despre obligativitatea botezării la maturitate. De ce? Petru că Isus (Iisus), în acele momente se adresa unei lumi păgâne care urma să primească mesajul Său. Evident că El se adresa, în acel context, în primul rând persoanelor mature, care trebuiau să facă o alegere, dar prin aceasta nu se exclude deloc ca părinţii să dorească să îşi boteze şi copii. Desigur că cei mici nu se puteau boteza în apă, înaintea părinţilor lor dar aceasta nu înseamnă că nu se puteau boteza în apă o dată cu părinţii lor. Textul nu trebuie înţeles restrictiv, atâta vreme cât, cel în cauză, adică cel botezat în apă ca şi copil, are posibilitatea să îşi manifesta credinţa sa în Dumnezeu, când ajunge la maturitate, în multe alte feluri nu numai prin botez. Dacă credinţa în Dumnezeu s-ar putea manifesta numai prin botezul în apă şi prin nimic altceva, atunci, fără îndoială, botezul la maturitate al tuturor ar fi obligatoriu. Nu este cazul, noi ne manifestăm credinţa în Dumnezeu, în fiecare zi, prin tot ceea ce suntem, prin ceea ce spunem şi prin ceea ce facem.

Observaţiile mele privitoare la botezul în apă ar putea să ridice următoarea întrebarea legitimă: “Bazat pe faptul că am afirmat că noi l-am ales pe Cristos încă înainte de întemeierea lumii nu consider eu că botezul în apă este atât de ne important încât nici nu mai trebuie practicat?” În mod categoric, nu consider acest lucru. Am afirmat că noi l-am ales pe Cristos încă înainte de întemeierea lumii, în sensul că noi am sperat încă de atunci în El, pentru a exprima ideia că noi ne-am manifestat discernământul şi libertatea de alegere, în acel stadiu, dar acţiunea propriu zisă, pentru care ne-am dat acordul, urma să fie îndeplinită în viaţa aceasta, pe pământ. Prin urmare, botezul în apă este un eveniment, recomandat de Isus (Iisus), pentru a se realiza în drumul pe care îl avem de parcurs, pe pământ. Cu toate acestea, tâlharul de pe cruce a fost salvat de către Isus (Iisus) fără botezul în apă, fără îndoială pe temeiul faptului că acesta a sperat încă înainte de întemeierea lumii în Cristos. (Luca 23; 42-43) Mă întreb câte sute, mii, sau milioane de ‘tâlhari’ vor mai fi salvaţi de El în acest mod? Poate că ar trebui să observăm mai precis ce este cu adevărat esenţial şi ce este mai puţin esenţial în credinţa creştină, ceea ce este dictat de proiectul mântuirii şi ceea ce este stabilit din considerente legate de interesele Bisericilor instituţionale.

Ca o concluzie la această secţiune vreau să precizez că personal nu vreau să stabilesc, ca pe o normă definitivă şi obligatorie, când este mai bine ca o persoană să fie botezată sau să se boteze în apă, adică atunci când este copil, sau când ajunge la maturitate. Dacă aş face acest lucru aş repeta aceaşi eroare, pe care o săvârşeşte, în mod curent, Bisericile corporatiste. Ceea ce afirm, cu toată convingerea şi cu toată resposabiliatea este că această problemă, în sine, nu este relevantă pentru salvarea nici unei persoane. Personal, nu am făcut să prezint decât propriile mele reflecţii asupra acestui subiect, care sper să folosească celor care fac propriile lor investigaţii în acest domeniu. Consider că neprihănirea vine prin credinţă, nu prin fapte, nu prin ritualuri, deci nu prin “Lege,” adică nu printr-o lege ritualică nouă, stabilită de către diversele doctrine creştine. Ambele variante, ale botezului în apă, sunt egale ca valoare spirituală şi opţiunea în sine este secundară pentru salvare şi depinde de convingerea fiecărei persoane pe care din cele două posibilităţi o alege. Accentul deosebit care se pune pe acest aspect este determinat de interese pur instituţionale, de prezervare a identităţii confesiunilor creştine şi de păstrare şi multiplicare a membrilor lor. Un lucru însă se poate susţine cu siguranţă şi anume că acela care a fost botezat când era copil nu are nevoie să mai fie botezat încă o dată pentru a îndeplini cerinţele credinţei creştine. Dacă totuşi el sau ea doreşte să facă acest lucru, pentru că i se pare că acesta ar fi un început mai radical al unei vieţi de practică creştină desigur că are deplină libertate să o facă. Acest lucru nu trebuie privit ca fiind determinant în general dar poate avea relevanţă pentru o anumită persoană, care este gata să facă orice pentru credinţa sa. Apostolul Pavel ne spune că există un singur botez şi prin urmare al doilea botez va fi făcut din considerente exclusiv subiective şi nu ca o condiţie a mântuirii.

Rebotezarea cu botezul în apă este contrară învăţăturii  Bibliei  

 înapoi la cuprins!

Nicăieri, pe parcursul N.T. nu am găsit un text care să legitimizeze botezul de două ori, al unui credincios, în numele Tatălui, Fiului şi a Duhului Sfânt. (Matei 28; 19) Dacă cel credincios a fost botezat în apă, atunci când era copil Biblia nu ne îndeamnă să îl botezăm la maturitate. Această concepţie, despre rebotezarea credincişiolilor, a făcut mai mult rău şi a produs mai multe diviziuni de cât multe alte subiecte de controversă. Este limpede că alegerea momentului în care o persoană doreşte să fie botezată în apă depinde de conştiinţa fiecăruia. O dată botezat credinciosul nu mai trebuie rebotezat şi N.T. este foarte clar în această privinţă. Există un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. (Efeseni 4; 5)

Există o istorie a celor care au propovăduit şi propovăduiesc rebotezarea în apă. ‘Novatian, un slujitor al bisericii luase atitudine împotriva a ceea ce el considera îndepărtarea de la învățătura lui Cristos. El nu a acceptat ca valabil botezul bisericii pe care el o considera apostată. Novatian a botezat pe cei care se alăturau organizaţiilor creştine de care aparţinea şi el, chiar dacă ei fuseseră deja botezaţi.  Aceeași învățătură o găsim şi la donatişti. Ei botezau pe cei ce se alăturau Bisericii chiar dacă fuseseră botezați. Donatiștii subliniau lipsa disciplinării membrilor în biserica de stat. Mulți au crezut că biserica de stat era biserica adevărată chiar dacă ea nu îi excludea pe membrii păcătoşi şi neascultători, nefiind preocupați de problema păcatului în Bisericile lor. În fapt, nici unii nici alţii nu erau Biserica adevărată întrucât prin aşa zisa disciplinare Donaştii înălcau principiiul lui Cristos, de a nu judeca păcatele spirituale ale oamenilor. Încercând să fie ‚mai buni,” decât biserica de stat Donatiştii au făcut un exces într-o direcţie greşită, excluzându-i pe cei care făceau păcate spirituale, din ‚Biserică.’ Numai că organizaţiile lor nu erau adevărata Biserică a lui Dumnezeu, deoarece aceasta din urmă este o entitate spirituală şi nu o organizaţie omenească. În Bisericile instituţionale anabaptiste se consideră că cei care păcătuiesc şi nu se pocăiesc trebuie excluşi şi ocoliţi până când se pocăiesc. Când organizaţiile respective au insistat asupra rebotezării celor convertiţi, ei au fost numiţi anapabtişti. Cuvântul Anabaptist are înţelesul ‘rebotezat,’ sau cel care rebotează, el fiind compus din ana, care în latină înseamnă re şi baptist care înseamnă botezat.[1]

Pentru Anabaptişi botezul era valabil numai pe baza pocăinţei sincere şi a mărturisirii credinţei. Dacă deci copii nu aveau nici un motiv să se pocăiască, pentru că nu au făcut păcate, şi nu îşi puteau mărturisi credinţa, ei nu puteau să fie botezaţi în apă. Apare totuşi problema păcatului originar, care în economia Bibliei se considera a fi păcatul lui Adam şi Eva şi care se transmite asupra fiecărui om venit în lume. De ce sunt oamenii muritori ? Pentru că au păcătuit de la început, prin ne ascultare faţă de Dumnezeu. (Geneza 3 ; 23) Cei care susţin teza păcatului originar afirmă despre copii că aceştia sunt afectaţi de acest păcat originar, la fel ca şi adulţii şi de aceea au şi ei nevoie să fie botezaţi în apă. Cu cât mai repede sunt curăţaţi de păcatul originar cu atât mai bine. Aceasta din urmă concepţie este susţinută de aceia care propovăduiesc botezul copiilor. Există sau nu păcat originar şi se transmite el ereditar ? Dacă da, atunci însemnă că părinţii au dreptul să îi scape pe copii lor cât mai curând posibil de efectele păcatului originar. Dacă nu, atunci înseamnă că cei mici, în principiu, nu ar avea nevoie să fie botezaţi în apă deoarece ei personal nu au săvârşit nici un păcat. Cu toate acestea şi Isus (Iisus) a fost botezat, de Ioan Botezătorul în apă, cu toate că nu săvârşise nici un păcat. Botezul în apă a lui Isus (Iisus) este mai degrabă un îndemn pentru botezul în apă al copiilor mici, pentru că El ne-a arătat că acesta se aplică şi unei persoane care nu are nici un fel de păcat. Botezul în apă nu este în primul rând o urmare a pocăinţei ci o consecinţă a dorinţei de a fi cu Cristos. Dorinţa de a fi cu Cristos, pentru copii lor, o manifestă părinţii acestora. Cred Anabaptiştii în păcatul originar şi dacă nu, pe ce bază ? ”Păcatul original” – în conceptul anabaptist acest termen nu există, bazându-se pe textul Biblic din Ezechiel 18:20 unde scrie: ”Sufletul care păcătuiește, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, și tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, și răutatea celui rău va fi peste el.” Conceptul unei ”depravări totale” este inexistent anabaptiștilor, noi nu suntem vinovați de păcatul lui Adam.

Există deosebiri între Anabaptişti şi Reformaţi. Iată câteva dintre ele:

  • « Biblia – ei au fost de acord cu reformaţii în ce privește autoritatea Scripturilor, însă nu au fost de acord cu interpretarea ei. Anabaptiștii s-au concentrat pe învățăturile Domnului Isus (Iisus) Cristos, astfel că ”Cristocentrismul” a devenit un simbol specific Anabaptist care a afectat interpretarea Scripturilor. Ei au început totul de la Isus (Iisus), interpretând totul prin El. Ei au acuzat pe reformaţi de folosirea Vechiului Testament în punerea deoparte a unor pasaje Nou Testamentale.
  • Mântuirea – pe când reformaţii credeau mântuirea prin credință și iertarea păcatelor, anabaptiștii puneau accent pe o renaștere și putere de a trăi ca ucenici ai lui Isus (Iisus). În conceptul anabaptist, Duhul Sfânt din credincioși îi învață să urmeze pe Cristos, să-l asculte și să se încreadă în El.
  • Biserică – este unitatea ucenicilor, insistând pe o diferențiere între cei credincioși și necredincioși. Ei au refuzat botezul copiilor mici considerat a fi nebiblic. Anabaptiștii au provocat dominarea clerului, lipsa de disciplină și de constrângere în problemele de credință. Întâlnirile anabaptiste erau carismatice în formă și nestructurate, concentrați în studiul Bibliei. Se întâlneau când puteau, în case, prin păduri, la câmp, chiar și pe nave.
  • Evanghelism – ei s-au înrolat în activități misionare în toată Europa. Hans Hut, un evanghelist anabaptist a călătorit mult predicând pe Cristos și plantând biserici, o caracteristică a practicilor anabaptiste. (Network, 2008)

Relația baptistă-anabaptistă este confuză, atâta timp cât unii istorici au ajuns să considere pe anabaptiști a fi înaintașii baptiștilor. Datele istorice au separat aceste două denominații, cu toate că prin nume ar fi o asemănare. Realitatea istorică a demonstrat existența unei relații precare, demonstrată în anul 1624, când bisericile baptiste din Londra au declarat anatema pe anabaptiști. Chiar și în zilele noastre relațiile baptiste cu organizațiile de anabaptiști nu au o prioritate sau asemănare de caracter și ideologie. (Melton, 1994) S-a scris mult pe acest subiect și se poate găsi cu ușurință pe internet. »[2]

Pocăinţa umană sinceră vine numai în urma puterii de convingere pe care Duhul Sfânt o exercită asupra noastră. (Ioan16 ; 8) Dar botezul în apă nu este doar un simbol al pocăinţei de păcatele săvârşite, ci este, în primul rând, expresia dorinţei de a fi regenerat spiritual, adică născut din nou. Mărturisirea credinţei nu începe şi nu se termină cu botezul în apă, ci ea însoţeşte pe un credincios, toată viaţa sa. A reduce mărturisirea de credinţă doar la botezul în apă este o simplificare, după părerea mea, greşită. Desigur nu este nici un fel de problemă, este chiar recomandat ca o persoană să se boteze la maturitate, atunci când nu a fost botezată ca şi copil numai că este important ca această persoană să parcurgă tot procesul naşterii din nou. Cu toate că personal consider că este bine ca acest proces să înceapă cât mai devreme, totuşi Dumnezeu îi cunoaşte pe cei care sunt mântuiţi şi El este acela care se ocupă de mântuirea lor. Consider că nu există o normă obligatorie în ceea ce priveşte momentul botezului în apă şi alegerea acestei moment depinde fie de părinţii celui în cauză fie de el sau de ea însăşi, de la caz la caz. Prin urmare, ambele variante sunt acceptabile, în conformitate cu Biblia şi faptul de a construi doctrine şi chiar confesiuni creştine din acest aspect este departe de intenţiile lui Isus (Iisus) Cristos. Raţional şi normal ar fi ca orice Biserică instituţională să permită membrilor ei să îşi aleagă fiecare momentul botezului în apă, în conformitate cu propriile convingeri şi nu să le impună membrilor propriile lor doctrine. Nici unii nici alţii nu deţin adevărul absolut, prin urmare credinţa personală, revelaţia proprie, a fiecărui credincios, este aceea care trebuie să decidă când se botează în apă, sau dacă îşi botează sau nu copii. Pe de altă parte, rebotezarea nu este deloc o învăţătură a Bibliei astfel încât, dacă cineva a fost botezat în apă, ca şi copil mic, nimic nu îl împiedică, dar absolut nimic, să urmeze o viaţă de credinţă şi să fie născut din nou, fără să se mai boteze în apă. Din cauza învăţăturilor privitoare la botezul în apă Creştinii sunt divizaţi între ei, dar credincioşii creştini, care sunt născuţi din nou, nu ar trebui să sufere această fractură. Consider că a venit vremea să demascăm puţinătatea valorică a doctrinelor şi dogmelor care stau la bază diviziunii între Creştinii şi să le acordăm importanţa pe care acestea o merită, adică una cu totul secundară şi fără efecte practice asupra salvării celor credincioşi. Doctrinele şi dogmele, în general, îi separă pe Creştini între ei cu toate că Isus (Iisus) s-a rugat pentru unitatea lor deplină. Sunt doctrinele şi dogmele de credinţă un lucru negativ? Consider că un lucru cu totul negativ este absolutizarea acestora şi ridicarea lor la rangul de adevăruri incontestabile. Doctrinele şi dogmele de credinţă sunt păreri, opinii despre credinţa în Dumnezeu şi nimic altceva şi dacă ar fi cu adevărat inspirate de Dumnezeu nu s-ar contrazice, unele cu celelalte. Mulţi vor spune că unele doctrine şi dogme sunt inspirate şi altele nu sunt dar întrucât este practic imposibil de stabilit care sunt cele inspirate şi care nu sunt inspirate este mai indicat să le acordăm fiecăreia acelaşi statut, adică acela de opinie şi nicidecum de adevăr absolut.

