Gabriel Baicu - The New Reformation
La Nouvelle Reformation - Noua Reforma

Articole

 

Isus (Iisus) şi instituţiile bisericeşti

 

 

Gabriel Baicu

26. 10.  2012

          

Nu am găsit nicăieri în Biblie demonstraţia faptului că Isus (Iisus) a dorit să iniţieze o instituţie bisericească, o organizaţie stabilă pe care să o numească Biserica Sa. Isus (Iisus) a dorit şi doreşte să aducă Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Tot El a spus că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru. (Luca 17; 21) Adică Împărăţia lui Dumnezeu nu se manifestă într-o Biserică instituţională sau alta, ci înăuntru fiinţelor celor credincioşi. Dacă noi, fiecare din noi constituim împreună Biserica lui Cristos, o parte importantă din Împărăţia lui Dumnezeu, ce sunt instituţiile bisericeşti şi ce rol au ele? Bisericile instituţionale nu reprezintă Împărăţia lui Dumnezeu, ci doar o formă de organizare a celor păcătoşi în vederea pregătirii lor pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Când Isus (Iisus) a spus că îşi va clădi Biserica Sa El nu s-a referit la clădiri legate prin mortar, sau alte structuri materiale, nici la organizaţii religioase, ci s-a referit la o construcţie spirituală, adică o suprastructură în care legăturile dintre entităţi sunt asigurate de relaţii spirituale. Din punct de vedere a ceea ce este aparent şi observabil, fiecare credincios născut din nou, reprezintă partea vizibilă a Bisericii unice, invizibile, adică a Bisericii celor născuţi din Dumnezeu.

Partea vizibilă a adevăratei Biserici a lui Dumnezeu nu este reprezentată de instituţiile bisericeşti, ci de indivizii credincioşi, care sunt născuţi din nou, de fiecare din aceştia în parte şi de asemenea tot de către ei, atunci când sunt împreună. Sistemele bisericeşti organizate, în sine şi prin natura lor nu îl reprezintă pe Dumnezeu, ci ele sunt chiar opusul a ceea ce înseamnă El. Dumnezeu nu înseamnă ierarhie bazată pe autoritate umană, ci anti-ierarhie bazată pe dragostea spirituală. Cel care iubeşte îl priveşte pe cel iubit mai presus decât pe sine însuşi. (Filipeni 2; 3-5) Acesta era gândul care era şi în Cristos Isus (Iisus). Aceasta este anti-ierarhia creştină şi aceasta nu are nimic a face, decât desigur, ca element de opoziţie, cu ierarhia şi autoritatea care se practică în instituţiile bisericeşti. Biserică vizibilă, sau locală, în înţelesul dat de Isus (Iisus), reprezintă adunarea a doi, sau trei oameni, în numele Său. Biserica invizibilă, spirituală însă înseamnă toţi Creştinii născuţi din nou, din toate timpurile, legaţi între ei, prin legătura Duhului Sfânt.

Denominaţiunile creştine, pe care le cunoaştem, nu reprezintă partea vizibilă a Bisericii unice, invizibile, ci ele sunt doar colectivităţii umane, constituite în numele lui Dumnezeu. Ele sunt necesare, deoarece sunt o formă de socializare creştină şi funcţiile lor nu trebuiesc minimalizate sau dispreţuite. Ele au însă o latură negativă, autoritatea impusă în probleme spirituale şi judecarea conştiinţelor celor credincioşi pentru opţiunile lor spirituale. Cenzura spirituală şi dictatura spirituală nu sunt apanajul adevăratei Biserici a lui Dumnezeu, ci a Bisericilor instituţionale, adică a tuturor confesiunilor creştine cunoscute. Această trăsătură este mai accentuată la unele şi mai puţin accentuată la altele. Eu nu sunt adeptul unui Creştinism izolaţionist, în care Creştinii sunt văzuţi ca şi atomi izolaţi, fără legătură între ei. O legătură autentică între Creştini este însă una spirituală, prin Duhul Sfânt şi nu una organizatorică, în cadrul unei instituţii bisericeşti. Amândouă, cele două relaţii pot convieţui, dar o relaţie pur instituţională, între cei credincioşii, nu îi leagă pe aceştia în unitatea pe care o presupune adevărata Biserică a lui Dumnezeu.

Este bine să existe colectivităţi creştine care să îi sprijine pe membrii lor, în toate privinţele. Eu sunt însă cu totul împotriva unei autorităţi spirituale, pe care diverse colectivităţi creştine să o impună asupra membrilor lor. Autoritatea în probleme spirituale o deţine numai Dumnezeu şi El o exercită ca un Tată, nu ca şi un conducător de Biserică instituţională. Fiecare Creştin are dreptul şi obligaţia să creadă numai ceea ce îi permite conştiinţa sa să creadă şi nimeni, pe acest pământ, absolut nimeni, nu are dreptul să îl sau să o condamne pentru ceea ce crede. Oamenii nu trebuie să fie obligaţi să creadă despre Dumnezeu ceea ce vor Bisericile instituţionale, ca ei să creadă. Acestea din urmă şi-au construit fiecare doctrinele lor, care de regulă sunt în opoziţie cu doctrinele altor Biserici instituţionale.    

Isus (Iisus) a avut o reacţie de ostilitate faţă de religia instituţională, El nu a respins ordinea socială dar a respins autoritatea preoţilor asupra Sa. A respins stricteţea şi legalismul religios care tindea să sufoce spiritualitatea din om. A propovăduit iertarea, adică o nouă şansă pentru cel care greşeşte. Nu a organizat în nici un fel pe ucenicii Săi, ca pe o organizaţie, cu toate că a prevăzut distrugerea Templului evreiesc şi deci dispariţia vechii ordini. Fiecare credincios urma să fie condus individual de către Duhul Sfânt şi nu prin intermediul unei organizaţii numite Biserică. Apostolii nu l-au înţeles prea bine pe Isus (Iisus), atunci când a fost cu ei pe pământ şi au putut să îl înţeleagă numai după ce a înviat din morţi şi mai ales după ce au primit Duhul Sfânt. Biserica este Biserica Duhului Sfânt, adică din ea fac parte toţi aceea care sunt conduşi personal, în viaţa lor de către Dumnezeu. Numai aceea fac parte din adevărata Biserică a lui Dumnezeu, deci intrarea în Adevărata Biserică a lui Dumnezeu nu se face prin botezul în apă, ci prin naşterea din nou. (Ioan 3; 3-6) Intrarea în adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu coincid. Care este diferenţa dintre cele două. Împărăţia lui Dumnezeu este tot cosmosul, asupra căruia are autoritate Dumnezeu şi adevărata Biserică a lui Dumnezeu este formată din toţi oamenii, care sunt cunoscuţi de Dumnezeu, încă înainte de întemeierea lumii şi care sunt născuţi din Dumnezeu şi au dreptul să îl numească pe El cu apelativul Tată. Pe lângă copii lui Dumnezeu, care formează Biserica Sa mai există alte fiinţe create, cum ar fi de exemplu îngerii. Aceştia din urmă nu fac parte din Biserica lui Dumnezeu, dar fac parte din Împărăţia lui Dumnezeu. Instituţiile bisericeşti, în calitatea lor de organizaţii religioase nu fac în totalitate parte nici din adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi nici din Împărăţia lui Dumnezeu, deoarece în interiorul lor se exercită, de cele mai multe ori, o autoritate umană instituţională, care nu vine de al Dumnezeu. Oamenii, în numele lui Dumnezeu şi nu direct El, prin Duhul Sfânt, conduc Bisericile instituţionale şi fac acest lucru, urmărind în primul rând interese instituţionale. Pomul se cunoaşte după roade şi dacă ar conduce Dumnezeu cu adevărat instituţiile bisericeşti s-ar vedea mai puţină luptă pentru putere, în interiorul lor şi mai multe roade spirituale. Bisericile instituţionale sunt oglinda lumii în care trăim, nu sunt oglinda lui Dumnezeu. În epistola către Laodicea, Dumnezeu afirmă că „le va vărsa din gura Sa. (Apocalipsa lui Ioan 3; 16)  

Isus (Iisus) nu a intenţionat să constituie o organizaţie religioasă, închisă care să facă implozie, ci a avut ca intenţie ca evanghelia Sa să fie dusă până la capătul pământului, de către ucenicii Săi. Modelul pe care Isus (Iisus) l-a avut în vedere nu a fost nicidecum constituirea unor adunări creştine închise, ci modelul ucenicilor, care să se asocieze liber. Adică ucenicii lui Isus (Iisus) urmau să facă la rândul lor alţi ucenici şi cei care erau umpluţi cu Duhul Sfânt, urmau să ducă credinţa creştină până la capătul pământului. Biserica în viziunea lui Isus (Iisus) nu era un grup de credincioşi, organizaţi între ei, ci totalitatea tuturor celor cu adevărat credincioşi din toate timpurile, fără bariere doctrinale între ei. Toate Bisericile locale, în viziunea lui Isus (Iisus), urmau să aibă aceeaşi doctrină, adică nici o doctrină obligatorie, deoarece ele urmau să fie conduse direct de El, prin Duhul Sfânt. Numai că Isus (Iisus) nu este un Dumnezeu al organizaţiilor religioase, ci al spiritelor oamenilor şi de aceea El nu urma să conducă organizaţii, ci persoane, indivizi, care să fie mântuiţi. Dumnezeu nu se adresează maselor, ci indivizilor şi de aceea El nu este conducătorul unor mari structuri religioase, ci este Tatăl celor care s-au născut din El.            

Asociaţiile de credincioşi, în vremea apostolilor, nu erau Biserici, în înţelesul care se acordă astăzi acestui termen, ci erau adunări creştine libere. Acestea nu erau organizate în supra-structuri, adică confesiunile creştine din zilele noastre. Adunările creştine locale erau şi sunt Biserici instituţionale, adică organizate în jurul unui set de reguli obligatorii şi specifice şi care urmează să fie impuse membrilor acelor adunări. Adevărata Biserică a lui Dumnezeu, adică Trupul unic a lui Cristos, ne divizat are două dimensiuni. Are o parte vizibilă, care se regăseşte parţial în Bisericile locale, sau instituţionale şi o parte ne văzută care este partea cea mai importantă şi care se află în om. Partea vizibilă a Bisericii invizibile sunt indivizii care practică învăţătura creştină şi din care, cei mai mulţi, sunt şi membrii, cel puţin în momentul de faţă, al unor Biserici instituţionale. Nu trebuie făcută confuzie între Biserica Spirituală unică şi Bisericile instituţionale. Bisericile instituţionale sunt organizaţii umane, constituite de cei care formal mărturisesc credinţa în Dumnezeu, dar Biserica Spirituală Unică este un organism divin constituit de către Dumnezeu. Bisericile locale sunt constituite pe criteriul apartenenţei la aceeaşi regiune geografică dar Biserica Spirituală Unică  este constituită pe baza credinţei în Cristos, manifestată de cei Aleşi, încă înainte de întemeierea lumii.

Nu este Petru piatra de temelie a Bisericii, ci Duhul Sfânt care l-a animat pe Petru atunci când a spus: Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. Organizarea Bisericii în apostoli, proroci, ş.a.m.d., se adresează la Biserica Spirituală Unică, în care toate aceste misiuni sunt distribuite între credincioşi. Acestea nu sunt ‚funcţii’ în adevărata Biserică a lui Dumnezeu, ci sunt darurile Duhului Sfânt. Nimeni nu are nici o funcţie ierarhică în adevărata Biserică a lui Dumnezeu, alta decât aceea de frate şi soră. Darurile şi roadele Duhului Sfânt sunt distribuite de Dumnezeu în Biserica Sa spirituală şi cei care le primesc se află, de cele mai multe ori, în diverse Biserici locale, instituţionale, dar şi în afara lor.

Singura Biserică universală este Biserica Spirituală Unică şi toate celelalte Biserici instituţionale sunt Biserici instituţionale locale, deoarece specificitatea modului lor de practicare a Creştinismului le face să fie divizate între ele. Toate instituţiile bisericeşti au propriile lor tradiţii, fie că recunosc, fie că nu recunosc acest lucru. Prin tradiţii înţeleg un set de reguli, stabilite de fondatorii acestor Biserici instituţionale, care s-au păstrat constant în timp. Aceste tradiţii se referă la modul cum fondatorii Bisericilor instituţionale au înţeles practicarea ritualurilor creştine. De exemplu, unele Biserici instituţionale practică botezul în apă al copiilor, dar altele numai al maturilor. Unele înţeleg Eucharistul sau Cina, ca pe o transsubstanţiere, dar altele o înţeleg doar ca o aducere aminte a sacrificiului lui Isus (Iisus). Atitudinea faţă de simbolurile Creştinismului, cum ar fi: crucea, icoanele, statuile, etc. Toate Bisericile instituţionale susţin că se bazează pe Biblie, dar în realitate toate se fundamentează pe interpretări ale Bibliei, interpretări transformate în tradiţii.

Biserica Spirituală Unică, ca şi organism divin, este singura care nu are propriile ei tradiţii, deoarece nu are un mod specific, obligatoriu în care se practică ritualurile creştine. În această Biserică Spirituală Unică se regăsesc credincioşi care practică Creştinismul în tradiţii diferite şi acest lucru nu îi împiedică să fie, în mod egal, acceptabili în faţa lui Dumnezeu. Tradiţiile  nu îi separă pe oameni de Dumnezeu, îi separă doar unii de alţii. Biserica este o realitate spirituală, cosmică şi nici de cum o instituţie sau organizaţie omenească. De ce cosmică? Pentru că cei mântuiţi au existat încă înainte de întemeierea lumii, în planul lui Dumnezeu.

Cine l-a răstignit pe Isus (Iisus)? Răspunsul simplu este că Isus (Iisus) a fost răstignit de religia instituţională iudaică, prin mâna Romanilor şi aceasta deoarece felul Lui direct de a se exprima şi acţiunile Sale puneau în pericol aceste structuri religioase, bine stabilite. Dar ce anume, din conţinutul învăţăturilor lui Isus (Iisus) l-i s-a părut periculos acestor instituţii şi organizaţii religioase. În primul rând Isus (Iisus) a atacat obiceiurile şi tradiţiile lor şi în al doilea rând a îndrăznit să se numească pe Sine Fiul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Isus (Iisus) a atacat regulile, normele instituţionale, din perspectiva unei spiritualităţi descătuşate de părerile omeneşti şi în care eforturile de reprezentare umane tindeau să obtureze viaţa spirituală.

Multora nu li se pare prea mare lucru şi deloc importante aceste obiceiuri şi păreri, care au determinat moartea lui Isus (Iisus). Până la urmă, spun unii, ce contează aşa de mult dacă nişte oameni, din râvna lor pentru Dumnezeu au exagerat un pic cerinţele Sale şi au denaturat un pic principiile lui Dumnezeu. În fapt Dumnezeu este oricum sever, deci un pic de severitate în plus nu strică. Nu este de loc aşa, iar dovada este chiar Isus (Iisus). Toate aceste exagerări şi denaturări au fost suficiente ca să îi pună pe Evrei în imposibilitatea de a îl recunoaşte pe Dumnezeu, atunci când El a venit pe pământ. Paradoxal nu! Isus (Iisus) a dat regulile, pe care Evreii pretindeau că le respectă şi atunci când a venit în Persoană Cel care a stabilit respectivele principii adică personificarea acelor reguli şi principii, ei l-au răstignit. De ce? Pentru că ei respectau forma regulilor şi a principiilor, dar nu înţelegeau, sau nu vroiau să înţeleagă, esenţa, conţinutul spiritual al acelor principii. Evreii erau literalişti, legalişti, respectau litera care omoară dar nu aveau Duhul care dă viaţă. Aşa sunt şi cei mai mulţi Creştini, din zilele noastre.

Ce caracteristici aveau instituţiile religioase evreieşti? În principal ele erau stabilite ierarhic, aveau un organ colectiv de conducere, adică Sanhedrin, compus din 70 de bărbaţi şi Marele Preot. Ele aveau o mare autoritate spirituală şi probabil indirect şi o autoritate seculară asupra membrilor acelei religii. Aceste caracteristici îmi aduc aminte de aceleaşi trăsături specifice pe care le înglobează şi Bisericile instituţionale, din zilele noastre. Au în fruntea lor, preoţi şi chiar şi un „Mare Preot,” un comitet de conducere şi stabilesc ce trebuie să creadă Creştinii, în mod obligatoriu, din punctul de vedere al spiritualităţii lor. Bisericile instituţionale de astăzi nu se deosebesc prea mult de Sinagogile evreieşti, din punctul de vedere al exercitării autorităţii lor. Ceea ce diferă este mai mult forma, adică în aceste Biserici instituţionale se vorbeşte şi despre Isus (Iisus) şi apostolii Săi. Se poate susţine că din punct de vedere instituţional nu există nici o diferenţă semnificativă între instituţia religioasă evreiască şi cele creştine. Există diferenţe de formă, dar nu de fond, continuă să existe aceeaşi autoritate impusă, aceeaşi ipocrizie a sistemului, aceeaşi sete de putere, aceleaşi interese de conservare instituţională.

Mi se pare o contradicţie fundamentală faptul că Bisericile instituţionale de astăzi, care se numesc creştine se aseamănă, atât de mult cu instituţiile religioase evreieşti, care l-au răstignit pe Isus (Iisus), dar pe de altă parte ele susţin că fac voia lui Dumnezeu. Cristos s-a ridicat împotriva sistemului religios şi ce s-a ales de eforturile Sale? În urma Sa şi în numele Său s-a creat un sistem religios chiar mai puternic decât cel împotriva căruia s-a ridicat El. A fost aceasta intenţia Sa? A vrut Isus (Iisus) să construiască o instituţie puternică, pe care să o numească Biserică? Nicidecum. Isus (Iisus), în timpul vieţii Sale pe pământ a propovăduit Împărăţia lui Dumnezeu şi nu Bisericile instituţionale. Din acest motiv, ceea ce se vede astăzi, în interiorul religiei organizate, nu seamănă de loc cu intenţiile Lui Isus (Iisus). Nu se vede dăruirea şi sacrificiul de care a vorbit El, iar Creştinii  nu se recunosc unii pe alţii prin dragostea pe care o au unii pentru alţii, ci prin etichete, cum ar fi Ortodox, Romano Catolic, Baptist, Evanghelist, Penticostal, etc.

Haideţi să luăm împreună câteva exemple de texte, din care rezultă că Isus (Iisus) a vorbit de Împărăţia lui Dumnezeu şi nu despre instituţii bisericeşti. (Matei 4; 23; 5; 10)  Avem zeci de astfel de exemple în N.T. Cu toate acestea Isus (Iisus) vorbeşte o singură dată de Biserică. ( Matei 16; 17-18) La prima vedere s-ar părea că Petru este piatra pe care stă Biserica, dar nu este deloc aşa. Acest text este folosit foarte mult pentru a face demonstraţia că adevărata Biserică a lui Dumnezeu este Biserica care îşi are sediul în Roma, deoarece apostolul Petru şi-a desfăşurat acolo activitatea sa şi a fost primul Papă al Creştinătăţii. În realitate eu contrazic această opinie bazându- mă pe multe alte texte biblice şi nu   doar pe unul singur. Piatra pe care este zidită Biserica este Isus (Iisus) şi nu Petru. (Efeseni 2; 20-22)

Petru este doar una dintre pietre, dar ‚piatra’ din capul unghiului, piatra de fundament nu este Petru ci este Isus (Iisus). Dacă Petru este piatra de temelie a Bisericii atunci Biserica este o instituţie religioasă, deoarece Petru este primul Papă şi deci primul care stă la baza instituţiei bisericii. Dacă Isus (Iisus) este ‚piatra’ pe care stă Biserica, atunci aceasta nu este o instituţie bisericească sau alta, ci este trupul Său unic, este Biserica Spirituală Unică. Ca să înţelegem bine ceea ce a vrut Isus (Iisus) să îi spună cu adevărat lui Petru, atunci când i-a comunicat că el este piatra pe care Cristos îşi va zidi Biserica trebuie să avem în vedere chiar cuvintele lui Petru.

„Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus (Iisus) Cristos. Căci este scris în Scriptură: <<Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine>>.” (1Petru 2; 4-6)

Paradoxal dar chiar Petru ne spune că nu este el piatra pe care este clădită Biserica, că de fapt Cristos este această piatră, iar el, Petru, nu este decât una dintre multele pietre vii, care alcătuiesc casa duhovnicească a lui Dumnezeu. Casa aceasta duhovnicească este adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi nu sunt mai multe case duhovniceşti, un întreg cartier, aşa cum sunt Bisericile instituţionale, este deci o singură casă duhovnicească construită din pietre vii, adică din credincioşii regeneraţi spiritual.

În 1Corinteni 3; 9-11, apostolul Pavel spune despre apostoli şi despre Creştini: „Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus (Iisus) Hristos.” Nu trebuie să uităm niciodată că Domnul Isus (Iisus), o Persoană, este temelia, şi aceasta înseamnă că nimeni altcineva, nici măcar Petru, nu este piatra pe care este zidită Biserica.

„Astfel dar, după cum aţi primit pe Cristos Isus (Iisus), Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.” (Coloseni 2; 6-7). 

Iată ce le spune Isus (Iisus) la conducătorii religioşi din timpul vieţii Lui pământeşti în Matei 21:42: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri?” În mod asemănător şi Pavel declară despre Creştinii dintre naţiuni în Efeseni:

„Aşa dar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus (Iisus) Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu Sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” (Efeseni 2; 19-22)

   Există un singur Templu sfânt, nu mai multe, deci mulţimea de Biserici instituţionale nu sunt Templul sfânt a lui Dumnezeu. Biblia nu ne vorbeşte de mai multe Biserici, mai multe Temple sfinte, ci doar de unul singur, despre Biserica Spirituală Unică. Toţi cei credincioşi sunt Templul sfânt a lui Dumnezeu şi sunt legaţi unii cu ceilalţi printr-o legătură spirituală, duhovnicească şi nu printr-o legătură instituţională, religioasă. Fiecare dintre cei regeneraţi spiritual, prin aceea că sunt născuţi din Dumnezeu, sunt Templul lui Dumnezeu, deoarece sunt Templul Duhului Sfânt, deci Templul unic, Biserica celor Aleşi este formată din Temple umane, din indivizi şi nu din instituţii bisericeşti. 

   Cum trebuie citit textul care stabileşte că Petru este piatra care stă la temelia Bisericii? Trebuie citit că cei care sunt în Spiritul în care era Petru, nu în carnea şi sângele lui, aceia sunt temelia şi conţinutul adevăratei Biserici a lui Dumnezeu. Petru nu a fost altceva decât o piatră vie printre multe alte pietre vii şi nicidecum ‚piatra’ pe care este zidită Biserica.

„<<Dar voi,>> le-a zis El, <<cine ziceţi că sunt?>> Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu>>!” Isus (Iisus) a luat din nou cuvântul şi i-a zis: <<Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri>>.” (Matei 16; 15-19)

După numai câteva versete însă, în aceeaşi evanghelie după Matei, atunci când Petru a încercat să intervină în planurile lui Isus (Iisus) şi să îl împiedice să îşi ducă la îndeplinire aceste planuri el a primit o replică usturătoare din partea lui Cristos:

„Dar Isus (Iisus) S-a întors şi a zis lui Petru: <<Înapoia Mea Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor>>.” (Matei; 16; 23)

Piatra pe care urma să fie zidită Biserica a devenit dintr-o dată o piatră de poticnire pentru Isus (Iisus). De ce? Cum se explică o schimbare atât de bruscă în atitudinea Lui? Petru a fost acceptabil înaintea lui Isus (Iisus) numai atunci când declaraţia sa a fost inspirată de Dumnezeu, atunci când nu carne şi sângele i-a descoperit cine era El, dar nu a mai fost acceptabil când a început să fixeze reguli omeneşti, în ceea ce privea planul lui Dumnezeu. Exact aşa s-a întâmplat şi cu instituţiile bisericeşti. În momentul în care acestea au început să îşi facă propriile lor planuri, să se transforme în scopuri în sine, cu propriile interese, acestea au devenit şi sunt o piatră de poticnire pentru Isus (Iisus) şi pentru cei care vor să îl urmeze în mod sincer pe El.