La ora actuală există o mare concurenţă între Creştini pentru a afla cine are dreptate. Fiecare se consideră îndreptăţit să îşi acorde singur dreptate şi să îi elimine pe ceilalţi. Mândria intelectuală îi conduce pe cei mai mulţi Creştini, o mândrie bazată pe opinii şi nu pe adevăruri absolute şi Creştinismul devine, din ce în ce mai mult, un teren de confruntare doctrinară şi din ce în ce mai puţin un loc unde se poate experimenta o autentică trăire spirituală. Cine are dreptate? Aceia care înţeleg relativitatea tuturor părerilor despre Dumnezeu şi care se iubesc unii pe alţii, cum i-a  iubit pe ei Cristos. Subiectul botezului în apă este foarte vast dar în ceea ce mă priveşte consider că acest subiect la fel ca orice altă tematică a credinţei creştine se limitează doar la opinii şi nicidecum nu ar trebui să fie în măsură să îi dezbine pe Creştini între ei. Un credincios creştin ar putea găsi sprijin intelectual în toate învăţăturile creştine, indiferent de orientarea lor, dar sprijinul spiritual autentic vine doar de la Dumnezeu. Personal aş putea fi de acord, împreună cu Anabaptiştii, că studiul Creştinismului trebuie pornit de la persoana lui Isus (Iisus), deoarece el este fondatorul Creştinismului. Mai sunt de acord cu ei şi în legătură cu faptul că un adevărat credincios trebuie să fie condus, în mod personal, de Duhul lui Dumnezeu. Sunt de acord, de asemenea, că în interiorul Bisericilor instituţionale există credincioşi şi ne credincioşi. Nu sunt însă de acord asupra rebotezării în apă a celor care au fost botezaţi în apă, când erau copii. Consider că acesta nu este o învăţătură Biblică şi contrazice principiul unui singur botez, pe care îl găsim cuprins în Efeseni 4; 5. De asemenea, mă bazez şi pe faptul că în N.T. nu avem nici un singur exemplu de persoană botezată de două ori, în numele Tatălui, Fiului şi al Duhului Sfânt şi chiar Isus (Iisus), care a fost botezat cu botezul lui Ioan Botezătorul nu a mai fost rebotezat în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, a doua oara. Cu alte cuvinte, El a considerat botezul lui Ioan valabil.

Am găsit puncte comune cu învăţăturile multor Biserici instituţionale, dar şi multe puncte cu care nu sunt de acord. Ceea ce afirm eu este că nici o doctrină nu este perfectă sau completă, că putem avea orice păreri, pe care ne conduce conştiinţa noastră să le avem, dar că nu suntem mântuiţi în baza părerilor noastre, sau a doctrinelor, sau a dogmelor, în care credem, ci suntem mântuiţi în baza a trei lucruri şi anume: 1) Am sperat în Cristos, înainte de întemeierea lumii şi în felul acesta numele noastre sunt scrise în ceruri. 2) Avem o legătură personală cu Cristos, bazată pe o dovadă, sau dovezi de putere. 3) Parcurgem procesul de naştere din nou. Numai cei născuţi din Dumnezeu pot intra în Împărăţia Cerurilor. Toate celelalte învăţături sunt secundare în raport cu aceste principii. Credinţa noastră ne mântuieşte, dar credinţa am avut-o încă înainte de întemeierea lumii şi o reînoim, reafirmăm şi o trăim din nou, o dată născuţi pe acest pământ. Credinţa fără fapte este moartă, dar faptele bune fără credinţă în Dumnezeu nu sunt, în mod necesar, mântuitoare. Nu suntem judecaţi după fapte, ci după credinţă, ceea ce înseamnă că faptele noastre sunt judecate în raport cu credinţa pe care o conţin. Credinţa noastră înseamnă aspiraţia către o Persoană şi nu doar recunoaşterea unui fapt.  Ateii pot săvârşii fapte bune dar în realitate ei au respins posibilitatea existenţei lui Dumnezeu, dacă fac din aceasta o profesiune de credinţă. Pentru agnostici însă faptele bune pot fi un semn că agnosticismul lor nu este complet. Există şi grade de credinţă? Exesistă credinţa martirilor şi credinţa credincicioşilor ‚obişnuiţi?’ Personal, sunt convins că orice credinţă autentică duce până la urmă la credinţa martirilor. Nu trebuie însă să fim martiri ca să ne exprimăm credinţa, afară de cazul când suntem martirizaţi, ci trebuie să avem o dragoste ca a lui Cristos, pentru a fi ucenicii Lui. Puse în balanţă, faptele bune şi cele rele nu se compensează reciproc. De exemplu, putem fi nişte oameni foarte generoşi şi cumsecade dar dacă am comis un accident de circulaţie tot trebuie să plătim pentru el. Dumnezeu ne iertă de faptele noastre rele dacă le regretăm, în mod sincer.

Părerile mele nu reprezintă desigur o nouă doctrină, sau dogmă creştină deoarece         ceea ce afirm eu este chiar respingerea fundamentelor prin care o doctrină sau dogmă să poată fi impusă asupra celorlalţi. Părerile oamenilor în probleme de credinţă sunt esenţiale şi esenţială este şi comunicarea lor. Transformarea acestor păreri în seturi de norme obligatorii, în instituţii religioase şi impunerea lor altor oameni este un lucru profund greşit la care ar trebui renunţat. Anabaptiştii, au crezut şi cred în continuare că învăţătura lor este ceea corectă şi tot astfel cred şi Baptiştii, Ortodocşi, Romano Catolicii, Greco Catolicii, etc. Ce este de făcut? Fiecare credincios are dreptul şi chiar datoria de a avea propriile sale păreri în problema credinţei sale şi orice combinaţie de păreri trebuie să fie acceptabilă. Nu există erezii şi nimic nu ar trebui să fie considerat erezie dacă este rodul unei minţi căutătoare de Dumnezeu. De ce ne este frică de erezii? Pentru că ele pun în pericol o instituţie bisericească sau alta. Şi dacă Arie a crezut sincer în părerea sa, sincer dar greşit, nu trebuia eliminat? Nimeni nu trebuie eliminat. Căutarea lui Dumnezeu trebuie să rămână liberă. Orice om are dreptul de a fi convins mai mult de anumite afirmaţii şi mai puţin de altele. Avem multe de învăţat de la Părinţii Bisericii, dar şi de la Luter, Calvin, Zwingli, dar şi de la Anabaptişti, Baptişti, Penticostali, Ortodocşi, Romano Catolici, Greco Catolici şi alţii. Renunţarea la intoleranţă şi iubirea celor care au alte convingeri decât noi sunt calea către o unitate mai vizibilă a Bisericii. Suntem chemaţi să ne iubim duşmanii, dar câte odată nu ne putem iubi fraţii, deoarece au alte păreri decât noi. Cei care sunt născuţi din nou  sunt deja în unitate, unul cu celălalt, dar diviziunile doctrinare între Bisericile instituţionale, fac totul să îi dezbine şi pe aceştia. Unitatea Creştinilor născuţi din nou este subminată de diviziunile Bisericilor instituţionale. Adevărata problemă a Creştinismului nu este problema momentului când ar trebui ca o persoană să fie botezată în apă, ci este problema mândriei celor care cred că ştiu mai bine decât alţii, cum trebuie să fie practicate, diferite acte de cult. Acest tip de mândrie este un fenomen interesant şi este responsabil de sufocarea spirituală a Creştinismului.

Înţeleg foarte bine că multe dintre poziţiile adoptate de Anabaptişti sau alţii au fost o reacţie prin care au încercat să se opună unor instituţii bisericeşti devenite din ce în ce mai autoritare şi din acest motiv toate aceste luări de poziţie trebuiesc analizate şi prin această prismă. Cu alte cuvinte, unele luări de poziţie pot fi o încercare de a contracara acest gigant, această fiară care câteodată şi-a scos colţii într-un mod deosebit de ameninţători. Cu cât suportul politic a fost mai mare cu atât fiara a devenit mai periculoasă. Ce este această fiară? Este o autoritate care sub masca religiei exercită puterea sa opresoare asupra indivizilor lipsiţi de apărare. Puterea comunistă era o glumă faţă de o putere care este legitimată prin religie. De ce? Cine se poate opune acelora care pretind că vorbesc în numele lui Dumnezeu? Au încercat Waldenzii şi au avut foarte mult de suferit pentru aceasta. Cu toate acestea opresiunea şi intoleranţa sunt o problemă de principiu. Nimeni nu este scutit de ea dacă încearcă să impună propriile păreri asupra celorlalţi. De exemplu, în ziua de astăzi Bisericile instituţionale Penticostale sau Baptiste au devenit la rândul lor instituţii bisericeşti puternice, comparabile cu cele Ortodoxe, Romano Catolice, Protestante etc. Nu puţine sunt manifestările de intoleranţă şi dogmatism religios şi chiar dacă persecuţiile nu mai sunt fizice ele îmbracă de multe ori forme mai subtile şi periculoase. Un exemplu ar fi excluderea, din rândurile lor, a acelora care au alte păreri decât cele oficiale.

 Căteva considerente legate de problema imaginilor şi statuilor în Bisericile instituţionale

 înapoi la cuprins!

Această observaţie îmi permite să ating un subiect extrem de controversat şi anume acela al imaginilor sau statuilor care sunt folosite în anumite Biserici instituţionale, sub formă de obiecte pentru folosinţă de cult. În V.T. avem o interdicţie categorică de a face un chip cioplit sau asemănarea vreunui lucru care să îl reprezinte pe Dumnezeu. Lucrul acesta mi se pare foarte logic, atâta vreme cât este imposibil de pictat sau reprezentat, într-o formă sculpturală, infinitul însuşi. Dumnezeu este infinit, prin urmare nu are o formă. O astfel de formă ar reprezenta o delimitare, o circumscriere a infinitului însuşi şi aceasta este o absurditate. A da o formă la ceea ce nu are această formă, reprezintă o simplificare şi o vulgarizare. În aceeaşi măsură înseamnă şi o prezentare deformată, calitativ necorespunzătoare a unei realităţi care este însăşi Existenţa, adică El este cel ce Este. Tot ceea ce este, Este El şi nu avem nicio măsură pentru o astfel de realitate. Nu poate fi măsurată, nu poate fi determinată după criteriile obişnuite, deci nu poate fi reprezentată.

Pe de altă parte, Dumnezeu Tatăl şi-a creat propria Sa imagine atunci când s-a întipărit în Fiul Său, Isus (Iisus) Cristos. Fiul este imaginea Tatălui şi aceasta există dinainte de întemeierea lumii, adică din veşnicie. Care este motivul sau motivele posibile pentru care Dumnezeu Tatăl, care nu are nici o formă, a luat o formă, rămâne deschis unei analize. Este desigur extrem de interesant de a specula asupra acestor motive. Ce nevoie avea Dumnezeu să se întipărească într-o formă, după care au fost creaţi oamenii? Isus (Iisus) Cristos reprezintă chipul şi asemănarea după care a fost creat omul. Acesta din urmă nu putea fi creat după asemănarea Tatălui, deoarece o fiinţă finită nu se poate asemăna fizic cu însuşi infinitul.

Care este raportul dintre finit şi infinit? Există infinitul în afara şi independent de formele finite, sau numai în relaţie cu ele? Cred că marea eroare săvârşită de unii filozofi creştini este aceea că l-au ridicat pe Dumnezeu deasupra existenţei. Probabil, una dintre cele mai mari probleme ale omului este aceea de a concepe şi deci, de a înţelege infinitul. Limitarea aceasta împinge pe mulţi la necredinţă. Bisericile instituţionale, în încercarea lor de a prelua în proprietate întreaga tematică legată de Dumnezeu şi de a o controla, s-au străduit să prezinte o imagine a Lui, astfel încât aceasta să rămână sub controlul lor. Ştiinţa modernă, însă, deschide o nouă cale pentru înţelegerea lui Dumnezeu, o cuprindere chiar mai bună decât cea care se bazează pe mitologia Bibliei. Acest lucru se întâmplă, deoarece ştiinţa vorbeşte pentru prima dată corect despre perspectiva infinită a existenţei. În acelaşi timp, ştiinţele moderne şi mai ales astrofizica, ne oferă o viziune, chiar dacă incompletă, a dimensiunilor uriaşe ale universurilor în care se desfăşoară existenţa noastră.

Mitologia Bibliei ne conduce către un Dumnezeu antropomorfizat, adică o proiecţie idealizată o omului, care conţine toate caracteristicile umane, dar ridicate la cote absolute. Bunătate şi putere absolută, atotştiinţă, omniprezenţă, etc. În timp ce aceste caracteristici spun câte ceva despre ceea ce înseamnă Dumnezeu, ele totuşi ne ţin departe despre ceea ce este El cu adevărat. Dumnezeu are toate aceste caracteristici şi multe altele, dar nu în modul în care omul le deţine, ci ele sunt de fapt bazate pe logica existenţei Sale infinite. Existenţa este conştientă de sine şi creatoare, ea cuprinde totul în acelaşi timp, ceea ce o face omniprezentă şi bunătatea ei este determinată de parametrii pe care noi, aici pe pământ, încă nu îi înţelegem. Dumnezeu este atotputernic, dar la rândul Lui se supune, şi El, unei rigori a logicii, spre exemplu El nu ar putea face niciodată un cerc care este pătrat. Ar putea crea oricând un cerc sau un pătrat dar legile logicii, a “identităţii” sau a “noncontradicţiei,” în exemplul dat, nu le-ar putea încălca.