Ce funcţie a avut deci Petru? El a fost o piatră vie printre multele pietre vii, care sunt Creştinii născuţi din nou. A fost şi apostol printre mulţii apostoli, care pe lângă cei 12 apostoli, care au fost împreună cu Cristos au contribuit la transmiterea mesajelor lui Dumnezeu. Cuvântul apostol vine din limba greacă şi înseamnă trimis, în cazul nostru înseamnă trimis de Dumnezeu. Toţi cei cu adevărat trimişi de Dumnezeu sunt apostolii Săi. Acesta nu este un titlu cu care să se mândrească cineva, ci este o responsabilitate care atârnă pe umerii tuturor celor credincioşi. Toţi suntem trimişi de Dumnezeu ca să transmitem mai departe mesajul Său. Cuvântul apostol deci are un înţeles restrâns, care se rezumă la cei 12 apostoli, ucenicii care au fost cu Isus (Iisus), cât acesta a fost pe pământ şi un sens larg care îi include pe toţi Creştinii care au avut un mesaj important de comunicat umanităţii. Apostolii şi prorocii, dar şi toţi ceilalţi creştini născuţi din nou,  sunt temelia şi zidurile adevăratei Biserici a lui Dumnezeu. Petru face parte, alături de Ioan, de Iacov, de Pavel şi alţi apostoli din temelia Bisericii lui Dumnezeu. Toţi cei credincioşi sunt pietrele vii ale acestei construcţii şi această descriere nu se potriveşte numai lui Petru. De fapt, apostolul Pavel a contribuit tot atât de mult ca şi apostolul Petru, sau poate şi mai mult la răspândirea Creştinismului.

Taina fărădelegii lucrează în Bisericile instituţionale şi de aceea Isus (Iisus) l-a numit, la un moment dat, pe Petru Satana. În acel moment Petru era prefigurarea a ceea ce urma să se întâmple în istoria Creştinismului şi anume faptul că organizaţiile religioase numite Biserică s-au depărtat de planurile lui Dumnezeu şi în felul acesta, fără să îşi dea seama bine, au început să realizeze planurile lui Satana. Ce însemna faptul că Isus (Iisus) i s-a adresat lui Petru cu apelativul Satana? Aceasta însemna că abuzând de încurajarea care i se conferise Petru a început să îl înveţe pe Isus (Iisus) ce trebuie să facă şi în felul acesta a început să uzurpe autoritatea lui Dumnezeu, înlocuind gândurile lui Dumnezeu, cu părerile oamenilor. Îmbrăcarea cu autoritate spirituală a Bisericilor instituţionale şi transformarea părerilor despre Dumnezeu, materializate în doctrine şi dogme, în adevăruri absolute, „adevăruri divine,” adică inspirate în mod divin, duce la monopolizarea autorităţii spirituale şi transformarea Bisericilor instituţionale în mecanisme de constrângere spirituală. Taina fărădelegii înseamnă de fapt orice autoritate în materie spirituală, alta decât a lui Dumnezeu, orice adaos ne dorit la învăţăturile lui Cristos. Introducerea autorităţii umane, în materie spirituală şi conducerea ierarhică, în interiorul Bisericilor instituţionale nu este învăţătura lui Isus (Iisus), ci este o învăţătură umană, construită după chipul lumii în care trăim şi nu după chipul Împărăţiei lui Dumnezeu.

Împărăţia lui Dumnezeu, pe care a propovăduit-o Isus (Iisus) are câteva principii de bază. Primul este principiul iubirii. Oricât de multă valoare există în toate celelalte elemente ale Creştinismului totuşi cea mai bună cale este dragostea. „Umblaţi dar după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.” (1Corinteni 12; 31) Darurile duhovniceşti sunt deosebit de importante pentru înaintarea spirituală a oricărui Creştin şi totuşi ceea mai bună cale este dragostea. Dragostea este esenţa, spiritul credinţei creştine ea este împlinirea legii. (Romani 13; 8-10) 

În al doilea rând este înlocuirea principiul ierarhiilor şi a autorităţii umane, în probleme spirituale, cu principiul unităţii desăvârşite şi al acordării de întâietate celuilalt. Introducerea principiului de mai mare şi mai mic în Bisericile instituţionale, introducerea autorităţii umane, în probleme spirituale, reprezintă taina fărădelegii, care într-un grad mai mare sau mai mic se regăseşte în toate instituţiile bisericeşti. 

„Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare dea întâietate altuia.” (Romani 12; 10)

Cine este cel mai mare în Împărăţia lui Dumnezeu? Aceasta este ceea ce i-a preocupat pe oamenii din toate timpurile.

"Si le-a zis: `Adevărat va spun ca, daca nu vă veţi întoarce la Dumnezeu si nu va veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor`." (Matei 18,3)

Petru era plecat sa pescuiască atunci când Isus (Iisus) i-a chemat pe ceilalţi ucenici la Sine.

"Despre ce vorbeaţi unul cu altul pe drum?" (Marcu 9,33).

Spre marea lor ruşine, ei se certaseră cu privire la cine sa fie cel mai mare in Împărăţia care avea sa vina. Chiar dacă Isus (Iisus) le spusese ca urma sa moară, faptul ca El menţionase ca Se va întoarce la Ierusalim le înflăcărase iarăşi speranţele ca s-ar putea ca Învăţătorul să instaureze noua Sa Împărăţie. Disputa cu privire la supremaţie se iscase intre ei încă de la începutul călătoriei prin Galilea si atinsese punctul maxim la intrarea lor in Capernaum. Când Petru s-a întors de la mare, ucenicii i-au spus şi lui despre întrebarea Mântuitorului si, in cele din urma, unul dintre ei a îndrăznit sa-L întrebe pe Isus (Iisus): „Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?" Ucenicii manifestau aceeaşi lupta pentru supremaţie care îl condusese si pe Satana sa spună: "Voi fi ca Cel Prea Înalt" (Isaia 14,14). Spiritul lui era cu totul opus celui al Domnului Cristos, pentru că Isus (Iisus) a procedat într-un mod contrar sistemului lumii.

"S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi si a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om; S-a smerit si S-a făcut ascultător pana la moarte, si încă moarte de cruce". (Filipeni 2,7.8).

A ocupa cel mai ‚neînsemnat,’ în aparenţă, loc in lucrarea lui Dumnezeu înseamnă sa fii încoronat cu slavă si cu onoare. În lucrarea lui Dumnezeu nu există locuri ne importante sau ne însemnate. Fiecare copil a lui Dumnezeu este un unicat şi ocupă un loc foarte important în ochii lui Dumnezeu, asemănător cu acela pe care îl ocupă Fiul Său Isus (Iisus) Cristos. Isus (Iisus) a dorit să-i înveţe o lecţie pe ucenicii Săi.

"Daca vrea cineva sa fie cel dintâi, trebuie sa fie cel mai de pe urma din toţi si slujitorul tuturor" (Marcu 9; 35). Luând un copilaş in braţe, El a spus: "Oricine primeşte pe unul dintre aceşti copilaşi, in Numele Meu, Mă primeşte pe Mine; şi oricine Mă primeşte pe Mine, nu Mă primeşte pe Mine, ci pe Cel care M-a trimis pe Mine" (vers. 37).

Piatra pe care stă Biserica lui Dumnezeu este Isus (Iisus) şi nu Petru şi de aceea adevărata Biserică a lui Dumnezeu este o realitate spirituală unică şi nu una sau mai multe instituţii bisericeşti. Piatra adevărata, Piatra din capul unghiului, este Isus (Iisus), El este centrul Bisericii sale. Petru este doar piatra pe care a fost clădită instituţia bisericească, care are un caracter istoric, care este o organizaţie religioasă şi care nu este Trupul lui Cristos.

 

 

 

 

 

 

 

Cuprins mesaje
Categorii
Video

Navigare website

 

Nou!

 

Mesaje actualizate

 

Religia crestina in lumea de astazi

Pentru a clarifica afirmația că România este o țară creștină, afirmație trâmbițată de unii propagandiști care se pretind a fi vocea tradiției și apărători ai credinței creștine trebuie să pornim de la o anumită premisă...

uploaded: 29. 12. 2015

read more

 

Fanatismul religios

O credință religioasă foarte puternică poate duce la intoleranță atunci când întâlnește o altă credință religioasă la fel de puternică. Pentru un om care se angajează total într-o credință religioasă intoleranța față de alte religii este o tendință naturală...

uploaded: 15. 12. 2015

read more

 

Crestinii si Crestinismul divizat

Deseori, în ultima perioadă de timp, am fost întrebat de ce religie sunt și răspunsul a fost, cum este de la sine înțeles, mereu același, sunt Creștin. Din nefericire, aceasta a devenit o religie inacceptabilă pentru timpurile noastre.

uploaded: 26. 10. 2015

read more

 

Calea ingusta care duce la viata

Puritatea doctrinară și puritatea morală sunt două lucruri foarte diferite. Din nefericire mulți Creștini le confundă între ele și consideră că dacă este cineva mai fidel unei anumite doctrine creștine cu atât este mai pur din punct de vedere moral în ochii lui Dumnezeu...

uploaded: 21. 09. 2015

read more

Postul Crestin

Unele Biserici instituționale au denaturat practicarea Creștinismului așa cum a fost acesta indicat de Isus (Iisus). Ele au înlocuit învățăturile Mântuitorului cu tradiția lor adică cu tot felul de ritualuri care țin loc de o autentică practică creștină. Astfel postul a devenit un surogat prin care se înlocuiesc alte valori cum ar fi generozitatea, sacrificiul de sine, cinstea, interesul pentru aproapele nostru, dragostea creștină.

uploaded: 18. 07. 2015

read more

Chipul si asemanarea lui Dumnezeu

Toate doctrinele Bisericilor instituționale sunt imperfecte și mărginite în capacitatea lor de a îl cuprinde în înțelegerea lor pe Dumnezeu. Nici o organizație religioasă nu are capacitatea de a îl reflecta pe Dumnezeu în frumusețea caracterului Său...

uploaded: 05. 07. 2015

read more

Natura divina din om

Atunci când ne naștem nu suntem numai carne păcătoasă, avem în noi imaginea lui Dumnezeu, deoarece am fost făcuți după chipul și asemănarea Lui...

uploaded: 12. 06. 2015

read more

Libertatea de a il alege pe Dumnezeu si impietrirea inimii

Am scris eu oare, în articolul precedent, că Dumnezeu este nedrept și că salvează pe oricine dorește, în mod arbitrar, fără criterii, dar și că împietrește inima oricui dorește, și că astfel împiedică aceea persoană să fie salvată? Am afirmat cumva că Dumnezeu poate împietri inima unui om și astfel îl poate ține departe de credință, și că, după acest fapt, tot El îl azvârle apoi în iad, pentru a fi chinuit veșnic?...

uploaded: 10. 05. 2015

read more

Pacatul, vinovatia si responsabilitatea crestina

Religia creștină, la fel ca multe alte religiii, este un fenomen complex care nu se oferă cu ușurință celor credincioși, spre cunoaștere și spre înțelegere, în lipsa unor repere spirituale sigure. Reperele ne sunt necasare pentru a ne putea orienta și a da un sens credinței pe care o considerăm ca fiind și credința noastră. Să abordăm un prim reper...

uploaded: 21. 03. 2015

read more

Revolta lui Satana si necesitatea revelatiei

Este adevărat că Dumnezeu a iubit foarte mult lumea, a se înțelege toată creația Sa, încât a dat pe Fiul Său să moară pentru ea pe cruce. (Ioan 3; 16) Este la fel de adevărat că și omul, prin Omul Isus (Iisus) atât de mult l-a iubit pe Dumnezeu încât  s-a sacrificat pe Sine pentru El și a fost gata să își dea viața pe cruce pentru ca Dumnezeu să poată să guverneze în pace asupra universului și să poată să îl învingă pe Satana, dușmanul Său....

uploaded: 19. 02. 2015

read more

Fiul Omului

Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu le-ar fi arătat îngerilor dragostea pe care a dorit să o demonstreze la cruce, înainte de căderea în neascultare a lui Satana, ar fi spulberat dinainte orice îndoială a lor și nu ar mai fi fost nevoie de crucea Golgotei. Întrebarea este dacă pentru a putea face această demonstrație Dumnezeu avea nevoie absolută de om, adică dacă El putea manifesta această dragoste față de îngeri, așa cum a făcut-o față de oameni?...

uploaded: 19. 01. 2015

Multi sunt chemati dar putini sunt alesi

Alegerea pe care Dumnezeu o face, încă înainte de întemeierea lumii, în ceea ce privește mântuirea celor credincioși și a celor credincioase este prezentată în multe texte biblice și existența acestei alegeri nu are cum să fie tăgăduită de nimeni...

uploaded: 21. 12. 2014

read more

In Hristos si in Biserica

Isus (Iisus) a spus că acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui, acolo este și El. (Matei 18; 20) De aici reprezentanții instituțiilor bisericești au tras concluzia greșită că Biserica se află numai acolo unde sunt mai mulți credincioși adunați la un loc, acordând mai multă importanță locului, ca realitate materială și nu Duhului....

uploaded: 11. 12. 2014

read more

La om mantuirea este cu neputinta

El a spus de multe ori că o credință personală în Dumnezeu este mântuitoare. ”Credința ta te-a mântuit” este probabil una dintre cele mai uzuale formule intrate în mentalul colectiv. (Luca 7; 50) Mântuit este o formulă biblică care are două înțelesuri, adică vindecat de boli și de asemenea salvat pentru veșnicie. Isus (Iisus) a folosit cuvântul mântuit în ambele sensuri......

uploaded: 18. 10. 2014

read more

Daniel Branzei pastor al intunericului

Nu doresc să descurajez pe nimeni să citească Biblia, dimpotrivă, încerc să încurajez o analiză atentă, profundă, critică și mai ales spirituală a V.T. și a N.T. Când cineva insistă pe o citire literală el sau ea poate să fie întrebată: Tu de ce nu ți-ai tăiat mâna sau nu ți-ai scos ochiul, atunci când ai păcătuit, căci doar literal așa scrie în N.T. că ar fi bine să faci? (Marcu 9, -48).....

uploaded: 16. 10. 2014

read more

Slova omoara dar Duhul da viata

Nu doresc să descurajez pe nimeni să citească Biblia, dimpotrivă, încerc să încurajez o analiză atentă, profundă, critică și mai ales spirituală a V.T. și a N.T. Când cineva insistă pe o citire literală el sau ea poate să fie întrebată: Tu de ce nu ți-ai tăiat mâna sau nu ți-ai scos ochiul, atunci când ai păcătuit, căci doar literal așa scrie în N.T. că ar fi bine să faci? (Marcu 9, -48).....

uploaded: 16. 10. 2014

read more

Fals si uz de fals în Bisericile institutionale

Creștinismul este o religie care s-a reinventat continuu de-a lungul celor două milenii de existență și în care straturi succesive de învățături au acoperit, au modificat și au completat învățăturile lui Isus (Iisus) . În acest context, pe mine personal mă interesează să dezgrop învățăturile Lui autentice de sub ruinele spirituale ale doctrinelor creștine care au acoperit aproape complet intențiile fondatorului Creștinismului....

uploaded: 03. 10. 2014

read more

Iertarea de pacate

Concepția bazată pe faptul că anumite persoane au dreptul să ierte păcatele altor persoane nu are nici un fundament biblic, dacă nu se referă decât la iertarea păcatelor săvârșite exclusiv asupra celui în cauză. Din câteva texte ale N.T. s-a construit o doctrină falsă care stă la baza unui ritual religiosos...

uploaded: 14. 09. 2014

read more

Iertarea pacatelor si Biserica

Comunitățile creștine nu sunt niște ”separeuri,” niște ”cluburi” selecte în care cei și cele care aparțin de ele, o dată intrați în aceste comunități, să poată considera că reprezintă o elită aleasă, o dată pentru totdeauna. Ceilalți Creștini, alții decât ”frații” și ”surorile” de confesiune creștină sau membrii altor religii nu trebuiesc priviți ca niște adversari, deoarece Isus (Iisus) ne-a învățat că nu trebuie să considerăm pe nimeni dușmanul nostru....

uploaded: 03. 09. 2014

read more

Iertarea pacatelor si birocratia religioasa

Cine poate să ierte păcatele? O întrebare esențială al cărui răspuns ne deschide ușa către înțelegerea profundă a relațiilor dintre Dumnezeu și om...

uploaded: 18. 08. 2014

read more

Dogme si spiritualitate

Dogmele și doctrinele creștine sunt cea mai sigură cale pentru a ne îndepărta de învățăturile lui Isus (Iisus). Paradoxal, dar așa cum o dată cu Legea V.T. s-a înmulțit păcatul, după cum ni se spune în N.T., tot așa, o dată cu apariția dogmelor și doctrinelor creștine, oamenii s-au despărțit de experiența vie cu Hristos și au înlocuit această experiență vie cu niște opinii omenești despre Dumnezeu, opinii care au ajuns să fie impuse prin autoritatea instituțiilor bisericești.....

uploaded: 20. 07. 2014

read more

Darul deosebirii duhurilor si Anticrist

Descoperirea care este făcută în Isus (Iisus) nu este doar o descoperire făcută simțurilor, adică, în mod obiectiv, pe plan natural, martorilor care au participat la evenimente sau celor care citesc scrierile N.T....

uploaded: 13. 07. 2014

read more

Anticristul și Baptiștii necarismatici

Întrebarea legată de necesitatea de a fi carismatic, ca și Creștin, este, după părerea mea lipsită de sens și este promovată numai de aceia și acelea pentru care Creștinismul este doar o ideologie, un mijloc de manipulare a maselor de Creștini...

uploaded: 12. 05. 2014

read more

Daniel Branzei si Iosif Ton - propaganda mincinoasa

Daniel Brânzei își fundamentează atacul asupra lui Iosif Țon pe situarea acestuia de partea carismaticilor. Ce ne spune însă Biblia despre carismatism? Ca întotdeauna și în această problemă a carismatismului, N.T. ne oferă două seturi de învățături, care sunt susceptibile de a ne conduce la două tipuri diferite de concluzii...

uploaded: 14. 03. 2014

read more

Reforma din zilele noastre

Acest articol se bazează pe un dialog pe care l-am avut cu un membru al Bisericii instituționale Baptiste, pe care am să îl numesc d-l B, pentru motivul de a nu face public numele unei persoane, fără acordul acesteia. În acest dialog, printre altele d-l B mi-a prezentat următoarele idei, citez: ...

uploaded: 26. 02. 2014

read more

Biserica

Este greșită impresia conform căreia adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Biserica Spirituală Unică ar fi o entitate ineficientă, incapabilă să se mobilizeze în orice fel de acțiune practică. Biserica Spirituală Unică este, în primul rând, o unitate spirituală, adică uniunea ei este legătura duhovnicească care se realizează în și prin Duhul Sfânt. (Efeseni 4; 3) ...

uploaded: 26. 02. 2014

read more

Adevărata Biserică este Trupul lui Hristos

În ce fel trebuie înțeles că Hristos este Capul Bisericii? Este El Capul unei instituții religioase numită Biserică ? Capul căreia dintre numeroasele instituții bisericești este Isus (Iisus)? Este Isus (Iisus) Capul Bisericii instituționale Ortodoxe ...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Adunările creștine

Din nefericire, adunările creștine pot determina, prin modul în care ele profesează Creștinismul, un gen de deformare imagistică a relațiilor dintre Dumnezeu și om. Când spun imagistică mă referă la descrierea a cea reprezintă această complexă relație ...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Botezul în apă și nașterea din nou

Când începe nașterea din nou? Începe ea odată cu botezul în apă sau este independentă de acesta și poate începe fie înainte, fie după botez? Ce trebuie să înțelegem prin nașterea din apă? ...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Cercetați Scripturile

Nu am nici o teamă că fac greșeli în ceea ce scriu, dar fac tot posibilul să nu fac nici-o greșeală, pe baza luminii pe care o primesc, la fel ca orice Creștin, de la Dumnezeu și de asemenea pe baza unei bune documentări...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Credința personală

Biserica Spirituală Unică exista, de la început, nu am înființat-o eu, doar am descoperit-o și am identificat-o. Paradoxal, dar probabil că și dvs. faceți, chiar fără să știți, parte din ea, deoarece de ea aparțin toți credincioși adevărați...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Doctrine și cunoaștere

Sunt persoane care m-ar putea întreba de ce mă preocupă botezul în apă sau problema icoanelor. Dintr-un motiv foarte clar și anume din dorința de a prezenta Creștinismul ca fiind o cale deschisă și nicidecum închisă...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Esența învățăturilor lui Isus (Iisus)

Toată credința creștină se bazează pe ideea de sacrificiu de sine. Toată învățătura lui Isus (Iisus) presupune renunțarea la sine sau lepădarea de sine. În absolut toate învățăturile Sale...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Imperialismul spiritual

Mulți Creștini se înarmează cu doctrinele lor și pornesc să cucerească lumea. Ei sunt siguri că fac un lucru bun dacă reușesc să îi convingă pe alți oameni să creadă la fel ca și ei, căci ei nu au nici o îndoială că ei cunosc cel mai bine toate aspectele legate de Persoana lui ...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Jertfa lui Isus (Iisus)

Există două variante fundamentale de înțelegere a Creștinismului. În prima variantă, se consideră că Isus (Iisus) a murit pe cruce pentru noi și astfel, datorită meritelor Lui, fiecare din noi ...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Moaștele sfinților și ale sfintelor

De ce merg oamenii la sfinții morți și nu merg la sfinții vii? Unde sunt sfinții din zilele noastre într-o instituție bisericească, cea ortodoxă, aceea care face atâta caz de moaștele sfinților?...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Natura lui Dumnezeu

Bisericile instituționale ne învață greșit despre modul cum trebuie să înțelegem învățăturile lui Isus (Iisus). Care este teoria în spatele învățăturilor lor? Dumnezeu este văzut ca o Ființă Supremă...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Pescar de oameni

Exact la fel se întâmplă și în zilele noastre. Trei mari tipuri de cozi se regăsesc în România. Cozile la ghișee, cozile la ajutoarelep venite de la U.E. și cozile la moaște. Cele două din urmă, prezintă aceeași logică...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Predestinarea celor aleși de Dumnezeu

Dumnezeu cunoaște toate lucrurile înainte de a se întâmpla, din veșnicie. Știe chiar și reacția noastră la chemarea Lui. Chemarea lui Dumnezeu este personală, adică fiecare persoană primește chemarea sa...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Religia rlui Isus (Iisus)

Care a fost religia de care a aparținut Isus (Iisus)? A fost Isus (Iisus) Evreu și a aparținut de religia iudaică? A negat Isus (Iisus) religia iudaică...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Revelația generală și revelația personală

Credința creștină nu poate fi obligatorie pentru nimeni și nu poate fi impusă și lipsa ei nu poate fi reproșată nimănui deoarece credința nu este un lucru natural, evident pentru fiecare om, ci este un fenomen supranatural...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Rugăciunea este o experiență personală

Cum trebuie să ne rugăm? Isus (Iisus) ne-a învățat cum trebuie să ne rugăm, dar instituțiile bisericești ne învață altceva. Pe cine trebuie să ascultăm?...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Voia lui Dumnezeu

V.T. prezintă istoria unui eșec. Este vorba despre eșecul relației dintre om și Dumnezeu. Omul eșuează în încercarea sa de a fi pe placul lui Dumnezeu și, de asemenea, Dumnezeu eșuează în încercarea Sa...