Dumnezeu nu poate fi nedrept, căci dacă ar fi astfel, nu ar mai avea nicio autoritate morală asupra celorlalte componente ale existenţei. Dar de ce are nevoie Dumnezeu de autoritate morală, nu este de ajuns puterea lui nemărginită, pentru a controla universul sau multiversul? Moralitatea este marea problemă a oricărei religii. Fără etică, existenţa lui Dumnezeu nu ar avea nici o conexiune cu fiinţa umană, întrucât morala îl face pe om responsabil în faţa lui Dumnezeu. Un Dumnezeu care ucide o fiinţă, doar pentru că nu se supune voinţei Lui, este drept sau nedrept? Cu ce se deosebeşte, această imagine a lui Dumnezeu, de aceea a unui monarh absolut, de care istoria umanităţii nu a dus lipsă? Cu toate acestea, în limbajul său alegoric, V.T. ne sugerează să ne supunem unui astfel de Dumnezeu, deoarece, în caz contrar, vom suferi consecinţe dezastruoase. De ce face acest lucru? Nu pentru că Dumnezeu este un monarh absolut ci pentru că, în vremea când, aceste texte se adresau oamenilor, norma era conducerea societăţilor umane, cu o autoritate care era exercitată într-un mod absolut şi astfel, pentru oamenii de atunci, acesta era singurul termen de referinţă. Dumnnezeu este un suveran, dar nu ca suveranii pământeşti, dar cum se poate vorbi de El oamenilor altfel decât în termenii pe care ei îi folosesc în mod usual. Totuşi folosirea unui astfel de limbaj şi a unei astfel de comparaţii denaturează realitatea relaţiilor dintre Dumnezeu şi om. De altfel, Isus (Iisus) ne-a învăţat să îl numim pe Dumnezeu Tată, ceea ce este cu totul altceva decât stăpân, domnitor, monarh sau şef. Nicăieri în V.T. nu ni se spune să îl numim pe Dumnezeu Tată, dimpotrivă El este văzut ca un stăpân, căruia omul trebuie să i se supună ne condiţionat. Există o istoricitate a limbajului folosit de V.T., conduită de limbaj, tonalitate şi atitudine faţă de oameni, care suferă transformări în N.T. În acest mod, în evanghelii Isus (Iisus) nu ne mai numeşte robi, adică aşa cum ne numea V.T., ci ne numeşte prieteni. (...) O dată intraţi în Împărăţia lui Dumnezeu, nu mai suntem nici măcar prietenii lui Isus (Iisus) ci suntem fraţii şi surorile sale. (...) Aceeaşi limitare a limbajului funcţionează şi în problema imaginilor. Imaginea generată de V.T. în legătură cu Dumnezeu, este departe de realitatea Lui şi de aceea a fost nevoie de naşterea lui Isus (Iisus) Cristos pe pământ, ca să corecteze această imagine. Cu alte cuvinte, orice imagine am face despre Dumnezeu Tatăl, este foarte departe de realitate şi antropomorfizată şi, prin urmare, astfel de caracteristici ar avea şi o imagine pictată sau sculptată. A face o imagine care să îl reprezinte pe Dumnezeu Tatăl este de-a dreptul o absurditate, dacă aceea imagine îşi propune să definească cumva realitatea Tatălui Ceresc. Cum poate să picteze cineva o realitate infinită? Cum poate să picteze cineva o realitate care, prin natura Sa nu poate avea o formă definită? Evident nu se poate, altfel decât printr-un simbol, dar există pericolul confusiei dintre o astfel de reprezentare deformată şi eronată şi realitate.

Prin Isus (Iisus) Cristos, Dumnezeu şi-a creat propria lui imagine şi în felul acesta nimeni nu ne poate împiedica, ca la rândul nostru să reproducem această imagine într-o pictură sau sculptură. Este vorba desigur de imaginea Fiului lui Dumnezeu, care este exprimată printr-un om. După părerea mea însă, urmărind învăţătura Biblică, orice om este imaginea lui Dumnezeu, din momentul în care El s-a întrupat în om. Omul este icoana lui Dumnezeu, cel puţin în formă. În caracter, însă, numai cei care sunt născuţi din nou sunt cu adevărat imaginea spirituală a lui Dumnezeu. Nu este niciun păcat să pictezi sau să sculptezi un om ca imagine a Fiului lui Dumnezeu. Nu trebuie să scăpăm însă din vedere că aceste imagini vor fi totdeauna reproduceri şi nu originalul şi că nimeni nu a făcut un portret a lui Isus (Iisus) Cristos, atunci când acesta a trăit pe pământ. Toate aceste reproduceri sunt făcute din imaginaţia artistului şi reflectă mai mult percepţia acestuia decât realitatea lui Dumnezeu. Dacă vom privi pruncul, de exemplu, pictat de Dosso Dossi va fi foarte diferit de acela pictat de Titian, Boticeli, Andrea dell Verrocchio, Donatello, etc. Fiecare imagine, în parte, va reflecta modelele din viaţă, folosite de artist şi specificul naţionalităţilor în mijlocul cărora acesta a trăit. Nici aceasta nu este de fapt o problema, numai că nu se poate face comparaţia cu fotografiile de familie, deoarece acestea reproduc, cu fidelitate, chipurile celor care sunt departe de noi. De fapt, fiind consecvenţi cu învăţătura lui Isus (Iisus), fiecare din noi ar trebui să îl vadă în semenul sau pe El. (Matei 25: 40; 25: 45) Discutând cu preoţi Ortodocşi sau Romano-catolici mi s-a explicat că icoanele sunt folosite în scopul de evocare şi aducere aminte a Persoanelor Trinităţii.

Pentru cele două confesiuni creştine, sus amintite, icoanele reprezintă ceva asemănător cu o fotografie de familie, în faţa căreia te rogi şi care te ajută să îţi aduci aminte de cei dragi. Să nu uităm însă că fotografiile respective se datorează doar imaginaţiei pictorului în cauză şi că, de fapt, familia despre care vorbim este întreaga omenire. Rămân la părerea că Tatăl, adică Dumnezeu infinit, nu poate fi cuprins într-o imagine, pe când Fiul şi Duhul Sfânt pot. Imaginea pe care Biblia o dă Duhului Sfânt este aceea a unui porumbel şi bineînţeles nu are de ce să fie nici o problemă pictarea în acest mod a Duhului Sfânt, de vreme ce însăşi Biblia o face. Rămâne însă mai multe probleme legate de faptul de a te ruga, sau a plânge în faţa fotografiilor de familie. În primul rând, orice om face apel la fotografii, pentru a-şi aminti de cineva, numai atunci când respectivul membru de familie este absent. Pentru un Creştin renăscut spiritual, Dumnezeu este o prezenţă permanentă şi locuieşte în persoana celui în cauză. A îţi aminti de Dumnezeul care locuieşte în tine prin mijlocirea unei icoane, mi se pare deplasat. Duhul Sfânt care locuieşte în noi, ne aminteşte de Dumnezeu tot timpul şi El mijloceşte şi conduce rugăciunile noastre. Nu este atribuţiunea icoanelor de a ne amintii de Dumnezeu, ci este misiunea Duhului lui Dumnezeu. De aceea, comparaţia dintre icoane şi pozele de familie, mi se pare deplasată, tot atît de deplasată însă mi se pare şi comparaţia dintre practicarea idolatriei în V.T., şi închinarea în faţa icoanelor în N.T. Închinarea în faţa icoanelor reprezintă o anumită depărtare a individului faţă de Dumnezeu şi o încercare de a îl aduce în actualitate pe o cale artificială. Singura cale autentică de a ne aminti de Dumnezeu, este chiar prezenţa Lui în noi, nu doar când suntem “în faţa fotografiilor de familie,” ci în fiecare moment al vieţii noastre. Deficienţa, nu constă, absolut de loc în a te închina în faţa icoanelor, ci constă în a îi face pe oameni să creadă că adevărata prezenţă a lui Dumnezeu se dobândeşte în prezenţa icoanelor şi nu în prezenţa Duhului Sfânt în om. Aceasta însă este o deficienţă mai mult a funcţionarilor bisericeşti care îi învaţă pe oameni greşit în ceea ce priveşte relaţia personală dintre Dumnezeu şi om. Imaginile au avut un rol determinant, atunci când tipăriturile erau o raritate, dar ele au contribuit şi la o înţelegere oarecum deformată a lui Dumnezeu Tatăl, care, nu de puţine ori a fost pictat ca un bătrân cu o barbă lungă, căruntă şi bineînţeles El nu poate, în nici un fel, fi redus la nimic. Este o exprimare alegorică, prin intermediul imaginii, care nu face bine înţelegerii lui Dumnezeu.

Există şi tradiţia folosirii anumitor obiecte, în scopul activităţilor de cult şi chiar a acordării acestora de puteri miraculoase. Icoanele făcătoare de minuni sau statuile care săvârşesc miracole, îmbogăţesc pe aceia care le deţin şi deviază atenţia credincioşilor de la mecanismul real al mântuirii. În realitate, numai Dumnezeu face minuni şi o face direct sau prin aceia care au darul înfăptuirii minunilor, cât sunt încă în viaţă. Eu afirm că o dată cu Isus (Iisus) Cristos este chiar Dumnezeu acela, care şi-a realizat o imagine şi că deci a reproduce aceste imagini, nu este o problemă.

Accept şi explicaţiile credincioşilor Ortodocşi sau Romano-Catolici, care susţin că ei nu se închină icoanelor, ci a ceea ce se află în spatele acestora, adică lui Dumnezeu. Dacă aş afirma că a te închina ‚în faţa icoanei lui Isus (Iisus) Cristos’ reprezintă o formă de idolatrie, atunci ce înseamnă a te închina lui Cristos personal? Dacă a te închina în faţa unei imagini simbolice a lui Isus (Iisus) este considerat a fi idolatrie, înseamnă că şi închinarea faţă de Cel care este reprezentat de imagine, în lipsa acesteia, ar putea fi pusă în discuţie. De ce? Simbolul şi ceea ce simbolizează sunt în directă legătură şi primul trebuie respectat ca fiind expresia celui de al doilea. Pur şi simplu, imaginile care îl reprezintă pe Isus (Iisus), sau pe Fecioara Maria nu pot fi considerate idoli, sau dumnezei străini, căci a îi considera în acest fel se denigrează însăşi realitatea simbolizată. Pe de altă parte, icoanele sau statuile nu sunt ‚terminalele’ lui Dumnezeu, sufletele oameninlor sunt astfel de terminale. Toată această problemă a icoanelor şi statuilor ar fi bine să fie analizată cu detaşare şi obiectivitate şi nu cu patimă instituţională. Această problemă este cu mult mai puţin relevantă decât se susţine şi de fapt din punct de vedere al mântuirii nu are nici o relevanţă. Problema aici este însă de logică instituţională bisericească. Cu alte cuvinte, prin aceste icoane, sau prin moaştele sfinţilor, credincioşilor li se distrage atenţia de la adevăratul mecanism al mântuirii, adică nevoia naşterii din nou. Închinarea faţă de Dumnezeu trebuie să se facă în Duh şi adevăr. (Ioan 4. 23); Închinarea în faţa icoanelor sau statuilor sau rămăşiţele pământeşti ale sfinţilor nu ţin locul legăturii personale cu Dumnezeu Tatăl, prin Isus (Iisus) Cristos şi al renaşterii spirituale.

Pe de altă parte, înţeleg la fel de bine pe aceia care au eliminat prezenţa icoanelor şi a statuilor din orice locaş de cult şi care în felul acesta afirmă faptul că nu este nevoie de locaşuri speciale de cult pentru ca un grup de Creştini să se adune împreună. Aceştia au dreptate deoarece adevărata Biserică a lui Dumnezeu este o realitate spirituală şi nu o locaţie, care este îmbodobită în mod special cu icoane sau statui. Consider că în acest punct se poate spune, parafrazându-l pe apostolul Pavel, cei care se închină în faţa icoanelor sau statuilor să nu judece pe cei care nu se închină în faţa acestora, iar cei din urmă să nu îi judece pe cei dintâi. (...) Cine se închină lui Dumnezeu, numai Lui se închină şi numai El este în măsură să primească sau să respingă închinarea lor.   

Sfinţii morţi au fost născuţi din Dumnezeu, atunci când au fost în viaţă şi de aceea sunt consideraţi sfinţi, dar fiecare credincios care aspiră la mântuire, trebuie ca la rândul lui sau al ei să fie născut din nou, în mod personal, adică să fie sfinţi. Ortodocşii sau Romano-Catolicii îi consideră pe sfinţi oameni excepţionali şi din acest motiv apreciază viaţa acestora ca fiind greu de imitat. Cu toate acestea, numai aceia care ating standardul lor spiritual, au şansa mântuirii. Scopul pentru care oamenii sunt chemaţi la mântuire este sfinţenia.

“În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus (Iisus) Cristos, după bună plăcere a voiei Sale,...” [(Efeseni 1: 4-5); ref. 214 în Biblia Ortodoxă]

 Sfinţenia nu este o stare excepţională, care se adresează numai unora, ci este situaţia firească a tuturor membrilor adevăratei Biserici a lui Dumnezeu. Nu există nici un mecanism descris de Biblie, prin care sfinţenia altora ni se atribuie nouă, dacă ne rugăm lui Dumnezeu în numele lor, sau dacă ne rugăm lor personal. Aceasta este o mare eroare, care înşeală pe mulţi credincioşi şi îi îndepărtează de adevărata Cale a mântuirii. Nu trebuie să ne rugăm la moaştele sfinţilor, ci mai degrabă este necesar ca trupurile noastre să fie temple ale Duhului Sfânt, deci locaşuri sfinte ale lui Dumnezeu. Carnea şi oasele, mintea şi inimile noastre trebuiesc să fie sfinte şi în acest caz nu mai avem nevoie să atingem oasele unor sfinţi morţi pentru a fi acceptabili în faţa lui Dumnezeu. Eroarea vine din partea Bisericilor instituţionale, care manevrează mulţimile de credincioşi în scopurile proprii organizaţiilor lor.

De curînd am avut ocazia să vizitez Capela Sixtină, în Roma, pictată de Michelangelo. Era o aglomeraţie mare şi practic vizitatorii erau purtaţi de valul neîntrerupt de curioşi, care veneau să vadă acele picturi. Ce extraordinară pledoarie pentru Creştinism. Oameni, care probabil că niciodată nu ar fi avut interesul să atingă o Bibliei, unii venind din cele mai îndepărtate locuri ale lumii, în care alte religii sunt tradiţionale, ex. Budismul sau Hinduismul, se înghesuiau să vadă aceste realizări artistice. Faţă în faţă cu acele picturi, înţelegeau printr-un limbaj artistic, că Dumnezeu îl iubeşte şi îl caută pe om şi că îi oferă şansa mântuirii. Michelangelo a fost cel mai cunoscut predicator Creştin din istoria umanităţii şi alături de el şi alţi pictori, cum ar fi Leonardo da Vinci.

Arhitecţi excepţionali au vorbit umanităţii despre măreţia lui Dumnezeu, prin catedralele pe care le-au construit, cu toate acestea, pentru mine, toate acestea vorbesc atât despre gloria Creştinismului cât şi despre slăbiciunea lui. Glorie, pentru că a avut puterea şi determinarea să construiască toate aceste monumente de arhitectură şi opere de artă şi slăbiciune, pentru că a avut nevoie de astfel de realizări pentru a încerca să îşi impună valorile. Valorile Creştinismului sunt, în primul rând, spirituale şi nu materiale. Dumnezeu locuieşte în oameni şi nu în clădiri făcute de mâini omeneşti. Cu toate acestea, pictura creştină este o pledoarie în imagini pentru Creştinism şi nu de puţine ori imaginile vorbesc la fel de convingător ca şi cuvintele. În fapt, chipul lui Cristos, atârnat pe cruce, prezentat de Bassano sau Tintoreto, sau chipul apostolului Petru, din momentul crucificării cu capul în jos, pictat de Caravaggio, vorbesc mai bine decât orice descriere a Bibliei, despre sacrificiul făcut de Dumnezeu pentru oameni.

Consider că cele două extreme, ambele urmând logica instituţională bisericească, atât a interzicerii cu desăvârşire a imaginilor şi artei creştine cât şi aceea de a transforma aceste imagini în obiecte de cult şi manipulare, sunt fundamental greşite. Imaginile artistice pot juca în continuare un rol important în transmiterea mesajului creştin, dar convertirea lor în obiecte de cult, “făcătoare de minuni,” la dispoziţia autorităţilor bisericeşti, care să fie expuse periodic, pentru a aduna mulţimile, este dăunătoare. Oamenii se calcă, câteodată literalmente, în picioare pentru a fi în măsură să atingă o icoană “făcătoare de minuni” sau rămăşiţele pământeşti ale unui sfânt, cu toate că pentru a fi martorul unui miracol, este de ajuns să te rogi în numele lui Isus (Iisus) Cristos, lui Dumnezeu. În astfel de momente nu prevalează spiritul Creştinismului, ci chiar opusul acestuia. Nici interzicerea şi nici exagerarea importanţei imaginilor nu este soluţia potrivită, ci soluţia este una de echilibru, în care imaginile sau muzica să fie lăsate să joace rolul lor în exprimarea conştiinţei spirituale a credincioşilor. Pentru a primi ceva de la Dumnezeu, trebuie doar să îi cerem, noi personal, direct, prin rugăciune, fără să avem nevoie de intermedierea niciunui obiect de cult sau de sprijinul vreunui sfânt decedat, adică fără aportul şi amestecul Bisericilor instituţionale, care au făcut de-a lungul timpului o afacere, din a vehicula şi manipula astfel de obiecte sau memoria unor persoane.

“În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat, vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” [(Ioan 16: 23-24); ref. 215 în Biblia Ortodoxă]

Înainte de a încheia despre tema imaginilor şi a statuilor, în cadrul Creştinismului, aş dori să mai fac câteva observaţii. În trimul rând, trebuie precizat că faptele ritualice, oricare ar fi acestea nu sunt determinante pentru mântuire ci credinţa este singurul element hotărâtor. Îndreptăţirea nu vine prin fapte ca să nu se laude nimeni. (...) Prin urmare botezul în apă, folosirea obiectelor de cult, cina, etc., sunt aspecte ale unor tradiţii ritualice, care chiar dacă rolul lor, totuşi nu sunt determinante, deoarece credinţa din inimă este factorul hotărâtor. Tâlharul credincios, de pe cruce, a putut să fie mântuit fără să fie botezat, dar tâlharul ne credincios nu a putut să fie salvat, fără credinţă.

Nu prin săvărşirea botezului în apă, sau prin folosirea sau ne folosirea unor obiecte de cult se obţine salvarea ci prin credinţa în jertfa de răscumpărare a lui Isus (Iisus) Cristos. Expresia credinţei noastre o apreciază Dumnezeu şi nu se judecă după săvârşirea sau nu a unor fapte ritualice, cultice. Evident că dacă o persoană refuză, în mod sistematic, fără să aibă pentru aceasta măcar o motivaţie subiectivă, să aibă contact cu orice simbolistică creştină, aceasta poate fi o problemă, dar este problema sa personală şi în acelaşi timp problema lui Dumnezeu. De altfel credinţa personală este ceea care ne dictează asupra conştiinţelor şi nicidecum părerile celorlalţi oameni. Nu suntem mântuiţi prin propriile puteri, prin faptele noastre, nici măcar prin îndeplinirea ritualurilor şi a ceremonialurilor cultice, ci prin puterea şi faptele lui Isus (Iisus). Prin urmare, închinarea în faţa icoanelor este tot una cu nimic.

În al doilea rând, trebuie făcută deosebirea între închinarea la un obiect, căruia i se atribuie o putere în sine şi închinarea în faţa unui obiect, dar nu la obiectul în sine, ci la o putere care este deasupra acelui obiect şi pentru care obiectul respectiv nu reprezintă decât o reprezentare, mai mult sau mai puţin expresivă. Prin urmare “închinarea la icoane,” şi “închinarea în faţa icoanelor” sunt două lucruri diferite şi nu este doar o problemă de nuanţă. Nu trebuie făcută confuzia între închinarea poporului evreu, în lipsa lui Moise care se afla pe munte, închinarea deci la viţelul-zeitate, care se reprezenta doar pe sine şi închinarea în faţa unei icoane, care reprezintă, chiar dacă în mod inexact, chipul lui Isus (Iisus). Simbolul crucii nu este Isus (Iisus), dar propune rememorarea jertfei lui şi în felul acesta dobândeşte un respect deosebit. Ne rugăm câteodată în faţa crucii sau a unui crucifix, nu cu speranţa că obiectul în sine ne poate auzi, ci pentru a fi în cadrul unei atmosfere mai potrivite care să ne dirijeze gândurile către Persoana lui Isus (Iisus). Este închinarea în faţa unui crucifix un păcat, dacă considerăm că pe un crucifix asemănător a fost răstignit Isus (Iisus)? Evident că un astfel de fapt nu poate fi calificat în acest fel. Este însă o problemă atunci când nu ne putem închina decât în faţa unui crucifix, al unei icoane, sau al unei statui, din motivele specificate mai sus. Crucifixul nu este necesar ca să ne amintească de Dumnezeu, lucrul acesta îl face Duhul Său cel Sfânt, dar nici nu există motive obiective pentru a îi caracteriza pe cei în cauză ca fiind idolatri. La fel se întâmplă şi în cazul imaginilor şi cu toate acestea trebuie să afirm că, după părerea mea, nevoia acută şi dependenţa cronică de astfel de stimulente trădează o lipsă de imaginaţie spirituală, poate chiar de trăire spirituală. Această lipsă de interioritate nu înseamnă în nici un caz un păcat ci o formă de stagnare.

Trebuie de asemenea observat că închinarea la icoane este considerată de către instituţiile bisericeşti Neo-protestante o formă de idolatrie dar că în N.T., apostolul Pavel enumeră alte forme de idolatrie cum ar fi de exemplu goana după bani, la care se poate adăuga goana după putere şi autoritate, care sunt situaţii mai aproape de realitatea zilelor noastre şi de altfel foarte răspândite. Ce este mai idolatru, să te închini la icoane sau statui sau să faci politică religioasă şi să transformi adunările creştine în mini parlamente, unde se fac alegeri pentru poziţiile de autoritate aproape la fel ca şi pentru Parlament? Idolii sunt obiecte, care după părerea lui Pavel sunt tot una cu nimic, dar cine se închină lor se închină dracilor. (...) Pe de altă parte, cine se închină în faţa unei icoane care reprezintă chipul lui Isus (Iisus), se închină fără îndoială lui Dumnezeu, deoarece simbolul chipului lui Cristos nu poate fi interpretat, în nici un alt fel, decât ca fiind o reprezentare a Sa. Dacă simbolul pâini şi al vinului, care sunt folosite ca şi o reprezentare a trupului şi sângelui lui Isus (Iisus) Cristos, este acceptabil, de ce nu este acceptat simbolul crucii sau al chipului Său? Este vorba, încă o dată, de o politică instituţională bisericească, a unora care manipulează persoanele mai puţin informate şi le atrage către Bisericile lor instituţionale, convingându-le de adevărurile lor parţiale. În toate cazurile, fiecare persoană are dreptul să creadă conform convingerilor sale personale, care ar fi foarte bine să se bazeze şi pe o serioasă documentare. În felul acesta revin la principiul nevoi de a avea o credinţă personală. În mai toate cazurile aşa zişii cunoscători ai Bibliei, reuşesc să îi convingă pe alţii că au ‘dreptate,’ dar Biblia este o carte complexă, care trebuie studiată personal şi nu primită doar din spusele altora şi numai după aceea cel interesat este gata să ia o decizie.

Din punctul de vedere al mântuirii, este total irelevant, dacă o anumită persoană se roagă lui Dumnezeu în faţa unei imagini, sau a unei statui, sau se roagă fără implicarea nici unei imagini, sau statui, atîta vreme cât aceea persoană nu se roagă imagini sau statui în sine ci lui Dumnezeu. Atunci însă când o persoană se roagă unui obiect, pe care îl consideră că are puteri supranaturale, în sine, independente de puterea lui Dumnezeu, atunci apare o problemă, deoarece aceea persoană nu se mai roagă lui Dumnezeu, ci respectivului obiect. În optica V.T. dacă se închină cineva, în faţa unui obiect şi nu se închină lui Dumnezeu săvârşeşte o idolatrie. Se ne gândim la o persoană care şi-ar construi o statuie a unei zeiţe, în casa sa şi s-ar închina acesteia, să zicem în fiecare dimineaţă. Din puctul de vedere al Creştinismului aceasta se numeşte idolatrie. Dacă însă o persoană se roagă unei statui a Fecioarei Maria, în baza credinţei sale în Dumnezeu, de exemplu în cazul statuiei Fecioarei de la Lourdes, în Franţa, crezînd că în felul acesta va fi vindecată de diverse maladi, face faptul acesta din aceea persoană un idolatru, sau o idolatră? În principiu persoana respectivă îşi pune speranţa în Dumnezeu, dar crede că locul acela este special, nu se închină unui idol ci unui simbol creştin, se închină lui Dumnezeu, prin intermediul unei statui a Fecioarei Maria, crezînd că în felul acesta va fi vindecată. O mulţime de credincioşi, estimată la 200 de milioane de oameni a vizitat locaţia respectivă începând din anul 1860. Biserica Romano Catolică a recunoscut în mod oficial 67 de vindecări, considerate miraculoase. Vindecările sunt examinate pentru autenticitate şi sunt luate în considerare numai acelea care nu pot fi atribuite altui considerent decât puterilor vindecătoare manifestate prin apa din Grotă. Sunt organizate deplasări din întreaga lume pentru vizitarea Sanctuarului. Din ‘Grotto’ curg ape care fie sunt băute fie sunt folosite pentru îmbăiere şi despre care se crede că au proprietăţi tămăduitoare. Astăzi Lourdes are o populaţie de 15.000 de locuitori dar este în măsură să primească un număr de 5000000 de pelerini în fiecare sezon. Mă întreb de ce se menţine numărul de turişti la Lourdes, în fiecare an, dacă acolo nu se întâmplă nimic? Chiar dacă personal consider că nu am nevoie să mă deplasez în nici un loc de pe pământ, în mod special, pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu, consider de asemenea o mare aroganţă faptul de a judeca credinţa celor care procedează în felul acesta şi îşi pun speranţele în deplasarea la Lourdes. Credinţa personală a oamenilor şi politica instituţiilor sunt două lucruri diferite şi ar fi bine să  se facă deosebirea între ele, cu toată claritatea. Chiar dacă o persoană îşi pune nădejdea într-un lucru, pe care alţii îl consideră inutil, totuşi nu săvârşeşte prin aceasta nici o greşeală capitală care să îl excludă de la salvare. Acest lucru îl afirm eu, dar nu şi instituţiile bisericeşti, care îi îngrădesc pe oameni, pentru a îi putea conduce pe drumul dorit de ele. Unele Biserici instituţionale, chiar dacă nu o afirmă deschis, dau de înţeles, fără echivoc, că dacă o persoană nu urmează prescripţiile lor, pilule lor amare, nu poate să trăiască veşnic. Creştinismul este frumos atunci când este liber şi când oricine doreşte poate beneficia fără restricţii de toate bogăţiile sale, aduse la suprafaţă de toţi oamenii cu adevărat spirituali, indiferent la care Biserica instituţională plătesc cotizaţiile şi chiar dacă, sau mai ales dacă nu sunt înscrişi pe „listele de alegători” ale nici unei Biserici instituţionale.

Dumnezeu este cel care face minuni şi le poate face şi în momentul în care o persoană se roagă în faţa unei icoane, sau statui, dar icoanele sau statuile nu sunt investite cu puterea autonomă de a face minuni, când ‘doresc’ ele. Dacă cineva crede contrariul ar trebui să încerce să înţeleagă mecanismul instituţiilor bisericeşti, care au monopolizat proprietatea asupra acestor icoane şi statui, făcătoare de minuni şi pe care le utilizează după cum le dictează interesele lor instituţionale. Care este problema? Unele persoane cred, cu bună credinţă că, numai în prezenţa acelor icoane şi statui  ‘speciale,’ sau a moaştelor unor sfinţi, pot să fie vindecaţi, sau dificultăţile prin care trec pot să fie soluţionate, lucru care este o eroare gravă. Dumnezeu nu face minunile în baza icoanelor şi statuilor respective ci în baza credinţei celui în cauză. Acest lucru se poate vedea cu claritate şi din perspectiva minunilor săvârşite la Lourdes. Din aproximativ 200 de milioane de oameni, care au fost în pelerinaj la Lourdes au fost certificaţi ca vindecaţi 67 de persoane. Dacă minunile s-ar face pe bandă, în virtutea prezenţei statui sau a apelor tămăduitoare, probabil că ar fi vorba de incomparabil mai multe persoane vindecate. Este vorba însă de o foarte redusă minoritate, care este probabil separată, de imensa majoritate a vizitatorilor, printr-o altfel de credinţă, adică adevărata credinţă. Nu mă îndoiesc că pe lângă cei certificaţi de Biserica corporatistă Romano Catolică s-ar putea să mai fie şi alte persoane, ne certificate, dar chiar şi în acest caz vorbim de o minoritate restrânsă. Dumnezeu are milă de toată lumea, dar credinţa este ceea care prevalează.        

  Pentru vindecarea oricăror suferinţe şi pentru rezolvarea oricăror probleme rugăciunile făcute cu credinţă, în spaţiul personal, al locuinţei fiecăruia, sunt suficiente. De unde ştiu acest lucru? De la Isus (Iisus) Cristos şi tot de acolo, adică din învăţăturile Lui, poate oricine să ştie. “Ci tu, când te rogi, intră în odaiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” (Matei 6; 6) Ce se întâmplă dacă nu ai o icoană “făcătoare de minuni” cu tine? Nu se este nici o problemă şi poate chiar este mai bine, deoarece în felul acesta, cel în cauză, îşi concentrează atenţia asupra lui Dumnezeu, nu asupra icoanei. ‘Inundaţia’ de icoane nu este de loc o garanţie a unei înalte spiritualităţi ci mai degrabă poate fi o compensare a lipsei unei spiritualităţi interioare autentice. De multe ori ceea ce nu există în interiorul persoanei umane este desfăşurat în afara acesteia, ca o perdea de fum artificială, în spatele căreia nu se află nici un foc.

Cele spuse mai sus înseamnă că închinarea care se face în faţa unei icoane, statui, sau crucifix nu este un păcat în sine sau o idolatrie, înseamnă de asemenea faptul că a considera că numai închinarea în faţa acestor obiecte este în măsură să producă efectul scontat, este o condiţionare care leagă puterea lui Dumnezeu de obiecte şi în felul acesta este o contradicţie cu spiritul creştinismului. Prezenţa icoanelor, statuilor, sau moaştelor nu poate fi o condiţiei a manifestării puterii lui Dumnezeu, aşa cum nu a fost nici în vremea când Isus (Iisus) săvârşea minuni printre oameni şi nu existau nici un fel de astfel de icoane sau statui. Dumnezeu îndeplineşte minunile sale cu sau fără prezenţa unor icoane sau statui şi independent de ele, ceea ce contează, în mod primordial este credinţa celui în cauză. A confunda însă idolatria cu închinarea în faţa icoanelor sau statuilor este la fel de nociv şi păgubos, atâta vreme cât cel în cauză se simte confortabil în prezenţa lor. A te închina însă unui obiect în sine, fără legătură cu puterea lui Dumnezeu este, în perspectiva V.T., o idolatrie, dar în zona Creştinismului acesta este un fenomen care probabil este unul excepţional, dacă întradevăr se întâmplă. Cu alte cuvinte, personal nu am auzit niciodată de o persoană care să se închine statui unui idol păgân, sau unei zeităţi păgâne, sau statui vreunui animal şi totuşi să se declare, în acelaşi timp, Creştin. Dacă există o astfel de persoană, ar fi probabil vorba de ceva cu totul atipic şi fără nici o legătură cu ritualurile şi tradiţiile Bisericilor instituţionale Ortodoxă, Romano Catolică, sau Greco Catolică.