uploaded: 18. 01. 2014

read more

Biserica Spirituală Unică și Biserica instituțională Ortodoxă

Principala deosebire dintre Biserica Spirituală Unică și Biserica instituțională Ortodoxă este aceea că prima este o realitate spirituală, adică o unitate în Duh și cea de-a doua este o instituție bisericească, o organizație religioasă. Biserica Spirituală Unică este formată din toți Creștinii născuți din nou...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Cea mai mare poruncă

Care este cea mai mare poruncă? Toți Creștinii răspund cu ușurință la această întrebare. Este porunca iubirii, adică să îl iubim pe Dumnezeu, cu toată ființa noastră și pe aproapele nostru la fel ca pe noi înșine...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Dumnezeu și omul

Unii Creștini au fost învățați să fugă de filozofie tocmai pentru că filozofia le poate deschide mințile și instituțiile bisericești nu au nevoie de oameni care să pună întrebări la care ele să nu poată să răspundă...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Omul este icoana lui Dumnezeu

Eu nu mă închin în fața icoanelor și mai ales detest să îmi ating fruntea de ele, dar doresc să fiu obiectiv în analizele mele și nu aș vrea, în nici un caz să fiu părtinitor, favorizând o doctrină a unei confesiuni creștine în defavoarea doctrinei altei confesiuni creștine...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Împărăția Lui Dumnezeu și Biserica

Cum trebuie să fie concepută Împărăția lui Dumnezeu? Este tot universul, eventual multiversul, un vast imperiu ”teritorial,” la conducerea căruia se află un Împărat pe care noi îl numim Dumnezeu? Este mai degrabă Împărăția lui Dumnezeu o Împărăție spirituală...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Păcatul mândriei

Mulți credincioși creștini se consideră pe ei înșiși sfinți și fără păcate. Ei nu consumă băuturi alcoolice, nu fumează și nu comit adulter, au deci toate ingredientele pentru a se putea considera sfinți...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Programe de adorație la comandă

Este foarte ciudat faptul că noi îl adorăm pe Isus (Iisus) pentru că este Fiul lui Dumnezeu dar nu ne adorăm între noi, cu toate că, prin nașterea din nou și noi devenim fii și fiicele lui Dumnezeu, adică copiii Lui. Mulți spun că trebuie să îl adorăm pe Isus (Iisus) deoarece El a murit pentru noi pe cruce...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Tatăl nostru care este în Ceruri și în noi

Trebuie să spunem lucrurile până la capăt. Isus (Iisus) nu doar că a murit pe cruce pentru noi și în locul nostru, dar El și trăiește pentru noi și în locul nostru, după învierea Sa. Iată textele biblice care ne spun acest lucru...

uploaded: 12. 10. 2013

read more

Botezul în apă

Eu nu am afirmat niciodată că botezul în apă nu este necesar. Eu afirm că botezul în apă, fie că este săvârșit asupra copiilor, fie că este săvârșit asupra maturilor are aceeași valoare simbolică...

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Credința creștină și credulitatea

Biblia nu a fost inspirată cuvânt cu cuvânt, de către Dumnezeu. Principiul inspirației verbale poate fi respins cu ușurință datorită numeroaselor neconcordanțe, pe care Biblia le conține. În același timp, Biblia conține mesajul lui Dumnezeu...

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Dialog cu un baptist

Dumneavoastră, în articolul dvs. de fond, susțineți următoarele: ”Dacă Biserica Domnului și-a pierdut punctul de plecare în învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, de ce nu am putut vedea intervenția Duhului Sfânt în istoria Bisericii lui Cristos?....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Dogmele și doctrinele religioase

Dogmele și doctrinele religioase nu sunt oameni, sunt doar păreri umane parțiale și relative despre Dumnezeu și de aceea nu pot fi mântuite. Cu toate acestea, există oameni care sunt un fel de personificare a unor dogme și doctrine creștine....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Dragostea de Dumnezeu

Mulți se laudă că îl iubesc pe Isus (Iisus) Hristos, dar sincer să fiu eu nu îi cred. Aceasta deoarece cu toate că Isus (Iisus) Hristos este în mijlocul lor, ei nici măcar nu îl observă...

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Legea și harul

Isus (Iisus) ne-a spus că El nu a venit să strice Legea, ci să o împlinească și cu toate că El nu a stricat Legea, El a schimbat-o, în unele din aspectele ei cele mai importante, pentru ca să poată să ne reveleze....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Pocăința din dragoste

În măsura în care omul are nevoie să fie iubit de Dumnezeu, în aceeași măsură și Dumnezeu are nevoie să fie iubit de om. Dacă nu ar fi așa ar însemna că Dumnezeu....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Răspuns la mesajul unui papă

Am citit pe un site un mesaj al papei de la Roma, transmis cu ocazia unei audiențe recente la Vatican. Acest mesaj mi s-a părut foarte interesant, cu recunoașterea anumitor adevăruri....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Ucenicii lui Isus (Iisus)

În textele de mai jos avem cea mai fidelă imagine a Bisericilor instituționale de astăzi, care rezultă din privirea pe care Isus (Iisus) a aruncat-o asupra instituției religioase, din vremea Sa. De atunci și până acum nimic nu s-a schimbat....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Judecata viitoare

În ceea ce privește Judecata viitoare, N.T. ne pune la dispoziție două grupuri de texte, care, cel puțin în aparență, se contrazic între ele. N.T. nu este o carte precisă, ci una complexă, care conține în sine mai multe posibile interpretări. Iată primul grup de texte.....

uploaded: 08. 08. 2013

read more

Copil al lui Dumnezeu

Iată câteva texte biblice a căror alăturare este deosebit de dificilă. Mai întâi am să citez aceste texte biblice și apoi am să explic de ce afirm că o comparație făcută între ele creează dificultăți majore de interpretare.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Credinta în Isus (Iisus) si asemanarea cu El

Nu există nici o diferență de fond între instituția religioasă evreiască și instituția religioasă creștină. Și una și cealaltă se bazează pe reguli, pe care pretind că le-au primit toate de la Dumnezeu.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Creștinismul

Mai este relevantă credința creștină, în zilele noastre? Eu spun că da și iată câteva considerente pentru care dau acest răspuns. În primul rând, credința creștină este un aliat de nădejde pentru aceia sau acelea care aspiră către frumusețea morală și binele moral.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Trupul lui Hristos

Există o singură Biserica și aceasta este Trupul lui Hristos. Aceasta este Biserica Spirituala Unica, denumire pur convenționala. Biblia vorbește în nenumărate texte ale ei despre aceasta realitate spirituala.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Ordinea lui Dumnezeu si ordinea oamenilor

Dumnezeul creștin este un Dumnezeu al ordinii dar al unei alte ordini decât a celei lumești. Există o deosebire esențială între ordine, așa cum o înțeleg oamenii în mod obișnuit și ordine, așa cum o înțelege Dumnezeu.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Un nou răspuns către pastor

Pavel i-a organizat pe Creștinii lumești în ierarhii, având o ordine asemănătoare cu aceea a oricărei instituții omenești, de exemplu a statelor, guvernelor, ministerelor, întreprinderilor etc.....

uploaded: 07. 07 2013

read more

Iertarea si pedeapsa lui Dumnezeu

Bisericile instituționale promovează intensiv o imagine despre Dumnezeu, desprinsă direct din paginile V,T. și în care se desfășoară o metodă pedagogică, presupusă a fi fost folosită de El, dar care nu a reușit să convingă pe poporul Său. Acestea îl prezintă pe Dumnezeu ca pe un Stăpân Absolut, căruia trebuie să ne supunem necondiționat și care pedepsește păcatul, fără cruțare. Se perpetuează o imagine despre Dumnezeu, care nu scoate în evidență esența Sa....

uploaded: 05. 06 2013

read more

Comunitatile crestine

Adevăratele comunități creștine ar trebui să fie centre spirituale și sociale care să nu fie axate pe respectarea unor doctrine sau dogme fixe și obligatorii, ci să graviteze în jurul manifestărilor puterii lui Dumnezeu și a servirii celor în nevoie. Toată activitatea acestor centre spiritual-sociale ar trebui să se concentreze pe slujirea celor săraci, a văduvelor, a celor bolnavi și a celor handicapați...

uploaded: 05. 06 2013

read more

Credinta este un dar primit de la Dumnezeu

Nimeni nu trebuie să creadă decât ce îi dă Dumnezeu să creadă și aceasta este esența credinței creștine. Dacă este un dar, atât faptul credinței dar și conținutul acesteia, atunci înseamnă că ea nu poate fi impusă de oameni. Dacă conținutul credinței creștine este un dar care vine direct de la Dumnezeu și care se adresează conștiinței celui sau celei credincioase, atunci înseamnă că această credință personală nu poate să vină din afară, ci din înăuntrul unei persoane...

uploaded: 05. 06 2013

read more

Isus (Iisus) Fiul lui Dumnezeu

Toate Bisericile instituționale, inclusiv marile mișcări evanghelice din Vestul Europei, care se manifestă în prezent, au construit și continuă să prezinte o imagine ciudată a lui Dumnezeu. El este considerat a fi o entitate, asemănătoare cu omul, pentru că oamenii au fost creați după chipul și asemănarea Lui și care are toate trăsăturile omului, dar absolutizate...

uploaded: 05. 06 2013

read more

Isus (Iisus) Hristos nu este Singurul nascut din Tatal

Iată mai jos câteva texte biblice, dintre care unele se contrazic doar aparent între ele, dar și texte între care există contradicții reale, care influențează câteodată decisiv modul de înțelegere a învățăturilor lui Isus (Iisus). Un prim grup de texte din N.T. afirmă că Dumnezeu are un singur Fiu și un al doilea grup afirmă că El are mai mulți fii și fiice. Aceasta nu este decât o contradicție...

uploaded: 05. 06 2013

read more

Raspuns la mesajul unui pastor

Una este ceea ce a învățat Isus (Iisus) pe oameni și alta este ceea ce au făcut oamenii din învățătura Lui, inclusiv ceea ce au făcut oamenii din învățăturile apostolului Pavel. Eu fac o deosebire netă între învățătura curată a lui Isus (Iisus)...

uploaded: 05. 06 2013

read more

Numai Dumnezeu iarta pacatele

În ceea ce priveşte problema puterii oamenilor de a ierta păcatele altor oameni, N.T. ne furnizează două relatări foarte diferite. Una dintre acestea se află în evanghelia după Matei în cap. 16, iar ceea de a două se găseşte în Evanghelia după Ioan, la cap. 20. Iată ce ne spune textul din Matei...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Biblia și inspirația divină

Este vreo diferenţă între faptul că textele N.T. doar conţin inspiraţia lui Dumnezeu sau că ele sunt în totalitate ‚insuflate’ de Dumnezeu? Există o mare diferenţă. Dacă textele sunt ‚insuflate,’ această înseamnă că alegerea...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Biserica și sfințenia

Dumnezeu ne face liberi dar instituţiile bisericeşti ne judecă această libertate....

uploaded: 07. 05 2013

read more

Despre cine poartă semnul fiarei 666

Semnul fiarei 666 nu este doar un cip, implantat la fiecare cetăţean de pe planetă, poate fi şi acesta parte dintr-o etapă; semnul fiarei 666 reprezintă în esenţă impunerea autorităţii umane...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Despre cum ne iubeşte Dumnezeu

Unii Creştini sunt ca nişte baloane cu aer. Se înalţă spre înălţimi dar înăuntru lor este numai aer. Susţin cu tărie Biblia dar nu ştiu nimic despre felul în care a fost scrisă...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Despre esenţa credinţei creştine

Eu cred că N.T. are un spirit al său. Întrebarea este: „Care este esenţa creştinismului, resorturile sale adânci, sensurile sale intime?” Cred că Biblia ne spune că ne este deschisă calea pentru a deveni fiinţe evoluate spiritual, ...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Iesirea din Babilon

Eu nu vă spun să nu mergeţi în adunările voastre sau în Bisericile voastre locale, eu vă spun mergeţi dar priviţi-le cu alţi ochi, adică cu ochi duhovniceşti, nu doar lumeşti. Nu vă părăsiţi adunările voastre este un îndemn biblic, dar va veni o vreme când...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Imaginea lui Isus (Iisus) Hristos modificată de instituţiile bisericeşti