Cu toate acestea se ridică întrebarea de a şti cum trebuie să calificăm o persoană care se închină direct unei persoane, de exemplu unui sfânt sau unei sfinte care a decedat. Persoana, care se roagă în acest caz, nu se mai roagă lui Dumnezeu direct, ci se roagă unei alte persoane decât lui Dumnezeu, adică sfântului sau sfintei respective. Consider că acest tip de rugăciune calcă principiile Creştinismului deoarece Isus (Iisus) a învăţat omenirea că trebuie să se roage numai lui Dumnezeu şi nimănui altcuiva. “<<Pleacă Satano,>> i-a răspuns Isus (Iisus). Căci este scris: <<Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să îi slujeşti.” (Matei 4; 10) Când mă închin în faţa icoanei lui Isus (Iisus) Cristos şi prin El mă închin lui Dumnezeu nu este nici o problemă deoarece Cristos este mijlocitorul meu şi al tuturor oamenilor, în faţa lui Dumnezeu. Când mă închin în faţa icoanei unui sfânt sau a unei sfinte şi mă rog direct acelui sfânt sau acelei sfinte şi nu mă rog direct Persoanei lui Dumnezeu Tatăl sau a Persoanei lui Cristos este o mare problemă deoarece Biblia ne spune că trebuie să ne închinăm numai lui Dumnezeu şi nu oamenilor, fie aceaştia vii sau morţi. “Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului, care mi le arăta, ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: <<Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.>>.” (Apocalipsa lui Ioan 22; 8-9) Dacă îngerii nu doresc să ne închinăm lor, de ce să ne închinăm oamenilor, chiar sfinţi care au murit? Chiar şi apostolul Pavel a avut în Listra o experienţă în care, la un moment dat, a fost adulat ca un zeu, în urma faptului că Dumnezeu a săvârşi o minune de vindecare prin prin el. (Faptele Apostolilor 14; 8-14)  Care a fost reacţia lui Pavel şi a lui Barnaba? “Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşerte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul pământul şi marea şi tot ce este în ele…” (Faptele Apostolilor 14; 15) Dacă Pavel, în timpul vieţii sale, nu a permis să fie adulat ca un zeu, de ce îi facem noi icoană şi ne rugăm lui, nu este aceasta împotriva a ceea ce el ne-a transmis? Personal cred că este împotriva învăţăturilor sale. 

Să revenim pentru un moment la exemplul crucifixului. După standardele V.T. crucifixul este un obiect, prin urmare succeptibil de a deveni un idol. Dacă în vechime un evreu s-ar fi închinat unui crucifix ar fi fost considerat un idolatru, deoarece crucea nu avea aceaşi semnificaţie ca şi în prezent, semnificaţie dobândită după ce Isus (Iisus) a murit pentru păcatele oamenilor pe un astfel de obiect. De fapt crucea, pentru evreul din vechime, nu avea nici o semnificaţie. Cu toate acestea să nu uităm că lumea noastră a devenit creştină după ce Constantin a primit o viziune în care a văzut soarele şi o cruce deasupra sa pe care scria “prin aceasta vei fi învingător.” Urmare a acestei vedeni împăratul a inscripţionat pe scuturile soldaţilor semnul crucii, care de atunci şi-a consolidat valoarea de simbol al Creştinismului. Dacă Dumnezeu s-a folosit de simbolul acestui obiect, care este crucea, de ce în ziua de astăzi sunt destui aceea care condamnă pe cei care se închină în faţa unui crucifix, sau îşi fac semnul crucii? Nu sunt oare aceştia ‘inventatorii’ de culte creştine care îşi formulează doctrine în spatele cărora să îşi poată promova interesele lor de grup? Ar trebui să înţelegem motivaţiile atât a celor care se închină în faţa icoanelor, a statuilor, sau a crucifixelor, cât şi a celor care nu fac lucrul acesta şi îl consideră greşit, dar nici unii nici ceilalţi nu au absolută dreptate şi acest aspect nu ar trebui să îi dezbine pe credincioşii creştini, între ei. Nimeni nu poate revendica un adevăr incontestabil, în această privinţă, dar fiecare are motivaţii instituţionale şi personale, pentru a promova punctul său de vedere. Este greu de pus în balanţă şi cântărite cele două opţiuni diferite, în legătură cu dezbaterea privitoare la icoane, statui sau crucufixe, pentru că ar trebui studiate exhaustiv toate consecinţele posibile ale respectivelor poziţii şi nimeni nu a făcut, după ştiinţa mea, prin comparaţie, lucrul acesta, până la capăt. Refuzul utilizării acestor obiecte de culte a fost mai degrabă o formă de protest, practicat de reprezentanţii Protestantismului şi ai Reformei la adresa opulenţei Bisericilor instituţionale, decât o condamnare a practicilor propriu zise. De asemenea este adevărat că de a lungul istoriei Creştinismului au fost mari dezbateri în legătură cu folosirea lor şi nici chiar Bisericile instituţionale Ortodoxă şi Romano Catolică nu se înţeleg, în totalitate între ele, în această privinţă. Cu toate acestea, un lucru se poate afirma cu deplină certitutine şi anume faptul că indiferent de varianta adoptată şansa mântuiri rămâne neschimbată şi ea depinde de credinţa fiecăruia şi de re naşterea spirituală, pe care trebuie să o parcurgă orice Creştin. Adevărata reformă nu presupune eliminarea icoanelor, a statuilor, sau a crucifixelor, ci eliminarea problemei icoanelor, etc., adică a importanţei acestei probleme pentru mântuirea personală a indivizilor şi dirijarea atenţiei către aspectele cu adevărat esenţiale şi în primul rând către naşterea din nou, adică naşterea din Dumnezeu, fără de care nici un Creştin nu va vedea Împărăţia Cerurilor, fie că se închină în faţa icoanelor, etc., fie că nu se închină în faţa acestora.

          

[1]] www.anabaptisti.ro/i/info/101/

[2] midrash.voxvocis.us/?p=35

  

Conţinut al broşurilor

Botezul în apă şi problema imaginilor şi statuilor în Creştinism  Vreau să subliniez că părerile exprimate în acest articol îmi aparţin şi le că le consider opinii personale bazate pe studiul propriu al Bibliei şi al teologiei. Aceste păreri nu reprezintă o nouă doctrină, ci doar o încercare de a prezenta punctele tari dar şi punctele slabe ale unor doctrine, care din nefericire sunt de multe ori absolutizate, în cadrul conflictului dintre diversele denominaţiuni creştine. Fiecare Biserică instituţională îşi prezintă cu maxim de insistenţă principiul după care doctrinele lor nu pot greşi şi cu toate acestea aceste opinii, ridicate la rangul de adevăruri absolute, ascund multe lacune. Cu toate că sunt prezentate ca opinii personale şi nu ca adevăruri imuabile ale credinţei creştine, abordările din această lucrare  sunt fundamentate pe studiul atent al Bibliei, ... (read more!) Sfinţenie şi iad (07. 10. 2012) Unii susţin că rugăciunile adresate sfinţilor decedaţi pot să îi ajute pe cei ce se roagă iar alţii spun că acest lucru este o aberaţie deoarece Biblia ne spune că singurul mijlocitor între om şi Dumnezeu este Isus Cristos. Acest din urmă adevăr este incontestabil totuşi, din experienţa personală unii susţin că rugăciunile adresate sfinţilor le sunt folositoare. Care este adevărul? În acest caz, pe baza temeiurilor pe care ni le oferă Biblia răspunsul pare a fi mai uşor de dat întrucât în Scriptură doar Cristos este prezentat ca fiind Marele Preot şi Mijlocitor. Pe de altă parte, fiecare credincios trebuie să devină un sfânt sau o sfântă şi fiecare răspunde pentru mântuirea sa personală. ... (read more!) Rolul femeilor în Creştinism şi problema autorităţii Nu este iubirea liantul reciproc dintre bărbat şi femeie? Oare bărbatul trebuie să îşi iubească soţia dar aceasta trebuie în primul rând să se supună, nu să îşi iubească bărbatul, cu aceaşi măsură? De ce această deosebire între cei doi? Are stăpânul  datoria să îşi iubească supusa, iar aceasta din urmă are în primul rând datoria să se supună, apoi desigur şi datoria să iubească? Acest text, prezentat mai sus, dă impresia că avansează o doctrină diferită decât cea pur Creştină, prin aceea că ea creează un intermediar între femei şi Dumnezeu, altul decât Isus Cristos şi anume soţul pentru soţia lui. Bărbaţii par a fi legaţi direct de Isus Cristos, dar femeile par a fi conectate, în conformitate cu textul citat, prin intermediul bărbatului. În conformitate cu teologia lui Isus ne-am aştepta ca şi femeile să fie legate direct de Dumnezeu prin Isus Cristos şi nu printr-un intermediar, care este soţul acestora. Această deosebire dintre bărbaţi şi femei Isus nu a făcut-o niciodată, dimpotrivă El a primit pe femei, ca şi pe bărbaţi, în egală măsură. ... (read more!)

Cuprins mesaje
Categorii
Video

Navigare website

 

Nou!

 

 

(arhivare WinRar şi vizualizare în format PDF -  Adobe Reader - două programe care vă sunt necesare pentru a citi aceste publicaţii!)

 

 

 

Mesaje actualizate

Religia crestina in lumea de astazi

Pentru a clarifica afirmația că România este o țară creștină, afirmație trâmbițată de unii propagandiști care se pretind a fi vocea tradiției și apărători ai credinței creștine trebuie să pornim de la o anumită premisă...

uploaded: 29. 12. 2015

read more

 

Fanatismul religios

O credință religioasă foarte puternică poate duce la intoleranță atunci când întâlnește o altă credință religioasă la fel de puternică. Pentru un om care se angajează total într-o credință religioasă intoleranța față de alte religii este o tendință naturală...

uploaded: 15. 12. 2015

read more

 

Crestinii si Crestinismul divizat

Deseori, în ultima perioadă de timp, am fost întrebat de ce religie sunt și răspunsul a fost, cum este de la sine înțeles, mereu același, sunt Creștin. Din nefericire, aceasta a devenit o religie inacceptabilă pentru timpurile noastre.

uploaded: 26. 10. 2015

read more

 

Calea ingusta care duce la viata

Puritatea doctrinară și puritatea morală sunt două lucruri foarte diferite. Din nefericire mulți Creștini le confundă între ele și consideră că dacă este cineva mai fidel unei anumite doctrine creștine cu atât este mai pur din punct de vedere moral în ochii lui Dumnezeu...

uploaded: 21. 09. 2015

read more

Postul Crestin

Unele Biserici instituționale au denaturat practicarea Creștinismului așa cum a fost acesta indicat de Isus (Iisus). Ele au înlocuit învățăturile Mântuitorului cu tradiția lor adică cu tot felul de ritualuri care țin loc de o autentică practică creștină. Astfel postul a devenit un surogat prin care se înlocuiesc alte valori cum ar fi generozitatea, sacrificiul de sine, cinstea, interesul pentru aproapele nostru, dragostea creștină.

uploaded: 18. 07. 2015

read more

Chipul si asemanarea lui Dumnezeu

Toate doctrinele Bisericilor instituționale sunt imperfecte și mărginite în capacitatea lor de a îl cuprinde în înțelegerea lor pe Dumnezeu. Nici o organizație religioasă nu are capacitatea de a îl reflecta pe Dumnezeu în frumusețea caracterului Său...

uploaded: 05. 07. 2015

read more

Natura divina din om

Atunci când ne naștem nu suntem numai carne păcătoasă, avem în noi imaginea lui Dumnezeu, deoarece am fost făcuți după chipul și asemănarea Lui...

uploaded: 12. 06. 2015

read more

Libertatea de a il alege pe Dumnezeu si impietrirea inimii

Am scris eu oare, în articolul precedent, că Dumnezeu este nedrept și că salvează pe oricine dorește, în mod arbitrar, fără criterii, dar și că împietrește inima oricui dorește, și că astfel împiedică aceea persoană să fie salvată? Am afirmat cumva că Dumnezeu poate împietri inima unui om și astfel îl poate ține departe de credință, și că, după acest fapt, tot El îl azvârle apoi în iad, pentru a fi chinuit veșnic?...

uploaded: 10. 05. 2015

read more

Pacatul, vinovatia si responsabilitatea crestina

Religia creștină, la fel ca multe alte religiii, este un fenomen complex care nu se oferă cu ușurință celor credincioși, spre cunoaștere și spre înțelegere, în lipsa unor repere spirituale sigure. Reperele ne sunt necasare pentru a ne putea orienta și a da un sens credinței pe care o considerăm ca fiind și credința noastră. Să abordăm un prim reper...

uploaded: 21. 03. 2015

read more

Revolta lui Satana si necesitatea revelatiei

Este adevărat că Dumnezeu a iubit foarte mult lumea, a se înțelege toată creația Sa, încât a dat pe Fiul Său să moară pentru ea pe cruce. (Ioan 3; 16) Este la fel de adevărat că și omul, prin Omul Isus (Iisus) atât de mult l-a iubit pe Dumnezeu încât  s-a sacrificat pe Sine pentru El și a fost gata să își dea viața pe cruce pentru ca Dumnezeu să poată să guverneze în pace asupra universului și să poată să îl învingă pe Satana, dușmanul Său....

uploaded: 19. 02. 2015

read more

Fiul Omului

Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu le-ar fi arătat îngerilor dragostea pe care a dorit să o demonstreze la cruce, înainte de căderea în neascultare a lui Satana, ar fi spulberat dinainte orice îndoială a lor și nu ar mai fi fost nevoie de crucea Golgotei. Întrebarea este dacă pentru a putea face această demonstrație Dumnezeu avea nevoie absolută de om, adică dacă El putea manifesta această dragoste față de îngeri, așa cum a făcut-o față de oameni?...

uploaded: 19. 01. 2015

Multi sunt chemati dar putini sunt alesi

Alegerea pe care Dumnezeu o face, încă înainte de întemeierea lumii, în ceea ce privește mântuirea celor credincioși și a celor credincioase este prezentată în multe texte biblice și existența acestei alegeri nu are cum să fie tăgăduită de nimeni...

uploaded: 21. 12. 2014

read more

In Hristos si in Biserica

Isus (Iisus) a spus că acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui, acolo este și El. (Matei 18; 20) De aici reprezentanții instituțiilor bisericești au tras concluzia greșită că Biserica se află numai acolo unde sunt mai mulți credincioși adunați la un loc, acordând mai multă importanță locului, ca realitate materială și nu Duhului....

uploaded: 11. 12. 2014

read more

La om mantuirea este cu neputinta

El a spus de multe ori că o credință personală în Dumnezeu este mântuitoare. ”Credința ta te-a mântuit” este probabil una dintre cele mai uzuale formule intrate în mentalul colectiv. (Luca 7; 50) Mântuit este o formulă biblică care are două înțelesuri, adică vindecat de boli și de asemenea salvat pentru veșnicie. Isus (Iisus) a folosit cuvântul mântuit în ambele sensuri......