Bisericile instituţionale au creat imaginea unui Isus (Iisus) (IIsus (Iisus)) Hristos, care este Domn şi Stăpânitor, într-un mod în care conducătorii politici ai acestei lumi sunt domni şi stăpânitori. Nu există dovezi biblice care să susţină această versiune...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Infailibilitatea Bibliei

Cuvântul lui Dumnezeu este scris cu sângele lui Isus (Iisus) în inimile noastre. Nici o carte din lume nu este infailibilă, adică fără greşeală, nici chiar Biblia. Nici un om pe lume nu este infailibil...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Instituție bisericească și comunitate creștină

Prin „instituţie bisericească,” sau „Biserică instituţională” eu nu acuz şi nu condamn colectivităţile creştine. Eu critic sistemul prin care, în baza unor reguli şi tradiţii pur umane...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Icoane adevărate şi icoane false

Icoanele adevărate şi vii sunt fiinţele noastre interioare, atunci când sunt schimbate după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, prin naşterea din nou...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Învăţăturile lui Isus (Iisus)

Isus (Iisus) a cerut tuturor ucenicilor săi, bărbaţi şi femei, tuturor celor care îl urmau şi se considerau ucenicii Lui, să iubească pe cei, pe care îi considerau fraţi şi surori...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Învăţăturile lui Isus (Iisus) şi învăţăturile apostolului Pavel

Apostolul Pavel nu a fost un eretic, a fost o persoană care a influenţat, mai mult decât oricine dezvoltarea Creştinismului, spre bine şi spre rău...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Suntem împreună lucrători cu Dumnezeu

Nu am nici o teamă că fac greșeli în ceea ce scriu, dar fac tot posibilul să nu fac nici-o greșeală, pe baza luminii pe care o primesc, la fel ca orice Creștin, de la Dumnezeu și de asemenea pe baza unei bune documentări în materia la care mă refer. De ce nu îmi este teamă ca făcând anumite greșeli voi induce...

uploaded: 24. 04 2013

read more

Biblia și Isus (Iisus)  

N.T. este o culegere de cărți care cuprind în ele descrierea unei Persoane, nu a unei doctrine. Această culegere de cărți nu ne învață propriu zis ce să facem, ca să fi mântuiți, ci doar ne prezintă felul de a fi, caracterul ...

uploaded: 24. 04 2013

read more

Dumnezeu este dragoste

Dacă ar fi să îmi conduc opțiunile după imaginea despre Dumnezeu, pe care o creează Bisericile instituționale aș renunța la Creștinism. Care este explicația pentru o astfel de decizie potențială?  ...

uploaded: 24. 04 2013

read more

Unde sunt doi sau trei adunați în numele lui Isus (Iisus)

Ce este Biserica? Unde sunt doi sau trei, adunați în numele lui Hristos acolo este și El. (Matei 18; 20) Adunați în numele lui Hristos, înseamnă de fapt adunați în Duhul lui Hristos,  ...

uploaded: 24. 04 2013

read more

Instituția Bisericii

Ce sunt instituțiile bisericești? Mai întâi trebuie clarificată problema de a stabili ce sunt instituțiile în general și după aceea de a vedea ce specific au instituțiile bisericești. Instituțiile sunt organe ...

uploaded: 12. 04 2013

read more

De asemenea este scris

Mulți predicatori spunoamenilor doar ce vor aceștia să audă, pentru ca în felul acesta să devină cunoscuți și apreciați. Ei știu ce așteaptă oamenii de la ei și vorbesc în așa fel încât să câștige notorietate, cu orice preț. Ei nu fac decât să folosească vechiile clișee și tradiții omenești cu care sunt obișnuiți...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Dumnezeu locuieşte în noi

În credinţa creştină aspectul individual trebuie să aibă prioritate asupra aspectului social, de comunitate. Mai întâi trebuie să fim în legătură cu Dumnezeu, chemați de El şi numai după aceia putem să manifestăm ceea ce suntem. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu locuiește în noi, nu putem să avem relații creștinești autentice...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Comerțul cu suflete

Este o greșeală să credem că există unele doctrine, bune și că altele sunt greșite. Confesiunile Neo-protestante nu au doctrine mai bune decât Biserica instituțională Ortodoxă, decât cea Romano Catolică, sau decît cele Protestante sau Reformate. Neo-protestanții se mândresc că ei nu se închină la idoli, dar cine se închină în prezența unei imagini a lui Isus (Iisus)...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Isus (Iisus) modelul nostru de credință

Este o greșeală să credem că există unele doctrine, bune și că altele sunt greșite. Confesiunile Neo-protestante nu au doctrine mai bune decât Biserica instituțională Ortodoxă, decât cea Romano Catolică, sau decît cele Protestante sau Reformate. ...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Păcatele cu voie și jertfa lui Isus (Iisus) partea a III a (Biblia Cornilescu)

În V.T. existau două feluri de greșeli sau păcate, pe care o persoană le putea săvârși înaintea lui Dumnezeu și acestea erau păcatele cu voie și păcatele fără voie. Pentru primele nu exista nici o șansă de iertare și cel sau cea care le săvârșea era imediat condamnat la moarte pe mărturia a doi sau trei martori...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Să nu părăsiți adunările voastre

Să nu părăsiți adunările voastre, cum au unii obiceiul să facă este un verset care conține un mesaj complex. Ce a vrut să ne spună autorul epistolei către Evrei, prin acest verset?...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Puterea de a lega și dezlega păcatele II (Biblia Cornilescu)

Întrucât în articolul anterior am afirmat că există contradicții între două texte biblice doresc să dezvolt acest subiect și să analizez și o altă posibilă interpretare. În ceea ce privește autoritatea de a lega și dezlega păcatele, în N.T. ne sunt oferite două texte diferite, în legătură cu acela sau aceia...

uploaded: 08. 03 2013

read more

Puterea de a lega și dezlega păcatele I (Biblia Cornilescu)

În ceea ce priveşte problema puterii oamenilor de a ierta păcatele altor oameni, N.T. ne furnizează două relatări foarte diferite și aflate în contradicție, una cu cealaltă. Una dintre acestea se află în evanghelia după Matei în cap. 16, iar ceea de a două se găseşte în Evanghelia după Ioan, la cap. 20. Iată ce ne spune textul din Matei...

uploaded: 08. 03 2013

read more

Dumnezeu ne învață direct toate lucrurile (Biblia Cornilescu)

Ori ne spune Dumnezeu direct, în conștiință, ce trebuie să facem, ca să fim mântuiți, ori ne spun Bisericile instituționale. Dumnezeu ne spune să iubim, Bisericile instituționale ne spun să ne supunem unor reguli stricte și să ne supunem chiar lor...

uploaded: 08. 03 2013

read more

Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu (Biblia Cornilescu) 

La prima vedere cele două texte sunt deplin concordante, dar nu este așa. Pavel ne îndeamnă către un anumit fel de compromis, dar Petru și apostolii ceilalți considerau că trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni...

uploaded: 08. 03 2013

read more

În dragoste nu este frică (extrase din Biblia Cornilescu)

Una este să îți fie frică de mânia lui Dumnezeu și cu totul altceva este ”frica iubirii,” adică să fi atent și grijului să nu greșești față de Acela pe care îl iubești. Cu alte cuvinte, acela sau acea care iubește cu adevărat are o grijă deosebită...

uploaded: 08. 03 201

read more

Păcatele cu voia și jertfa lui Isus (Iisus) II (extrase Biblia Cornilescu)

Care este contextul în care ne spune Pavel că nu mai există jertfă pentru păcate, pentru cei care păcătuiesc cu voia, în epistola către Evrei cap. 10, vers. 26? În primul rând, Pavel le scria Evreilor și se referea la inutilitatea practicării jertfelor din V.T...

uploaded: 08..3 2013

read more

Pocăință și Biserica adevărată (cu extrase din Biblia Cornilescu)

Bisericile instituţionale sunt nişte verigi intermediare, între noi şi Dumnezeu. Nu avem nevoie de instituţii bisericeşti, de dogme şi doctrine obligatorii, pentru a fi credincioşi. Nu mă refer desigur la desființarea comunităților creștine, nici pe departe...

uploaded: 23. 02 2013

read more

 

Biserica Spirituală Unică și Martorii lui Iehova

Există o deosebire fundamentală, în problema Trinității, între Biserica Spirituală Unică și Martorii lui Iehova. Cei din urmă, sunt o instituție bisericească, care susține o anumită doctrină, cu privire la Trinitate. Biserica Spirituală Unică lasă deschisă...

uploaded: 23. 02 2013

read more

Păcatele cu voia și jertfa lui Isus (Iisus) (extrase Biblia Cornilescu)

Dintr-un singur text biblic, înțeles greșit și în afara contextului său s-a creat o doctrină care are menirea să descurajeze pe credincioși și să îi facă dependenți de Bisericile instituționale. Nici un text biblic nu trebuie înțeles singur, izolat...

uploaded: 23. 02 2013

read more

Dragostea este împlinirea Legii

Ori ne spune Dumnezeu direct, în conștiință, ce trebuie să facem, ca să fim mântuiți, ori ne spun Bisericile instituționale ce trebuie să realizăm pentru mântuire. Dacă învățătura despre mântuire vine din interior, de ce mai trebuie să vină din afară?...

uploaded: 12. 02 2013

read more

Hristos în noi nădejdea slavei

Îl cunoaştem pe Dumnezeu, atunci şi numai atunci când locuieşte în noi. Când El locuieşte în noi îl cunoaştem pe El ca într-o oglindă, atunci când ne cunoaştem pe noi înşine. Experienţa noastră personală este experienţa noastră cu Dumnezeu şi fiecare zi scursă înseamnă o mai bună cunoaştere a Lui...

uploaded: 12. 02 2013

read more

Să nu ne lăsăm înşelaţi!

Instituţiile bisericeşti sunt o imagine deformată şi prin urmare înşelătoare a Împărăţiei lui Dumnezeu. Nimic din cea ce este pe pământ nu va mai fi în Ceruri, în afara celor mântuiţi, dar şi aceştia vor fi schimbaţi. În Împărăţia lui Dumnezeu nu va mai exista aceeaşi organizare ca cea existentă ...

uploaded: 12. 02 2013

read more

Întâlneşte-l pe Isus (Iisus)

Nu trebuie să mergi la Ierusalim, la sfântul mormânt pentru asta. Acolo vei vedea doar mormântul gol, dar Isus (Iisus) a înviat şi nu îl găseşti acolo. Isus (Iisus) este la uşa ta şi bate. Dacă îi deschizi El pătrunde în fiinţa ta şi va locui cu tine în veci...

uploaded: 12. 02 2013

read more

Dumnezeu locuieşte în noi (cu extrase din versiunea ortodoxă a Bibliei)

În credinţa creştină aspectul individual trebuie să aibă prioritate asupra aspectului social, de comunitate. Mai întâi trebuie să fim în legătură cu Dumnezeu, chemați de El şi numai după aceia putem să manifestăm ceea ce suntem. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu locuiește în noi...

uploaded: 30. 01 2013

read more

Dumnezeu este Tatăl fiecărui credincios în parte (cu extrase din Biblia ortodoxă)

Instituţiile bisericeşti ne impun ce trebuie să credem şi ce trebuie să facem sau să nu facem, ca şi cum ele ar fi tutorii sau curatorii noştri spirituali. Ele sunt falşi tutori, falşi curatori şi falşi părinţi, deoarece fiecare om, care trăieşte pe pământ are dreptul să aibă ca Tată pe Dumnezeu...

uploaded: 30. 01 2013

read more

Adevărata practică a Creştinismului (cu extrase din traducerea Cornilescu a Bibliei)

Practica Creştinismului nu constă în principal în a ne duce duminica la adunările creştine şi de a participa la slujbe sau la spectacole şi festivităţi prin care îi dăm recunoaşterea lui Dumnezeu...

uploaded: 30. 01 2013

read more

Cine ne-a văzut pe noi l-a văzut pe IIsus (Iisus)