uploaded: 18. 10. 2014

read more

Daniel Branzei pastor al intunericului

Nu doresc să descurajez pe nimeni să citească Biblia, dimpotrivă, încerc să încurajez o analiză atentă, profundă, critică și mai ales spirituală a V.T. și a N.T. Când cineva insistă pe o citire literală el sau ea poate să fie întrebată: Tu de ce nu ți-ai tăiat mâna sau nu ți-ai scos ochiul, atunci când ai păcătuit, căci doar literal așa scrie în N.T. că ar fi bine să faci? (Marcu 9, -48).....

uploaded: 16. 10. 2014

read more

Slova omoara dar Duhul da viata

Nu doresc să descurajez pe nimeni să citească Biblia, dimpotrivă, încerc să încurajez o analiză atentă, profundă, critică și mai ales spirituală a V.T. și a N.T. Când cineva insistă pe o citire literală el sau ea poate să fie întrebată: Tu de ce nu ți-ai tăiat mâna sau nu ți-ai scos ochiul, atunci când ai păcătuit, căci doar literal așa scrie în N.T. că ar fi bine să faci? (Marcu 9, -48).....

uploaded: 16. 10. 2014

read more

Fals si uz de fals în Bisericile institutionale

Creștinismul este o religie care s-a reinventat continuu de-a lungul celor două milenii de existență și în care straturi succesive de învățături au acoperit, au modificat și au completat învățăturile lui Isus (Iisus) . În acest context, pe mine personal mă interesează să dezgrop învățăturile Lui autentice de sub ruinele spirituale ale doctrinelor creștine care au acoperit aproape complet intențiile fondatorului Creștinismului....

uploaded: 03. 10. 2014

read more

Iertarea de pacate

Concepția bazată pe faptul că anumite persoane au dreptul să ierte păcatele altor persoane nu are nici un fundament biblic, dacă nu se referă decât la iertarea păcatelor săvârșite exclusiv asupra celui în cauză. Din câteva texte ale N.T. s-a construit o doctrină falsă care stă la baza unui ritual religiosos...

uploaded: 14. 09. 2014

read more

Iertarea pacatelor si Biserica

Comunitățile creștine nu sunt niște ”separeuri,” niște ”cluburi” selecte în care cei și cele care aparțin de ele, o dată intrați în aceste comunități, să poată considera că reprezintă o elită aleasă, o dată pentru totdeauna. Ceilalți Creștini, alții decât ”frații” și ”surorile” de confesiune creștină sau membrii altor religii nu trebuiesc priviți ca niște adversari, deoarece Isus (Iisus) ne-a învățat că nu trebuie să considerăm pe nimeni dușmanul nostru....

uploaded: 03. 09. 2014

read more

Iertarea pacatelor si birocratia religioasa

Cine poate să ierte păcatele? O întrebare esențială al cărui răspuns ne deschide ușa către înțelegerea profundă a relațiilor dintre Dumnezeu și om...

uploaded: 18. 08. 2014

read more

Dogme si spiritualitate

Dogmele și doctrinele creștine sunt cea mai sigură cale pentru a ne îndepărta de învățăturile lui Isus (Iisus). Paradoxal, dar așa cum o dată cu Legea V.T. s-a înmulțit păcatul, după cum ni se spune în N.T., tot așa, o dată cu apariția dogmelor și doctrinelor creștine, oamenii s-au despărțit de experiența vie cu Hristos și au înlocuit această experiență vie cu niște opinii omenești despre Dumnezeu, opinii care au ajuns să fie impuse prin autoritatea instituțiilor bisericești.....

uploaded: 20. 07. 2014

read more

Darul deosebirii duhurilor si Anticrist

Descoperirea care este făcută în Isus (Iisus) nu este doar o descoperire făcută simțurilor, adică, în mod obiectiv, pe plan natural, martorilor care au participat la evenimente sau celor care citesc scrierile N.T....

uploaded: 13. 07. 2014

read more

Anticristul și Baptiștii necarismatici

Întrebarea legată de necesitatea de a fi carismatic, ca și Creștin, este, după părerea mea lipsită de sens și este promovată numai de aceia și acelea pentru care Creștinismul este doar o ideologie, un mijloc de manipulare a maselor de Creștini...

uploaded: 12. 05. 2014

read more

Daniel Branzei si Iosif Ton - propaganda mincinoasa

Daniel Brânzei își fundamentează atacul asupra lui Iosif Țon pe situarea acestuia de partea carismaticilor. Ce ne spune însă Biblia despre carismatism? Ca întotdeauna și în această problemă a carismatismului, N.T. ne oferă două seturi de învățături, care sunt susceptibile de a ne conduce la două tipuri diferite de concluzii...

uploaded: 14. 03. 2014

read more

Reforma din zilele noastre

Acest articol se bazează pe un dialog pe care l-am avut cu un membru al Bisericii instituționale Baptiste, pe care am să îl numesc d-l B, pentru motivul de a nu face public numele unei persoane, fără acordul acesteia. În acest dialog, printre altele d-l B mi-a prezentat următoarele idei, citez: ...

uploaded: 26. 02. 2014

read more

Biserica

Este greșită impresia conform căreia adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Biserica Spirituală Unică ar fi o entitate ineficientă, incapabilă să se mobilizeze în orice fel de acțiune practică. Biserica Spirituală Unică este, în primul rând, o unitate spirituală, adică uniunea ei este legătura duhovnicească care se realizează în și prin Duhul Sfânt. (Efeseni 4; 3) ...

uploaded: 26. 02. 2014

read more

Adevărata Biserică este Trupul lui Hristos

În ce fel trebuie înțeles că Hristos este Capul Bisericii? Este El Capul unei instituții religioase numită Biserică ? Capul căreia dintre numeroasele instituții bisericești este Isus (Iisus)? Este Isus (Iisus) Capul Bisericii instituționale Ortodoxe ...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Adunările creștine

Din nefericire, adunările creștine pot determina, prin modul în care ele profesează Creștinismul, un gen de deformare imagistică a relațiilor dintre Dumnezeu și om. Când spun imagistică mă referă la descrierea a cea reprezintă această complexă relație ...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Botezul în apă și nașterea din nou

Când începe nașterea din nou? Începe ea odată cu botezul în apă sau este independentă de acesta și poate începe fie înainte, fie după botez? Ce trebuie să înțelegem prin nașterea din apă? ...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Cercetați Scripturile

Nu am nici o teamă că fac greșeli în ceea ce scriu, dar fac tot posibilul să nu fac nici-o greșeală, pe baza luminii pe care o primesc, la fel ca orice Creștin, de la Dumnezeu și de asemenea pe baza unei bune documentări...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Credința personală

Biserica Spirituală Unică exista, de la început, nu am înființat-o eu, doar am descoperit-o și am identificat-o. Paradoxal, dar probabil că și dvs. faceți, chiar fără să știți, parte din ea, deoarece de ea aparțin toți credincioși adevărați...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Doctrine și cunoaștere

Sunt persoane care m-ar putea întreba de ce mă preocupă botezul în apă sau problema icoanelor. Dintr-un motiv foarte clar și anume din dorința de a prezenta Creștinismul ca fiind o cale deschisă și nicidecum închisă...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Esența învățăturilor lui Isus (Iisus)

Toată credința creștină se bazează pe ideea de sacrificiu de sine. Toată învățătura lui Isus (Iisus) presupune renunțarea la sine sau lepădarea de sine. În absolut toate învățăturile Sale...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Imperialismul spiritual

Mulți Creștini se înarmează cu doctrinele lor și pornesc să cucerească lumea. Ei sunt siguri că fac un lucru bun dacă reușesc să îi convingă pe alți oameni să creadă la fel ca și ei, căci ei nu au nici o îndoială că ei cunosc cel mai bine toate aspectele legate de Persoana lui ...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Jertfa lui Isus (Iisus)

Există două variante fundamentale de înțelegere a Creștinismului. În prima variantă, se consideră că Isus (Iisus) a murit pe cruce pentru noi și astfel, datorită meritelor Lui, fiecare din noi ...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Moaștele sfinților și ale sfintelor

De ce merg oamenii la sfinții morți și nu merg la sfinții vii? Unde sunt sfinții din zilele noastre într-o instituție bisericească, cea ortodoxă, aceea care face atâta caz de moaștele sfinților?...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Natura lui Dumnezeu

Bisericile instituționale ne învață greșit despre modul cum trebuie să înțelegem învățăturile lui Isus (Iisus). Care este teoria în spatele învățăturilor lor? Dumnezeu este văzut ca o Ființă Supremă...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Pescar de oameni

Exact la fel se întâmplă și în zilele noastre. Trei mari tipuri de cozi se regăsesc în România. Cozile la ghișee, cozile la ajutoarelep venite de la U.E. și cozile la moaște. Cele două din urmă, prezintă aceeași logică...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Predestinarea celor aleși de Dumnezeu

Dumnezeu cunoaște toate lucrurile înainte de a se întâmpla, din veșnicie. Știe chiar și reacția noastră la chemarea Lui. Chemarea lui Dumnezeu este personală, adică fiecare persoană primește chemarea sa...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Religia rlui Isus (Iisus)

Care a fost religia de care a aparținut Isus (Iisus)? A fost Isus (Iisus) Evreu și a aparținut de religia iudaică? A negat Isus (Iisus) religia iudaică...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Revelația generală și revelația personală

Credința creștină nu poate fi obligatorie pentru nimeni și nu poate fi impusă și lipsa ei nu poate fi reproșată nimănui deoarece credința nu este un lucru natural, evident pentru fiecare om, ci este un fenomen supranatural...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Rugăciunea este o experiență personală

Cum trebuie să ne rugăm? Isus (Iisus) ne-a învățat cum trebuie să ne rugăm, dar instituțiile bisericești ne învață altceva. Pe cine trebuie să ascultăm?...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Voia lui Dumnezeu

V.T. prezintă istoria unui eșec. Este vorba despre eșecul relației dintre om și Dumnezeu. Omul eșuează în încercarea sa de a fi pe placul lui Dumnezeu și, de asemenea, Dumnezeu eșuează în încercarea Sa...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Biserica Spirituală Unică și Biserica instituțională Ortodoxă

Principala deosebire dintre Biserica Spirituală Unică și Biserica instituțională Ortodoxă este aceea că prima este o realitate spirituală, adică o unitate în Duh și cea de-a doua este o instituție bisericească, o organizație religioasă. Biserica Spirituală Unică este formată din toți Creștinii născuți din nou...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Cea mai mare poruncă

Care este cea mai mare poruncă? Toți Creștinii răspund cu ușurință la această întrebare. Este porunca iubirii, adică să îl iubim pe Dumnezeu, cu toată ființa noastră și pe aproapele nostru la fel ca pe noi înșine...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Dumnezeu și omul

Unii Creștini au fost învățați să fugă de filozofie tocmai pentru că filozofia le poate deschide mințile și instituțiile bisericești nu au nevoie de oameni care să pună întrebări la care ele să nu poată să răspundă...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Omul este icoana lui Dumnezeu

Eu nu mă închin în fața icoanelor și mai ales detest să îmi ating fruntea de ele, dar doresc să fiu obiectiv în analizele mele și nu aș vrea, în nici un caz să fiu părtinitor, favorizând o doctrină a unei confesiuni creștine în defavoarea doctrinei altei confesiuni creștine...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Împărăția Lui Dumnezeu și Biserica

Cum trebuie să fie concepută Împărăția lui Dumnezeu? Este tot universul, eventual multiversul, un vast imperiu ”teritorial,” la conducerea căruia se află un Împărat pe care noi îl numim Dumnezeu? Este mai degrabă Împărăția lui Dumnezeu o Împărăție spirituală...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Păcatul mândriei

Mulți credincioși creștini se consideră pe ei înșiși sfinți și fără păcate. Ei nu consumă băuturi alcoolice, nu fumează și nu comit adulter, au deci toate ingredientele pentru a se putea considera sfinți...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Programe de adorație la comandă

Este foarte ciudat faptul că noi îl adorăm pe Isus (Iisus) pentru că este Fiul lui Dumnezeu dar nu ne adorăm între noi, cu toate că, prin nașterea din nou și noi devenim fii și fiicele lui Dumnezeu, adică copiii Lui. Mulți spun că trebuie să îl adorăm pe Isus (Iisus) deoarece El a murit pentru noi pe cruce...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Tatăl nostru care este în Ceruri și în noi

Trebuie să spunem lucrurile până la capăt. Isus (Iisus) nu doar că a murit pe cruce pentru noi și în locul nostru, dar El și trăiește pentru noi și în locul nostru, după învierea Sa. Iată textele biblice care ne spun acest lucru...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Botezul în apă

Eu nu am afirmat niciodată că botezul în apă nu este necesar. Eu afirm că botezul în apă, fie că este săvârșit asupra copiilor, fie că este săvârșit asupra maturilor are aceeași valoare simbolică...

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Credința creștină și credulitatea

Biblia nu a fost inspirată cuvânt cu cuvânt, de către Dumnezeu. Principiul inspirației verbale poate fi respins cu ușurință datorită numeroaselor neconcordanțe, pe care Biblia le conține. În același timp, Biblia conține mesajul lui Dumnezeu...

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Dialog cu un baptist

Dumneavoastră, în articolul dvs. de fond, susțineți următoarele: ”Dacă Biserica Domnului și-a pierdut punctul de plecare în învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, de ce nu am putut vedea intervenția Duhului Sfânt în istoria Bisericii lui Cristos?....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Dogmele și doctrinele religioase

Dogmele și doctrinele religioase nu sunt oameni, sunt doar păreri umane parțiale și relative despre Dumnezeu și de aceea nu pot fi mântuite. Cu toate acestea, există oameni care sunt un fel de personificare a unor dogme și doctrine creștine....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Dragostea de Dumnezeu

Mulți se laudă că îl iubesc pe Isus (Iisus) Hristos, dar sincer să fiu eu nu îi cred. Aceasta deoarece cu toate că Isus (Iisus) Hristos este în mijlocul lor, ei nici măcar nu îl observă...

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Legea și harul

Isus (Iisus) ne-a spus că El nu a venit să strice Legea, ci să o împlinească și cu toate că El nu a stricat Legea, El a schimbat-o, în unele din aspectele ei cele mai importante, pentru ca să poată să ne reveleze....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Pocăința din dragoste

În măsura în care omul are nevoie să fie iubit de Dumnezeu, în aceeași măsură și Dumnezeu are nevoie să fie iubit de om. Dacă nu ar fi așa ar însemna că Dumnezeu....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Răspuns la mesajul unui papă

Am citit pe un site un mesaj al papei de la Roma, transmis cu ocazia unei audiențe recente la Vatican. Acest mesaj mi s-a părut foarte interesant, cu recunoașterea anumitor adevăruri....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Ucenicii lui Isus (Iisus)

În textele de mai jos avem cea mai fidelă imagine a Bisericilor instituționale de astăzi, care rezultă din privirea pe care Isus (Iisus) a aruncat-o asupra instituției religioase, din vremea Sa. De atunci și până acum nimic nu s-a schimbat....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Judecata viitoare

În ceea ce privește Judecata viitoare, N.T. ne pune la dispoziție două grupuri de texte, care, cel puțin în aparență, se contrazic între ele. N.T. nu este o carte precisă, ci una complexă, care conține în sine mai multe posibile interpretări. Iată primul grup de texte.....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Copil al lui Dumnezeu

Iată câteva texte biblice a căror alăturare este deosebit de dificilă. Mai întâi am să citez aceste texte biblice și apoi am să explic de ce afirm că o comparație făcută între ele creează dificultăți majore de interpretare.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Credinta în Isus (Iisus) si asemanarea cu El

Nu există nici o diferență de fond între instituția religioasă evreiască și instituția religioasă creștină. Și una și cealaltă se bazează pe reguli, pe care pretind că le-au primit toate de la Dumnezeu.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Creștinismul

Mai este relevantă credința creștină, în zilele noastre? Eu spun că da și iată câteva considerente pentru care dau acest răspuns. În primul rând, credința creștină este un aliat de nădejde pentru aceia sau acelea care aspiră către frumusețea morală și binele moral.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Trupul lui Hristos

Există o singură Biserica și aceasta este Trupul lui Hristos. Aceasta este Biserica Spirituala Unica, denumire pur convenționala. Biblia vorbește în nenumărate texte ale ei despre aceasta realitate spirituala.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Ordinea lui Dumnezeu si ordinea oamenilor

Dumnezeul creștin este un Dumnezeu al ordinii dar al unei alte ordini decât a celei lumești. Există o deosebire esențială între ordine, așa cum o înțeleg oamenii în mod obișnuit și ordine, așa cum o înțelege Dumnezeu.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Un nou răspuns către pastor

Pavel i-a organizat pe Creștinii lumești în ierarhii, având o ordine asemănătoare cu aceea a oricărei instituții omenești, de exemplu a statelor, guvernelor, ministerelor, întreprinderilor etc.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Iertarea si pedeapsa lui Dumnezeu

Bisericile instituționale promovează intensiv o imagine despre Dumnezeu, desprinsă direct din paginile V,T. și în care se desfășoară o metodă pedagogică, presupusă a fi fost folosită de El, dar care nu a reușit să convingă pe poporul Său. Acestea îl prezintă pe Dumnezeu ca pe un Stăpân Absolut, căruia trebuie să ne supunem necondiționat și care pedepsește păcatul, fără cruțare. Se perpetuează o imagine despre Dumnezeu, care nu scoate în evidență esența Sa....

uploaded: 05. 06 2013

read more

Comunitatile crestine

Adevăratele comunități creștine ar trebui să fie centre spirituale și sociale care să nu fie axate pe respectarea unor doctrine sau dogme fixe și obligatorii, ci să graviteze în jurul manifestărilor puterii lui Dumnezeu și a servirii celor în nevoie. Toată activitatea acestor centre spiritual-sociale ar trebui să se concentreze pe slujirea celor săraci, a văduvelor, a celor bolnavi și a celor handicapați...

uploaded: 05. 06 2013

read more

Credinta este un dar primit de la Dumnezeu

Nimeni nu trebuie să creadă decât ce îi dă Dumnezeu să creadă și aceasta este esența credinței creștine. Dacă este un dar, atât faptul credinței dar și conținutul acesteia, atunci înseamnă că ea nu poate fi impusă de oameni. Dacă conținutul credinței creștine este un dar care vine direct de la Dumnezeu și care se adresează conștiinței celui sau celei credincioase, atunci înseamnă că această credință personală nu poate să vină din afară, ci din înăuntrul unei persoane...

uploaded: 05. 06 2013

read more

Isus (Iisus) Fiul lui Dumnezeu

Toate Bisericile instituționale, inclusiv marile mișcări evanghelice din Vestul Europei, care se manifestă în prezent, au construit și continuă să prezinte o imagine ciudată a lui Dumnezeu. El este considerat a fi o entitate, asemănătoare cu omul, pentru că oamenii au fost creați după chipul și asemănarea Lui și care are toate trăsăturile omului, dar absolutizate...

uploaded: 05. 06 2013

read more

Isus (Iisus) Hristos nu este Singurul nascut din Tatal

Iată mai jos câteva texte biblice, dintre care unele se contrazic doar aparent între ele, dar și texte între care există contradicții reale, care influențează câteodată decisiv modul de înțelegere a învățăturilor lui Isus (Iisus). Un prim grup de texte din N.T. afirmă că Dumnezeu are un singur Fiu și un al doilea grup afirmă că El are mai mulți fii și fiice. Aceasta nu este decât o contradicție...

uploaded: 05. 06 2013

read more

Raspuns la mesajul unui pastor

Una este ceea ce a învățat Isus (Iisus) pe oameni și alta este ceea ce au făcut oamenii din învățătura Lui, inclusiv ceea ce au făcut oamenii din învățăturile apostolului Pavel. Eu fac o deosebire netă între învățătura curată a lui Isus (Iisus)...

uploaded: 05. 06 2013

read more

Numai Dumnezeu iarta pacatele

În ceea ce priveşte problema puterii oamenilor de a ierta păcatele altor oameni, N.T. ne furnizează două relatări foarte diferite. Una dintre acestea se află în evanghelia după Matei în cap. 16, iar ceea de a două se găseşte în Evanghelia după Ioan, la cap. 20. Iată ce ne spune textul din Matei...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Biblia și inspirația divină

Este vreo diferenţă între faptul că textele N.T. doar conţin inspiraţia lui Dumnezeu sau că ele sunt în totalitate ‚insuflate’ de Dumnezeu? Există o mare diferenţă. Dacă textele sunt ‚insuflate,’ această înseamnă că alegerea...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Biserica și sfințenia

Dumnezeu ne face liberi dar instituţiile bisericeşti ne judecă această libertate....

uploaded: 07. 05 2013

read more

Despre cine poartă semnul fiarei 666

Semnul fiarei 666 nu este doar un cip, implantat la fiecare cetăţean de pe planetă, poate fi şi acesta parte dintr-o etapă; semnul fiarei 666 reprezintă în esenţă impunerea autorităţii umane...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Despre cum ne iubeşte Dumnezeu

Unii Creştini sunt ca nişte baloane cu aer. Se înalţă spre înălţimi dar înăuntru lor este numai aer. Susţin cu tărie Biblia dar nu ştiu nimic despre felul în care a fost scrisă...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Despre esenţa credinţei creştine

Eu cred că N.T. are un spirit al său. Întrebarea este: „Care este esenţa creştinismului, resorturile sale adânci, sensurile sale intime?” Cred că Biblia ne spune că ne este deschisă calea pentru a deveni fiinţe evoluate spiritual, ...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Iesirea din Babilon

Eu nu vă spun să nu mergeţi în adunările voastre sau în Bisericile voastre locale, eu vă spun mergeţi dar priviţi-le cu alţi ochi, adică cu ochi duhovniceşti, nu doar lumeşti. Nu vă părăsiţi adunările voastre este un îndemn biblic, dar va veni o vreme când...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Imaginea lui Isus (Iisus) Hristos modificată de instituţiile bisericeşti

Bisericile instituţionale au creat imaginea unui Isus (Iisus) (IIsus (Iisus)) Hristos, care este Domn şi Stăpânitor, într-un mod în care conducătorii politici ai acestei lumi sunt domni şi stăpânitori. Nu există dovezi biblice care să susţină această versiune...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Infailibilitatea Bibliei

Cuvântul lui Dumnezeu este scris cu sângele lui Isus (Iisus) în inimile noastre. Nici o carte din lume nu este infailibilă, adică fără greşeală, nici chiar Biblia. Nici un om pe lume nu este infailibil...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Instituție bisericească și comunitate creștină

Prin „instituţie bisericească,” sau „Biserică instituţională” eu nu acuz şi nu condamn colectivităţile creştine. Eu critic sistemul prin care, în baza unor reguli şi tradiţii pur umane...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Icoane adevărate şi icoane false

Icoanele adevărate şi vii sunt fiinţele noastre interioare, atunci când sunt schimbate după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, prin naşterea din nou...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Învăţăturile lui Isus (Iisus)

Isus (Iisus) a cerut tuturor ucenicilor săi, bărbaţi şi femei, tuturor celor care îl urmau şi se considerau ucenicii Lui, să iubească pe cei, pe care îi considerau fraţi şi surori...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Învăţăturile lui Isus (Iisus) şi învăţăturile apostolului Pavel

Apostolul Pavel nu a fost un eretic, a fost o persoană care a influenţat, mai mult decât oricine dezvoltarea Creştinismului, spre bine şi spre rău...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Suntem împreună lucrători cu Dumnezeu

Nu am nici o teamă că fac greșeli în ceea ce scriu, dar fac tot posibilul să nu fac nici-o greșeală, pe baza luminii pe care o primesc, la fel ca orice Creștin, de la Dumnezeu și de asemenea pe baza unei bune documentări în materia la care mă refer. De ce nu îmi este teamă ca făcând anumite greșeli voi induce...

uploaded: 24. 04 2013

read more

Biblia și Isus (Iisus)  

N.T. este o culegere de cărți care cuprind în ele descrierea unei Persoane, nu a unei doctrine. Această culegere de cărți nu ne învață propriu zis ce să facem, ca să fi mântuiți, ci doar ne prezintă felul de a fi, caracterul ...

uploaded: 24. 04 2013

read more

Dumnezeu este dragoste

Dacă ar fi să îmi conduc opțiunile după imaginea despre Dumnezeu, pe care o creează Bisericile instituționale aș renunța la Creștinism. Care este explicația pentru o astfel de decizie potențială?  ...

uploaded: 24. 04 2013

read more

Unde sunt doi sau trei adunați în numele lui Isus (Iisus)

Ce este Biserica? Unde sunt doi sau trei, adunați în numele lui Hristos acolo este și El. (Matei 18; 20) Adunați în numele lui Hristos, înseamnă de fapt adunați în Duhul lui Hristos,  ...

uploaded: 24. 04 2013

read more

Instituția Bisericii

Ce sunt instituțiile bisericești? Mai întâi trebuie clarificată problema de a stabili ce sunt instituțiile în general și după aceea de a vedea ce specific au instituțiile bisericești. Instituțiile sunt organe ...

uploaded: 12. 04 2013

read more

De asemenea este scris

Mulți predicatori spunoamenilor doar ce vor aceștia să audă, pentru ca în felul acesta să devină cunoscuți și apreciați. Ei știu ce așteaptă oamenii de la ei și vorbesc în așa fel încât să câștige notorietate, cu orice preț. Ei nu fac decât să folosească vechiile clișee și tradiții omenești cu care sunt obișnuiți...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Dumnezeu locuieşte în noi

În credinţa creştină aspectul individual trebuie să aibă prioritate asupra aspectului social, de comunitate. Mai întâi trebuie să fim în legătură cu Dumnezeu, chemați de El şi numai după aceia putem să manifestăm ceea ce suntem. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu locuiește în noi, nu putem să avem relații creștinești autentice...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Comerțul cu suflete

Este o greșeală să credem că există unele doctrine, bune și că altele sunt greșite. Confesiunile Neo-protestante nu au doctrine mai bune decât Biserica instituțională Ortodoxă, decât cea Romano Catolică, sau decît cele Protestante sau Reformate. Neo-protestanții se mândresc că ei nu se închină la idoli, dar cine se închină în prezența unei imagini a lui Isus (Iisus)...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Isus (Iisus) modelul nostru de credință

Este o greșeală să credem că există unele doctrine, bune și că altele sunt greșite. Confesiunile Neo-protestante nu au doctrine mai bune decât Biserica instituțională Ortodoxă, decât cea Romano Catolică, sau decît cele Protestante sau Reformate. ...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Păcatele cu voie și jertfa lui Isus (Iisus) partea a III a (Biblia Cornilescu)

În V.T. existau două feluri de greșeli sau păcate, pe care o persoană le putea săvârși înaintea lui Dumnezeu și acestea erau păcatele cu voie și păcatele fără voie. Pentru primele nu exista nici o șansă de iertare și cel sau cea care le săvârșea era imediat condamnat la moarte pe mărturia a doi sau trei martori...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Să nu părăsiți adunările voastre

Să nu părăsiți adunările voastre, cum au unii obiceiul să facă este un verset care conține un mesaj complex. Ce a vrut să ne spună autorul epistolei către Evrei, prin acest verset?...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Puterea de a lega și dezlega păcatele II (Biblia Cornilescu)

Întrucât în articolul anterior am afirmat că există contradicții între două texte biblice doresc să dezvolt acest subiect și să analizez și o altă posibilă interpretare. În ceea ce privește autoritatea de a lega și dezlega păcatele, în N.T. ne sunt oferite două texte diferite, în legătură cu acela sau aceia...

uploaded: 08. 03 2013

read more

Puterea de a lega și dezlega păcatele I (Biblia Cornilescu)

În ceea ce priveşte problema puterii oamenilor de a ierta păcatele altor oameni, N.T. ne furnizează două relatări foarte diferite și aflate în contradicție, una cu cealaltă. Una dintre acestea se află în evanghelia după Matei în cap. 16, iar ceea de a două se găseşte în Evanghelia după Ioan, la cap. 20. Iată ce ne spune textul din Matei...

uploaded: 08. 03 2013

read more

Dumnezeu ne învață direct toate lucrurile (Biblia Cornilescu)

Ori ne spune Dumnezeu direct, în conștiință, ce trebuie să facem, ca să fim mântuiți, ori ne spun Bisericile instituționale. Dumnezeu ne spune să iubim, Bisericile instituționale ne spun să ne supunem unor reguli stricte și să ne supunem chiar lor...

uploaded: 08. 03 2013

read more

Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu (Biblia Cornilescu) 

La prima vedere cele două texte sunt deplin concordante, dar nu este așa. Pavel ne îndeamnă către un anumit fel de compromis, dar Petru și apostolii ceilalți considerau că trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni...

uploaded: 08. 03 2013

read more

În dragoste nu este frică (extrase din Biblia Cornilescu)

Una este să îți fie frică de mânia lui Dumnezeu și cu totul altceva este ”frica iubirii,” adică să fi atent și grijului să nu greșești față de Acela pe care îl iubești. Cu alte cuvinte, acela sau acea care iubește cu adevărat are o grijă deosebită...

uploaded: 08. 03 201

read more

Păcatele cu voia și jertfa lui Isus (Iisus) II (extrase Biblia Cornilescu)

Care este contextul în care ne spune Pavel că nu mai există jertfă pentru păcate, pentru cei care păcătuiesc cu voia, în epistola către Evrei cap. 10, vers. 26? În primul rând, Pavel le scria Evreilor și se referea la inutilitatea practicării jertfelor din V.T...

uploaded: 08..3 2013

read more

Pocăință și Biserica adevărată (cu extrase din Biblia Cornilescu)

Bisericile instituţionale sunt nişte verigi intermediare, între noi şi Dumnezeu. Nu avem nevoie de instituţii bisericeşti, de dogme şi doctrine obligatorii, pentru a fi credincioşi. Nu mă refer desigur la desființarea comunităților creștine, nici pe departe...

uploaded: 23. 02 2013

read more

 

Biserica Spirituală Unică și Martorii lui Iehova

Există o deosebire fundamentală, în problema Trinității, între Biserica Spirituală Unică și Martorii lui Iehova. Cei din urmă, sunt o instituție bisericească, care susține o anumită doctrină, cu privire la Trinitate. Biserica Spirituală Unică lasă deschisă...

uploaded: 23. 02 2013

read more

Păcatele cu voia și jertfa lui Isus (Iisus) (extrase Biblia Cornilescu)

Dintr-un singur text biblic, înțeles greșit și în afara contextului său s-a creat o doctrină care are menirea să descurajeze pe credincioși și să îi facă dependenți de Bisericile instituționale. Nici un text biblic nu trebuie înțeles singur, izolat...

uploaded: 23. 02 2013

read more

Dragostea este împlinirea Legii

Ori ne spune Dumnezeu direct, în conștiință, ce trebuie să facem, ca să fim mântuiți, ori ne spun Bisericile instituționale ce trebuie să realizăm pentru mântuire. Dacă învățătura despre mântuire vine din interior, de ce mai trebuie să vină din afară?...

uploaded: 12. 02 2013

read more

Hristos în noi nădejdea slavei

Îl cunoaştem pe Dumnezeu, atunci şi numai atunci când locuieşte în noi. Când El locuieşte în noi îl cunoaştem pe El ca într-o oglindă, atunci când ne cunoaştem pe noi înşine. Experienţa noastră personală este experienţa noastră cu Dumnezeu şi fiecare zi scursă înseamnă o mai bună cunoaştere a Lui...

uploaded: 12. 02 2013

read more

Să nu ne lăsăm înşelaţi!