Din nefericire oamenii l-au transformat pe IIsus (Iisus) Hristos într-un idol. El este prezentat ca fiind întruchiparea unui ideal la care este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, de ajuns...

uploaded: 30. 01 2013

read more

IIsus (Iisus) Apa vieţii şi Boboteaza

Oare a bea din Apa vieţii care este IIsus (Iisus) şi a bea din apa care este agiasma mare este acelaşi lucru? Eu afirm că nu este, deoarece Apa vie, care este IIsus (Iisus) se transformă într-un izvor de apă vie...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Război cu Isus (Iisus)

De unde absurditatea că cenuşa şi pământul, adică solul, sunt două substanţe calitativ diferite? Dacă luăm un pumn de cenuşă şi îl amestecăm cu pământ prelevat din sol vom vedea că ele devin o combinaţie uniformă, greu de separat. În fapt, solul este format şi din multă cenuşă provenită de la animale sau vegetaţie arse, de a lungul timpului...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Veşnicia vieţii şi moartea trupului biologic

Indiferent dacă în momentul înmormântării noastre se face sau nu o slujbă religioasă destinul nostru veşnic este acelaşi. Suntem judecaţi de Dumnezeu după ceea ce suntem, adică am ajuns să fim, în timpul vieţii noastre pe pământ şi nicidecum după ceea ce pot face Bisericile instituţionale pentru noi.

uploaded: 07. 01 2013

read more

Isus (Iisus) ne mântuieşte

Nici un om şi nici o instituţie bisericească nu are monopolul mântuirii. Isus (Iisus) este singurul Mântuitor. Nu este greşit să îl urmezi pe Isus (Iisus), fiind într-un cult, este chiar foarte, foarte, foarte bine. La un moment dat...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Vehicule ale păcatului şi morţii ( cu extrase din traducerea ortodoxă a Bibliei)

În zilele noastre instituţiile bisericeşti îndeplinesc aceeaşi funcţie, ca şi Legea în V.T. Prin regulile şi tradiţiile lor, în loc să se producă o creştere spirituală a membrilor lor, în realitate se înmulţeşte păcatul...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Vehicule ale păcatului şi morţii ( cu extrase din traducerea Cornilescu a Bibliei)

În zilele noastre instituţiile bisericeşti îndeplinesc aceeaşi funcţie, ca şi Legea în V.T. Prin regulile şi tradiţiile lor, în loc să se producă o creştere spirituală a membrilor lor, în realitate se înmulţeşte păcatul. Bisericile instituţionale ...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Isus (Iisus) Lumina din noi

Dumnezeu trimite oamenii Săi ca prin ei să răspândească lumina. Totuşi pentru aceia care vor să doarmă, lumina îi oboseşte şi vor să o stingă. Pentru aceia pe care îi deranjează lumina şi vor să doarmă, eu le urez somn uşor ...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi viitorul

Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este una singură şi se află într-o perfectă unitate spirituală, între membrii ei şi cu Dumnezeu. Multitudinea de Biserici instituţionale sunt o imagine falsă a lui Dumnezeu şi a Bisericii adevărate...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Adventiştii de ziua a 7 a şi Isus (Iisus) 

Adventiştii sunt Evreii Noului Testament. La fel ca şi Evreii Vechiului Testament ei îl răstignesc, pentru a doua oară, pe Isus (Iisus). Evreii V.T. au răstignit trupul lui Isus (Iisus) şi Adventiştii de ziua a 7 a răstignesc Duhul lui Isus (Iisus). Cum se întâmplă acest lucru? ...

uploaded: 01.12 2012

read more

 

Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni

Capul unui om spiritual, este spiritul care locuieşte în el sau în ea. Capul unui Creştin trebuie să fie Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care este şi Duhul lui Hristos, după cum ne învaţă N.T. (Romani 8; 9) ...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Facă-se doar voia lui Dumnezeu pe pământ

Directivele date în epistolele către Timotei nu aparţin lui Pavel, căci este de acum de notorietate că nu el a scris aceste epistole. Sunt scrise de altcineva şi prezentate sub pseudonimul Pavel...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Locul unde se evanghelizează

Femeile fac tot timpul muncă de evanghelizare. Care este deosebirea între a învăţa pe cineva pe stradă, la piaţă sau la locul de muncă, despre Dumnezeu şi a învăţa aceleaşi persoane într-o clădire...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Sfinţii la a doua venire a lui Isus (Iisus)

Ce se înţelege prin rămăşiţă, adică cei sfinţi, care vor rezista până la urmă şi care vor fi salvaţi, cu ocazia celei de a doua reveniri a lui Isus (Iisus)? Textul din cartea Apocalipsa lui Ioan este foarte clar:...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Naşterea din nou

Fiecare credincios trebuie să fie născut din nou, în mod personal şi nu doar sfinţii din calendar, în caz contrar nu are nici o şansă pentru a fi mântuit şi a locui cu Dumnezeu în Împărăţia Sa, pentru veşnicie...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Mai rău ca mormintele

Destule persoane din România obişnuiesc să meargă la cimitirul Belu Catolic, din Bucureşti pentru a se ruga în jurul unui grup de 9 morminte, care mărturisesc ei că îi ajută şi că urmare a rugăciunilor lor li se împlinesc dorinţele....

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Doctrinele religioase creştine şi primele Biserici

Primele comunităţi creştine nu aveau o doctrină obligatorie, fixă şi determinată. Erau conduse direct de Duhul Sfânt şi nu indirect prin intermediul funcţionarilor religioşi, care pretind că ştiu cel mai bine, toate lucrurile, legate de Dumnezeu...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Interpretarea Bibliei

Biblia nu se poate înţelege corect, dacă lăsăm pe din afară câte un verset, de care nu vrem să ţinem cont şi despre care nu se vorbeşte niciodată, în adunările creştine. De exemplu, ce a vrut apostolul Pavel să spună când a făcut afirmaţia...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Responsabilitate creştină

În societate, femeile au un rol deosebit de important, fiind câteodată chiar şi şefi de stat. În viaţa profesională femeile îndeplinesc şi funcţiile cele mai complexe şi grele, fiind mecanici, constructori, poliţiste, judecători...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Autoritatea religioasă

Autoritatea spirituală impusă asupra conştiinţelor noastre este o construcţie artificială şi falsă. Instituţiile bisericeşti îşi bazează autoritatea asupra noastră pe o interpretare total greşită a învăţăturilor lui Isus (Iisus). El nu a făcut nici o diferenţă între oameni, atunci când le-a cerut să se iubească unii pe alţii, aşa cum iubeşte El...

uploaded: 05.12 2012

read more

 

Ordinea Creaţiei

Întrucât s-a adus ca şi un contra argument la un articol al meu ideea că superioritatea bărbatului asupra femeii se bazează pe ordinea creaţiei, mă simt dator să răspund la aceasta. Se pare că în cartea Geneza a Bibliei scrie că mai întâi a fost creat bărbatul şi după aceea femeia şi din acest motiv bărbatul ar avea întâietate, faţă de femeie...

uploaded: 05.12 2012

read more

 

"Hrană tare" şi "lapte" în Creştimism

Bisericile instituţionale sunt obligate să servească mai mult ‚lapte,’ decât hrană tare, deoarece în mijlocul lor sunt mulţi Creştini „lumeşti,” care înţeleg numai de ordine şi disciplină, de autoritatea impusă asupra lor, decât de glasul lui Dumnezeu, care vorbeşte în propria conştiinţă, a celui născut din nou. În N.T. există şi hrană tare şi doresc...

uploaded: 05.12 2012

read more

 

O Persoană nu o doctrină

Atât eu cât şi reprezentanţii Bisericii instituţionale Adventiste de ziua a 7 a, avem acelaşi scop şi anume încercăm să avertizăm omenirea asupra pericolele viitoare, care planează asupra sa şi care sunt descrise în cartea Apocalipsa lui Ioan, ultima carte a Bibliei. Diferenţa între noi este de viziune asupra Bibliei şi desigur şi asupra viitorului...

uploaded: 05.12 2012

read more

 

În Împărăţia lui Dumnezeu nu se va ţine o zi de odihnă

Adventiştii de ziua a 7 a susţin că este necesar să ţinem o zi de odihnă şi aceasta trebuie să fie sâmbăta, în caz contrar nu putem să fim mântuiţi. Aşa au fost învăţaţi de Elen G. White şi aşa, cred ei că trebuie să fie...

uploaded: 01.12 2012

read more

 

Despre Sabat şi semnificaţia sa

Adventiştii de ziua a 7 a susţin că este necesar să ţinem o zi de odihnă şi aceasta trebuie să fie sâmbăta, în caz contrar nu putem să fim mântuiţi. Aşa au fost învăţaţi de Elen G. White şi aşa, cred ei că trebuie să fie...

uploaded: 01.12 2012

read more

 

Adventiştii de ziua a 7 şi miezul doctrinei lor

Nu există nici o dovadă în Biblie că primii Creştini dintre neamuri considerau ţinerea unei anumite zile de odihnă ca fiind obligatorie. Primii Creştini, care erau Evrei convertiţi, continuau să respecte sabatul şi alte obiceiuri evreieşti. Pentru Creştinii dintre neamuri lucrurile nu erau atât de clare...

uploaded: 01.12 2012

read more

 

Fecioara şi "curva" cea mare

Când va reveni pe norii cerului, în glorie şi slavă, împreună cu sfinţii îngeri, Isus (Iisus) va răpi la cer pe toţi cei care sunt ai Lui, un singur popor, indiferent de confesiunea creştină la care aceştia vor fi aparţinând. Isus (Iisus) nu îi va întreba dacă au fost Ortodocşi, Romano sau Greco Catolici, Reformaţi, Protestanţi sau Neo-protestanţi...

uploaded: 26.11 2012

read more

Argumente şi tradiţie

În toată lumea aceasta numai Româncele şi Rusoaicele poartă batic şi stau deoparte în Biserici şi rezultatele se văd, adică mult formalism şi puţină spiritualitate. Oare toată femeile din lume sunt "rătăcite" şi numai Româncele şi Rusoaicele practică corect Creştinismul?...

read more

Despre locul şi rolul femeilor creştine

Întrebarea legitimă care se pune este următoarea: Pot femeile să fie mântuite chiar dacă nu nasc fi? De exemplu, în cazul femeilor care nu se căsătoresc şi deci nu nasc copii, al acelora care sunt căsătorite, dar nasc numai fete, sau nasc un singur fiu, deci nu fii la plural, ci un fiu, în cazul femeilor, care deşi sunt căsătorite nu pot să nască din motive medicale etc., pot femeile să fie mântuite?...

uploaded: 26.11 2012

read more

Spiritele nu au gen

Dumnezeu nu dă 'slujbe' diferite în adunările creştine, unele pentru bărbaţi şi altele pentru femei, ci oamenii care le organizează, repartizează funcţiunile, în acest mod. Dumnezeu dă Duhul Sfânt la oameni, fără deosebire de gen. După părerea mea, nu se poate demonstra că lucrurile stau altfel şi că darurile Duhului Sfânt sunt distribuite ţinând cont de genul persoanei. Unde scrie acest lucru?...

uploaded: 26.11 2012

read more

Dublu standard

Pavel prezintă un dublu standard. După ce se luptă, în mai toate epistolele sale, cu Legea, afirmând că nu prin Lege suntem mântuiţi, ci prin credinţă, atunci când este vorba despre femei, se răzgândeşte şi orice argument este bun, pentru a reduce femeile la tăcere, chiar şi acela care este dedus din Lege. Cum adică?...

uploaded: 26.11 2012

read more

Principiul fundamental al Creştinismului

Biblia este mai greu de înţeles atunci când anumite texte se contrazic între ele. De exemplu: "Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus (Iisus). (Galateni 3; 27-28)...

uploaded: 26.11 2012

read more

 

Instituţiile bisericeşti construiesc o pavăză falsă

Instituţiile bisericeşti sunt forma prin care spiritualitatea creştină s-a adaptat şi se adaptează la lume. Ele au fost mai întâi de toate „braţul înarmat” al Creştinilor, protecţia lor, după ce iniţial au fost persecutaţi pe nedrept în timpul diferitelor perioade de persecuţie, din Imperiul Roman...