Instituţiile bisericeşti sunt o imagine deformată şi prin urmare înşelătoare a Împărăţiei lui Dumnezeu. Nimic din cea ce este pe pământ nu va mai fi în Ceruri, în afara celor mântuiţi, dar şi aceştia vor fi schimbaţi. În Împărăţia lui Dumnezeu nu va mai exista aceeaşi organizare ca cea existentă ...

uploaded: 12. 02 2013

read more

Întâlneşte-l pe Isus (Iisus)

Nu trebuie să mergi la Ierusalim, la sfântul mormânt pentru asta. Acolo vei vedea doar mormântul gol, dar Isus (Iisus) a înviat şi nu îl găseşti acolo. Isus (Iisus) este la uşa ta şi bate. Dacă îi deschizi El pătrunde în fiinţa ta şi va locui cu tine în veci...

uploaded: 12. 02 2013

read more

Dumnezeu locuieşte în noi (cu extrase din versiunea ortodoxă a Bibliei)

În credinţa creştină aspectul individual trebuie să aibă prioritate asupra aspectului social, de comunitate. Mai întâi trebuie să fim în legătură cu Dumnezeu, chemați de El şi numai după aceia putem să manifestăm ceea ce suntem. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu locuiește în noi...

uploaded: 30. 01 2013

read more

Dumnezeu este Tatăl fiecărui credincios în parte (cu extrase din Biblia ortodoxă)

Instituţiile bisericeşti ne impun ce trebuie să credem şi ce trebuie să facem sau să nu facem, ca şi cum ele ar fi tutorii sau curatorii noştri spirituali. Ele sunt falşi tutori, falşi curatori şi falşi părinţi, deoarece fiecare om, care trăieşte pe pământ are dreptul să aibă ca Tată pe Dumnezeu...

uploaded: 30. 01 2013

read more

Adevărata practică a Creştinismului (cu extrase din traducerea Cornilescu a Bibliei)

Practica Creştinismului nu constă în principal în a ne duce duminica la adunările creştine şi de a participa la slujbe sau la spectacole şi festivităţi prin care îi dăm recunoaşterea lui Dumnezeu...

uploaded: 30. 01 2013

read more

Cine ne-a văzut pe noi l-a văzut pe IIsus (Iisus)

Din nefericire oamenii l-au transformat pe IIsus (Iisus) Hristos într-un idol. El este prezentat ca fiind întruchiparea unui ideal la care este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, de ajuns...

uploaded: 30. 01 2013

read more

IIsus (Iisus) Apa vieţii şi Boboteaza

Oare a bea din Apa vieţii care este IIsus (Iisus) şi a bea din apa care este agiasma mare este acelaşi lucru? Eu afirm că nu este, deoarece Apa vie, care este IIsus (Iisus) se transformă într-un izvor de apă vie...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Război cu Isus (Iisus)

De unde absurditatea că cenuşa şi pământul, adică solul, sunt două substanţe calitativ diferite? Dacă luăm un pumn de cenuşă şi îl amestecăm cu pământ prelevat din sol vom vedea că ele devin o combinaţie uniformă, greu de separat. În fapt, solul este format şi din multă cenuşă provenită de la animale sau vegetaţie arse, de a lungul timpului...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Veşnicia vieţii şi moartea trupului biologic

Indiferent dacă în momentul înmormântării noastre se face sau nu o slujbă religioasă destinul nostru veşnic este acelaşi. Suntem judecaţi de Dumnezeu după ceea ce suntem, adică am ajuns să fim, în timpul vieţii noastre pe pământ şi nicidecum după ceea ce pot face Bisericile instituţionale pentru noi.

uploaded: 07. 01 2013

read more

Isus (Iisus) ne mântuieşte

Nici un om şi nici o instituţie bisericească nu are monopolul mântuirii. Isus (Iisus) este singurul Mântuitor. Nu este greşit să îl urmezi pe Isus (Iisus), fiind într-un cult, este chiar foarte, foarte, foarte bine. La un moment dat...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Vehicule ale păcatului şi morţii ( cu extrase din traducerea ortodoxă a Bibliei)

În zilele noastre instituţiile bisericeşti îndeplinesc aceeaşi funcţie, ca şi Legea în V.T. Prin regulile şi tradiţiile lor, în loc să se producă o creştere spirituală a membrilor lor, în realitate se înmulţeşte păcatul...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Vehicule ale păcatului şi morţii ( cu extrase din traducerea Cornilescu a Bibliei)

În zilele noastre instituţiile bisericeşti îndeplinesc aceeaşi funcţie, ca şi Legea în V.T. Prin regulile şi tradiţiile lor, în loc să se producă o creştere spirituală a membrilor lor, în realitate se înmulţeşte păcatul. Bisericile instituţionale ...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Isus (Iisus) Lumina din noi

Dumnezeu trimite oamenii Săi ca prin ei să răspândească lumina. Totuşi pentru aceia care vor să doarmă, lumina îi oboseşte şi vor să o stingă. Pentru aceia pe care îi deranjează lumina şi vor să doarmă, eu le urez somn uşor ...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi viitorul

Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este una singură şi se află într-o perfectă unitate spirituală, între membrii ei şi cu Dumnezeu. Multitudinea de Biserici instituţionale sunt o imagine falsă a lui Dumnezeu şi a Bisericii adevărate...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Adventiştii de ziua a 7 a şi Isus (Iisus) 

Adventiştii sunt Evreii Noului Testament. La fel ca şi Evreii Vechiului Testament ei îl răstignesc, pentru a doua oară, pe Isus (Iisus). Evreii V.T. au răstignit trupul lui Isus (Iisus) şi Adventiştii de ziua a 7 a răstignesc Duhul lui Isus (Iisus). Cum se întâmplă acest lucru? ...

uploaded: 01.12 2012

read more

 

Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni

Capul unui om spiritual, este spiritul care locuieşte în el sau în ea. Capul unui Creştin trebuie să fie Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care este şi Duhul lui Hristos, după cum ne învaţă N.T. (Romani 8; 9) ...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Facă-se doar voia lui Dumnezeu pe pământ

Directivele date în epistolele către Timotei nu aparţin lui Pavel, căci este de acum de notorietate că nu el a scris aceste epistole. Sunt scrise de altcineva şi prezentate sub pseudonimul Pavel...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Locul unde se evanghelizează

Femeile fac tot timpul muncă de evanghelizare. Care este deosebirea între a învăţa pe cineva pe stradă, la piaţă sau la locul de muncă, despre Dumnezeu şi a învăţa aceleaşi persoane într-o clădire...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Sfinţii la a doua venire a lui Isus (Iisus)

Ce se înţelege prin rămăşiţă, adică cei sfinţi, care vor rezista până la urmă şi care vor fi salvaţi, cu ocazia celei de a doua reveniri a lui Isus (Iisus)? Textul din cartea Apocalipsa lui Ioan este foarte clar:...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Naşterea din nou

Fiecare credincios trebuie să fie născut din nou, în mod personal şi nu doar sfinţii din calendar, în caz contrar nu are nici o şansă pentru a fi mântuit şi a locui cu Dumnezeu în Împărăţia Sa, pentru veşnicie...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Mai rău ca mormintele

Destule persoane din România obişnuiesc să meargă la cimitirul Belu Catolic, din Bucureşti pentru a se ruga în jurul unui grup de 9 morminte, care mărturisesc ei că îi ajută şi că urmare a rugăciunilor lor li se împlinesc dorinţele....

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Doctrinele religioase creştine şi primele Biserici

Primele comunităţi creştine nu aveau o doctrină obligatorie, fixă şi determinată. Erau conduse direct de Duhul Sfânt şi nu indirect prin intermediul funcţionarilor religioşi, care pretind că ştiu cel mai bine, toate lucrurile, legate de Dumnezeu...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Interpretarea Bibliei

Biblia nu se poate înţelege corect, dacă lăsăm pe din afară câte un verset, de care nu vrem să ţinem cont şi despre care nu se vorbeşte niciodată, în adunările creştine. De exemplu, ce a vrut apostolul Pavel să spună când a făcut afirmaţia...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Responsabilitate creştină

În societate, femeile au un rol deosebit de important, fiind câteodată chiar şi şefi de stat. În viaţa profesională femeile îndeplinesc şi funcţiile cele mai complexe şi grele, fiind mecanici, constructori, poliţiste, judecători...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Autoritatea religioasă

Autoritatea spirituală impusă asupra conştiinţelor noastre este o construcţie artificială şi falsă. Instituţiile bisericeşti îşi bazează autoritatea asupra noastră pe o interpretare total greşită a învăţăturilor lui Isus (Iisus). El nu a făcut nici o diferenţă între oameni, atunci când le-a cerut să se iubească unii pe alţii, aşa cum iubeşte El...

uploaded: 05.12 2012

read more

 

Ordinea Creaţiei

Întrucât s-a adus ca şi un contra argument la un articol al meu ideea că superioritatea bărbatului asupra femeii se bazează pe ordinea creaţiei, mă simt dator să răspund la aceasta. Se pare că în cartea Geneza a Bibliei scrie că mai întâi a fost creat bărbatul şi după aceea femeia şi din acest motiv bărbatul ar avea întâietate, faţă de femeie...

uploaded: 05.12 2012

read more

 

"Hrană tare" şi "lapte" în Creştimism

Bisericile instituţionale sunt obligate să servească mai mult ‚lapte,’ decât hrană tare, deoarece în mijlocul lor sunt mulţi Creştini „lumeşti,” care înţeleg numai de ordine şi disciplină, de autoritatea impusă asupra lor, decât de glasul lui Dumnezeu, care vorbeşte în propria conştiinţă, a celui născut din nou. În N.T. există şi hrană tare şi doresc...

uploaded: 05.12 2012

read more

 

O Persoană nu o doctrină

Atât eu cât şi reprezentanţii Bisericii instituţionale Adventiste de ziua a 7 a, avem acelaşi scop şi anume încercăm să avertizăm omenirea asupra pericolele viitoare, care planează asupra sa şi care sunt descrise în cartea Apocalipsa lui Ioan, ultima carte a Bibliei. Diferenţa între noi este de viziune asupra Bibliei şi desigur şi asupra viitorului...

uploaded: 05.12 2012

read more

 

În Împărăţia lui Dumnezeu nu se va ţine o zi de odihnă

Adventiştii de ziua a 7 a susţin că este necesar să ţinem o zi de odihnă şi aceasta trebuie să fie sâmbăta, în caz contrar nu putem să fim mântuiţi. Aşa au fost învăţaţi de Elen G. White şi aşa, cred ei că trebuie să fie...

uploaded: 01.12 2012

read more

 

Despre Sabat şi semnificaţia sa

Adventiştii de ziua a 7 a susţin că este necesar să ţinem o zi de odihnă şi aceasta trebuie să fie sâmbăta, în caz contrar nu putem să fim mântuiţi. Aşa au fost învăţaţi de Elen G. White şi aşa, cred ei că trebuie să fie...

uploaded: 01.12 2012

read more

 

Adventiştii de ziua a 7 şi miezul doctrinei lor

Nu există nici o dovadă în Biblie că primii Creştini dintre neamuri considerau ţinerea unei anumite zile de odihnă ca fiind obligatorie. Primii Creştini, care erau Evrei convertiţi, continuau să respecte sabatul şi alte obiceiuri evreieşti. Pentru Creştinii dintre neamuri lucrurile nu erau atât de clare...

uploaded: 01.12 2012

read more

 

Fecioara şi "curva" cea mare

Când va reveni pe norii cerului, în glorie şi slavă, împreună cu sfinţii îngeri, Isus (Iisus) va răpi la cer pe toţi cei care sunt ai Lui, un singur popor, indiferent de confesiunea creştină la care aceştia vor fi aparţinând. Isus (Iisus) nu îi va întreba dacă au fost Ortodocşi, Romano sau Greco Catolici, Reformaţi, Protestanţi sau Neo-protestanţi...

uploaded: 26.11 2012

read more

Argumente şi tradiţie

În toată lumea aceasta numai Româncele şi Rusoaicele poartă batic şi stau deoparte în Biserici şi rezultatele se văd, adică mult formalism şi puţină spiritualitate. Oare toată femeile din lume sunt "rătăcite" şi numai Româncele şi Rusoaicele practică corect Creştinismul?...

read more

Despre locul şi rolul femeilor creştine

Întrebarea legitimă care se pune este următoarea: Pot femeile să fie mântuite chiar dacă nu nasc fi? De exemplu, în cazul femeilor care nu se căsătoresc şi deci nu nasc copii, al acelora care sunt căsătorite, dar nasc numai fete, sau nasc un singur fiu, deci nu fii la plural, ci un fiu, în cazul femeilor, care deşi sunt căsătorite nu pot să nască din motive medicale etc., pot femeile să fie mântuite?...

uploaded: 26.11 2012

read more

Spiritele nu au gen

Dumnezeu nu dă 'slujbe' diferite în adunările creştine, unele pentru bărbaţi şi altele pentru femei, ci oamenii care le organizează, repartizează funcţiunile, în acest mod. Dumnezeu dă Duhul Sfânt la oameni, fără deosebire de gen. După părerea mea, nu se poate demonstra că lucrurile stau altfel şi că darurile Duhului Sfânt sunt distribuite ţinând cont de genul persoanei. Unde scrie acest lucru?...

uploaded: 26.11 2012

read more

Dublu standard

Pavel prezintă un dublu standard. După ce se luptă, în mai toate epistolele sale, cu Legea, afirmând că nu prin Lege suntem mântuiţi, ci prin credinţă, atunci când este vorba despre femei, se răzgândeşte şi orice argument este bun, pentru a reduce femeile la tăcere, chiar şi acela care este dedus din Lege. Cum adică?...

uploaded: 26.11 2012

read more

Principiul fundamental al Creştinismului

Biblia este mai greu de înţeles atunci când anumite texte se contrazic între ele. De exemplu: "Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus (Iisus). (Galateni 3; 27-28)...

uploaded: 26.11 2012

read more