uploaded: 26.11 2012

read more

Locul unde se poate vedea şi simţi adevăratul Creştinism

Atunci când intrăm într-o organizaţie religioasă, am dori să vedem ceva din practica învăţăturii lui Isus (Iisus) şi, de cele mai multe ori nu vedem. De ce? Deoarece instituţiile bisericeşti nu aplică în organizarea şi funcţionarea lor învăţăturile lui Isus (Iisus). Cel mai mare nu este cel mai mic şi Creştinii din acel loc nu sunt gata să îşi dea viaţa unii pentru alţii...

uploaded: 26.11 2012

read more

Relaţia personală cu Dumnezeu

Este necesar ca, fiecare din noi, să stabilim propria noastră relaţie personală cu Dumnezeu. Nici chiar Biblia nu poate fi înţeleasă, în spiritul ei, de către aceia care nu au Duhul lui Cristos. În mod special, scrierile N.T. nu pot fi înţelese cu o înţelepciune omenească, căci ele trebuiesc judecate duhovnicesc. (1 Corinteni 2; 12-13)...

uploaded: ed: 20.11 2012

read more

"Piatra" fundamentală a Bisericii Unice şi "pietrele" instituţiei bisericeşti

Există o discrepanţă între evanghelii cu privire la momentul în care ni se spune că Isus (Iisus) l-a numit Petru, adică piatră sau stâncă, pe Simon, ucenicul Lui. În Ioan 1; 42 ni se spune că Isus (Iisus) l-a numit pe Simon cu numele Petru (Cephas sau Chifa), de origine aramaică, unde este Kepha, atunci când l-a întâlnit prima dată...

uploaded: 19.11 2012

read more

Piatra din capul unghiului este Isus (Iisus) şi nu Petru

Nu este Petru piatra de temelie a Bisericii, ci Duhul Sfânt care l-a animat pe Petru atunci când a spus: Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. Piatra din capul unghiului, pe care stă Biserica lui Dumnezeu este Isus (Iisus) şi nu Petru...

uploaded: 15.11 2012

read more

Ce "este scris" că a spus Isus (Iisus) şi ce a spus El în realitate

Există destule lucruri scrise în N.T., dar care nu sunt spuse de către Isus (Iisus), exact aşa cum sunt consemnate, cu o precizie ‚matematică.’ În vremea aceea nu existau reportofoane şi nu se luau notiţe. Se susţine teza că Duhul Sfânt a dictat scriitorilor N.T. întâmplările...

uploaded: 09.11 2012

read more

Împotriva religiei şi pentru Isus (Iisus)

Nu se poate afirma că suntem împotriva religiei atâta vreme cât nu suntem şi împotriva celor care promovează şi susţin religia, adică împotriva instituţiilor bisericeşti...

uploaded: 03.11 2012

read more

Isus (Iisus) şi instituţiile bisericeşti

Nu am găsit nicăieri în Biblie demonstraţia faptului că Isus (Iisus) a dorit să iniţieze o instituţie bisericească, o organizaţie stabilă pe care să o numească Biserica Sa. Isus (Iisus) a dorit şi doreşte să aducă Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ...

uploaded: 26.10 2012

read more

Dragostea de natură divină exclude autoritatea instituţională

Acolo unde este autoritate între oameni, acolo este Satana. Principiile satanice presupun tocmai dorinţa de a exercita o autoritate impusă, în probleme spirituale. Atunci cât cei mai mulţi doresc să dobândească această putere, această autoritate, atunci se naşte lupta şi de aici se dezvoltă principiile satanice....

uploaded: 15.10 2012

read more

Ce se poate reproşa instituţiilor bisericeşti?

Ele nu arată imaginea lui Dumnezeu, ci imaginea lumii. Ierarhia pe care o desfăşoară acestea nu este modul de organizare al Împărăţiei Cerurilor. În Împărăţia lui Dumnezeu, cel mai mic este cel mai mare şi cel care doreşte să fie cel mai mare trebuie să fie slujitorul tuturor. (Matei 23; 11)...

uploaded: 06.10 2012

read more

 

Institutiile bisericesti si noi

Participarea la activitatea instituţiilor bisericeşti este doar o etapă în parcursul nostru spiritual şi nu cea mai importantă. Facem parte cu toţii, la începutul drumului nostru în credinţa creştină, din una sau din altă instituţie bisericească...

uploaded: 29.09 2012

read more

Instituţiile bisericeşti şi fiara din Cartea Apocalipsa lui Ioan

Eu nu vă spun să nu mergeţi în adunările voastre sau în Bisericile voastre locale, eu vă spun mergeţi dar priviţi-le cu alţi ochi, adică cu ochi duhovniceşti, nu doar lumeşti....

uploaded: 29.09 2012

read more

Model de funcţionare a primelor comunităţi creştine

Deosebirea dintre Creştinismul ne instituţional şi cel instituţional, dintre Bisericile apostolice timpurii şi Biserica instituţională apărută, după ce Creştinismul a devenit religie oficială a Imperiului Roman, constă în aceea că în primele Biserici creştine, elementul spiritual era mult mai prezent...

uploaded: 25.09 2012

read more

Isus (Iisus) şi religia organizată

Dacă ar fi vrut, Isus (Iisus) ar fi putut evita orice controversă, pe care a avut-o cu instituţia religioasă ebraică. De exemplu, El ar fi putut să aştepte până duminică sau luni, pentru a vindeca pe bolnavi şi în felul acesta ar fi evitat să fie acuzat de încălcarea Sabatului....

uploaded: 16.08 2012

read more

Din nou despre inspitaţia textelor Bibliei

Deoarece am abordat tematica inspiraţiei textelor Bibliei şi în special a N.T. am să dezvolt această temă, de data aceasta folosind cât mai multe materiale bibliografice, care să poată să fie consultante şi de cititori. Acest lucru mi se pare necesar, pentru a elimina orice confuzie...

uploaded: 04.08 2012

read more

Despre cat de multa inspiratie contin textele Noului Testament - continuare

Pentru a fi mai bine înţeles, este indicat ca mesajul de faţă să fie citit ca o continuare a unui alt mesaj intitulat „Despre cât de multă inspiraţie conţin textele Noului Testament” şi care se află deja publicat pe site-ul www.bisericaspiritualaunica.com Departe de mine intenţia de a susţine că textele N.T., nu conţin inspiraţia lui Dumnezeu...

uploaded: 19.07 2012

read more

Despre cât de multă inspiraţie conţin textele Noului Testament

"Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3; 16-17) Problema este că acest text, care este cuprins în N.T., mărturiseşte despre sine însuşi că este insuflat de Dumnezeu...

uploaded: 11.07 2012

read more

Mesaj al autorului:  Cum putem să schimbăm ceva esenţial în România?

Misionarismul actual în România este dictat de raţiuni instituţionale şi nu de o reală grijă faţă de viitorul veşnic al oamenilor. Persoane izolate sunt rupte de Biserica instituţională Ortodoxă, Romano Catolică, sau Greco Catolică şi sunt convinse că trebuie să se boteze în apă când sunt mature, deoarece botezul lor s-a făcut în lipsa unei decizii personale, bazată pe discernământul personal...

 uploaded: 11.07 2012

read more

Intoleranţa religioasă în Creştinism

Eu nu pot să spun cu siguranţă absolută dacă cea mai bună variantă de botez în apă este cea a copiilor sau cea a adulţilor, dar pot să spun cu siguranţă că trebuie să respectăm convingerile fiecăruia, în această privinţă şi în toate celelalte aspecte ale vieţii spirituale. Credinţa creştină se bazează pe convingeri ....

uploaded: 20.06 2012

read more

Cine poate să nu mai păcătuiască?

Nici un om pe pământ nu poate să nu mai păcătuiască atâta vreme cât încă este motivat de natura sa umană. De ce? Pentru că fiecare om este păcătos, în ochii lui Dumnezeu, tocmai datorită naturii sale umane. Păcatul locuieşte în noi, în genele noastre, în structura noastră ceea mai profundă....

uploaded: 01.06 2012

read more

Textul de bază pentru botezul în apă la maturitate

Evanghelia după Marcu se termină în textele cele mai apropiate de original, în   primele manuscrise, la cap 16 cu versetul 8 şi versetele de la 9-20, care conţin celebrul fundament al tuturor confesiunilor Neo-protestante, adică versetul de la cap. 16 cu 16, este o adăugire ulterioară ne autentică...

uploaded: 22.05 2012

read more

 

Întoarcerea la Cristos

Eu propovăduiesc întoarcerea la Cristos, nu doar la Biblie şi nu doar la primele comunităţi creştine, aşa numita Biserică apostolică. De ce? Am constatat că este nevoie de o continuare a Reformei, pe linia marilor reformatori ai Creştinismului, dar ducând Reforma lor mai departe…

Uploaded: 18. 05. 2012

Read more

 

 

Este mai ferice să dai decât să primeşti

Ce fel de Dumnezeu avem? Este unul care consideră că „a da” este mai mulţumitor decât a primi. (Faptele Apostolilor 20: 35) De aici se pot trage o multitudine de concluzii. În primul rând, imaginea conform căreia Dumnezeu este un stăpân absolut...

uploaded: 12.05 2012

read more

Despre ce asemănare şi ce deosebiri există între Biserica Spirituală Unică şi Biserica Adventistă

 Biserica Spirituală Unică este o entitate spirituală şi nu instituţională în timp ce Biserica Adventistă este organizată ca şi o instituţie bisericească, care are o anumită interpretare a Bibliei, care trebuie adoptată, în mod obligatoriu, de membrii ei. Biserica Spirituală Unică...

uploaded: 08.05 2012

read more

Mântuirea vine prin credinţă şi nu prin momentul botezului în apă

 În viziunea mea, ambele forme de botez în apă, adică atât botezul în apă al copiilor cât şi botezul în apă al maturilor este în egală măsură valabil. Ceea ce susţin eu, în baza Bibliei, este că momentul la care se înfăptuieşte botezul în apă nu are nici un fel de importanţă din punctul de vedere al mântuirii...

uploaded: 06.05 2012

read more

 Mântuirea prin credinţă şi dragoste

 Isus (Iisus) a murit pentru noi pe cruce. Ce înseamnă aceasta? El s-a sacrificat în locul nostru şi în beneficiul nostru, de bună voie, pentru...... Pentru ce? Aceasta este marea întrebare, ce dobândim în urma sacrificiului său. Dobândim o îndreptăţire, un har, care nu este condiţionat de credinţa noastră...

uploaded: 23.02 2012

read more

O nouă reformă a Creştinismului

Această reformă presupune înlocuirea autorităţii instituţionale cu principiul dragostei creştine care este exact opusul acestui tip de autoritate, cea de care beneficiază Bisericile instituţionale...

uploaded: 18.02 2012

read more

Necesitatea şi strategia unei revoluţii spirituale

În România cetăţenii sunt în plină desfăşurare a unei revoluţii sociale dar pentru ca aceasta să reuşească şi să îşi atingă obiectivele aşteptate este nevoie ca ea să fie dublată de o revoluţie spirituală, care să producă o profundă schimbare de mentalitate...

uploaded: 16.02 2012

read more

 

Despre unicitatea Bisericii lui Dumnezeu

Cu toate că existenţa unei singure Biserici a lui Dumnezeu este un adevăr foarte bine demonstrat în Biblie, nu se poate accepta principiul unicităţii Bisericii lui Dumnezeu până nu acceptăm valabilitatea botezului în apă al copiilor mici. De ce? Aceasta deoarece, în caz contrar...

Uploaded: 15. 02. 2012

Read more

 

Mesaj al autorului:

În căutarea adevăratei Biserici a Lui Dumnezeu

În condiţiile în care există atât de multe confesiuni creştine întrebarea „Care este adevărata Biserică a lui Dumnezeu?” este complet justificată. Fiecare Biserică pretinde despre sine că este ceea adevărată şi că doctrina ei este ceea corectă şi afirmă că toate celelalte doctrine creştine conţin greşeli...

uploaded: 03.02 2012